Bolile pentru care nu ai nevoie de bilet de trimitere

Bolile pentru care nu ai nevoie de bilet de trimitere
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

De câteva zile, o parte dintre medicii de familie nu mai pot elibera bilete de trimitere deoarece casele de asigurări de sănătate de unde le  cumpărau nu mai au tipizate de vânzare. Județul Galați nu se confruntă, pentru moment, cu această problemă, potrivit doctorului Dumitru Mărășescu, președintele Patronatului Medicilor de Familie Galați. Totuși, este bine de știut care sunt afecțiunile pentru care nu aveți nevoie de bilet de trimitere pentru a vă duce la un medic specialist.

Lista bolilor care se încadrează în această categorie se găsește pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Iată care sunt afecțiunile pentru care legea din România permite prezentarea fără bilet de trimitere de la medicul de familie.

Infarct miocardic acut și angină pectorală instabilă, malformaţii congenitale şi boli genetice, boală cronică de rinichi - faza predializă și insuficienţă cardiacă clasa III - IV NYHA, sindrom Felty, boala Still, sindrom Sjogren, artrită cronică juvenilă, colagenoze majore (lupus eritematos sistemic, sclerodermie, poli/dermatomiozită, vasculite sistemice).

Lista include și următoarele afecțiuni hematologice sau metabolice: aplazia medulară, anemii hemolitice endo şi exo-eritrocitare, trombocitemia hemoragică, histiocitozele, telangectazia hemoragică ereditară, purpura trombopenică idiopatică, trombocitopatii, purpura trombotică trombocitopenică, boala von Willebrand, coagulopatiile ereditare, boala Wilson, malaria, tuberculoza, boala Addison, diabetul insipid.

Pe aceeași listă sunt trecute și unele boli psihice: grup diagnostic schizofrenie, tulburări schizotipale şi delirante, grup diagnostic tulburări ale dispoziției, autism, ADHD, boli psihice la copii.

Alte boli

De aceleași drepturi beneficiază și pacienții cu: miastenia gravis; revascularizaţie percutanată, cei cu stimulatoare cardiace, cu proteze valvulare, cu bypass coronarian, afecţiuni postoperatorii şi ortopedice până la vindecare, risc obstetrical crescut la gravide, astm bronşic, glaucoma, status post AVC, boala celiacă la copil, boala cronică inflamatorie intestinală (boala Crohn şi colita ulceroasă), sindromul Schwachmann, hepatita cronică de etiologie virală B, C şi D şi ciroza hepatică în tratament cu imunomodulatoare sau analogi nucleotidici/nucleozidici, boala Hirschprung, bolile nutriţionale la copii (malnutriţia protein-calorică la sugar şi copii, anemiile carenţiale până la normalizare hematologică şi biochimică) şi obezitatea pediatrică, bronşiectazia şi complicaţiile pulmonare supurative, scleroza multiplă, demenţe degenerative, vasculare, mixte; starea posttransplant, insuficienţa renală cronică - faza de dializă, bolile rare prevăzute în Programele naționale cu scop curativ.

Afecțiuni oncologice și diabet zaharat

Nu au nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie nici pacienții cu: afecţiuni oncologice şi oncohematologice, diabetul zaharat cu sau fără complicaţii, boala Gaucher; boala Basedow-Graves şi alte forme de hipertiroidism, degenerescența maculară legată de vârstă (DMLV), boala Cushing, paraliziile cerebrale infantile, epilepsia, boala Parkinson, poliartrita reumatoidă, artropatia psoriazică, spondilita anchilozantă, psoriazis cronic sever, afecţiuni ale copilului cu vârsta de până într-un an, anomalii de mişcare binoculară (strabism, forii) copii 0 - 18 ani, vicii de refracţie şi tulburări de acomodare copii 0 - 18 ani, afecţiuni ale aparatului lacrimal (0 – 3 ani), infarctul intestinal operat; arteriopatii periferice operate, insuficienţă respiratorie cronică severă.

Citit 8260 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Mai 2022 19:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.