Bolnavii cu Parkinson pot apela la Spitalul Județean

Bolnavii cu Parkinson pot apela la Spitalul Județean
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

La Galați, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei", funcționează în prezent un centru de tratament multimodal al bolii Parkinson. Astfel, pacienții aflați în diferite stadii ale bolii beneficiază de metode moderne de tratament, inclusiv terapie infuzională, prin montarea unor pompe externe portabile, care eliberează continuu medicația direct în intestinul subțire, potrivit unui comunicat al Consiliului Județean (CJ) Galați. Până acum, pacienții erau nevoiți să ajungă la București sau Iași pentru a beneficia de un astfel de tratament.

"Este o procedură medicală modernă, care îi ajută foarte mult pe pacienții cu Parkinson, mai ales pe cei aflați într-un stadiu avansat. Cu ajutorul acestui tratament, se reduce severitatea simptomelor, iar pacienții pot realiza singuri o mare parte din activitățile zilnice. Fără această metodă de administrare a tratamentului, ei ar rămâne imobilizați la pat, riscând și alte complicații medicale", a declarat Costel Fotea, președintele CJ.

Acest centru de tratament multimodal al bolii Parkinson funcționează în cadrul clinicii de neurologie, iar pentru realizarea acestei intervenții medicale este nevoie de o echipă multidisciplinară formată din chirurgi, gastroenterologi, neurologi și medici de terapie intensivă.

"S-au realizat două astfel de proceduri, iar pacienții au fost deja externați. Spre exemplu, unul dintre pacienți, care era imobilizat la pat, a plecat pe propriile picioare după montarea acestui dispozitiv medical. Această procedură medicală este gratuită", a mai spus Costel Fotea.

În cadrul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Județean, în evidențele medicilor sunt 870 de pacienți cu Parkinson.

Citit 1747 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Aprilie 2023 09:22

3 comentarii

  • postat de VL
    Joi, 20 Aprilie 2023 11:43
    192.168.10.***
    @Moise Steluța
    @Rata Vergil
    Ne-am informat pentru dumneavoastră. Trebuie să mergeți la medicul neurolog care o are în evidență pe mama dv. El vă dă trimiterea.
    0
    0
  • postat de MOISE STELUTA
    Miercuri, 19 Aprilie 2023 20:31
    86.120.178.***
    MAMA MEA ARE PARKINSON DE 23 ANI,ESTE IN ULTIMUL STADIU,AS DORI SA STIU CUM POT SA FAC O PROGRAMARE LA SPITALUL D-VOASTRA,CUM SA PROCEDEZ SA BENEFICIEZE SI EA DE ACEST TRATAMENT,VA MULTUMES!
    0
    0
  • postat de Rata Vergil
    Luni, 03 Aprilie 2023 12:33
    82.79.189.***
    Cum se face programarea la centrul de recuperare bolnav parķînson la spitalul județean GALAȚI
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.