Injecţiile cu celule stem prelungesc viaţa

Injecţiile cu celule stem prelungesc viaţa
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un experiment efectuat de cercetătorii americani a demonstrat că injecţiile cu celule stem pot opri îmbătrânirea, prelungind speranţa de viaţa chiar de până la trei ori. Oamenii de ştiinţă cred că proteinele din celulele stem deţin cheia "tinereţii fără bătrâneţe" pentru fiinţele umane.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, şoarecii supuşi unui astfel de tratament au trăit de trei ori mai mult. De asemenea, animalele tratate cu celule stem au crescut mai mari şi mai puternice, potrivit Daily Mail. Cercetătorii de la Universitatea din Pittsburgh spun că studiile viitoare ar putea permite oprirea procesului de îmbătrânire cu totul.

Efectele au fost vizibile chiar din laborator, unde celule stem tinere au fost puse alături de celule îmbătrânite prematur. Celulele bolnave s-au comportat mult mai bine după ce au fost puse alături de cele sănătoase.

Cercetătorii americani au realizat experimente pe şoareci bolnavi de progeria, o boală genetică rară care îmbătrâneşte prematur celulele şi care este întâlnită şi la oameni.

Şoarecii bolnavi de progeria trataţi cu celule stem de la exemplare tinere, sănătoase, au trăit de trei ori mai mult decât cei netrataţi.

Oamenii de ştiinţă cred că celulele stem sănătoase au corectat anomalia din celulele bolnave.

"Experimentul nostru a arătat că şoarecii bolnavi de progeria, o tulburare de îmbătrânire prematură, au fost mai sănătoşi şi au trăit mai mult după o injecţie cu celule stem de la exemplare tinere şi sănătoase", a declarat autorul studiului, dr. Laura Niedernhofer.

Acest experiment conduce la ideea că celulele sănătoase secretă factori pentru crearea unui mediu care să ajute corectarea disfuncţiilor prezente la populaţia nativă de celule stem, a mai spus dr. Laura Niedernhofer.

În experiment, celulele stem bolnave de progeria şi-au îmbunătăţit mult funcţiile după ce au fost puse aproape, dar fără să se atingă, de celule stem tinere şi sănătoase.

Citit 10099 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.