Peste 3.600 de viroze respiratorii le dau de furcă gălățenilor

Peste 3.600 de viroze respiratorii le dau de furcă gălățenilor
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Sezonul gripelor și virozelor pare a fi departe de final. La unitățile de primiri urgențe ale spitalelor din Galați, numărul celor care solicită consult și tratament de specialitate pentru simptome de gripă și viroză este în continuare foarte mare. Acest lucru se întâmplă și pentru că elevii merg în colectivitate, acolo unde sunt lăsați de către părinți chiar dacă prezintă simptome ușoare de răceală sau gripă. Medicii specialiști speră că gerul din ultimele zile va duce la scăderea numărului de îmbolnăviri.

Peste 100 de prezentări pe zi, la Spitalul de Copii

Numărul micuților care ajung zilnic la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Copii este încă mare. Doctorul Marius Dănilă, directorul unității pediatrice, spune că aproximativ 130 de copii trec pragul spitalului pentru îngrijiri medicale, aceștia având simptome specifice virozelor și gripelor.

Cadrele medicale atrag atenția asupra faptului că, pentru a preveni răspândirea virusurilor, este nevoie de o igienă sporită a mâinilor, este necesar să se respecte eticheta strănutului, să se evite aglomerațiile și să fie aerisite câteva minute bune spațiile închise. De asemenea, este foarte important ca persoana (adult sau copil) care prezintă simptome să se izoleze la domiciliu, pentru a evita transmiterea virusului și persoanelor sănătoase.

Pentru a nu se aglomera Unitățile de Primiri Urgențe, pacienții sunt sfătuiți să se adreseze întâi medicului de familie pentru diagnostic și tratament și abia apoi medicilor de la urgențe. „Sfătuim părinții să se adreseze medicilor de familie de la primul simptom al copilului și să nu îl trateze acasă, după bunul plac, nici după ce scrie pe internet și nici după sfatul vecinului”, spun medicii pediatri.

Cazurile de gripă, în scădere

Cel puțin așa arată statistica transmisă de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați. Astfel, în săptămâna 10-16 februarie, instituția a contabilizat 3.632 de cazuri de viroze respiratorii, grupa de vârstă cea mai afectată fiind cea cuprinsă între 5 și 14 ani. În această categorie, 1.437 de copii și adolescenți s-au luptat cu boala în săptămâna menționată, 37 de persoane din total având nevoie de spitalizare.

Alte 236 de persoane au suferit de pneumonie, 108 având nevoie de internare. Şi aici cei mai afectați au fost copiii și adolescenții între 5 și 14 ani, 64 dintre ei fiind diagnosticați cu pneumonie.

"În ceea ce privește gripa, în perioada menționată am înregistrat 232 de cazuri, segmentul de vârstă cel mai afectat fiind cel cuprins între 5 și 14 ani, unde am avut 99 de cazuri. Din totalul îmbolnăvirilor, 35 de persoane au avut nevoie de spitalizare”, spune Rica Mitache, reprezentanta DSP Galați.

Numărul persoanelor bolnave de gripă aflate în evidența DSP Galați este unul mic, dacă ne raportăm la numărul de persoane bolnave pe care le observăm în jurul nostru. Dr. Marta Lefter, medic pneumolog la Spitalul TBC, ne-a spus că, în continuare, numărul celor care trec pragul cabinetului de la dispensarul spitalului cu afecțiuni din sfera gripelor și virozelor este crescut, iar formele pe care dumneaei le tratează sunt destul de grave, mai ales la persoanele în vârstă.

Citit 2955 ori Ultima modificare Marți, 25 Februarie 2025 22:46

1 comentariu

  • postat de De ce exista cabinete particulare langa spital?
    Vineri, 21 Februarie 2025 07:48
    5.13.158.***
    De ce nu se sunt consultati si tratati TOTI copiii in spitalul de pediatrie si sunt directionati, direct sau indirect catre cabinetele particulare ale medicilor din spital? Managerul spitalului stie?
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.