Care sunt principalele cauze ale pierderii VEDERII

Care sunt principalele cauze ale pierderii VEDERII
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Degenerescenţa maculară, retinopatia diabetică sau alte retinopatii asociate unor boli sistemice şi glaucomul sunt principalele cauze ale pierderii vederii, arată medicul oftalmolog Laura Macovei, de la Spitalul Militar Central "Carol Davila", potrivit Agerpres.

"Degenerescenţa maculară legată de vârstă este cauza principală de scădere a vederii la pacienţii cu vârste de peste 60 de ani din ţările dezvoltate. Boala afectează vederea centrală a pacienţilor, îngreunând sau făcând imposibile activităţi precum cititul sau şofatul. Retinopatia diabetică sau alte retinopatii asociate unor boli sistemice, accidentele vasculare retiniene arteriale sau venoase, infecţii retiniene (precum toxoplasmoza) sunt alte cauze ale scăderii vederii. Glaucomul este o a doua cauză a orbirii în lume la pacienţii cu vârsta peste 60 ani şi evoluează frecvent fără durere sau alte manifestări. Deşi nervul optic suferă leziuni ireversibile, doar un diagnostic şi un tratament precoce pot controla această afecţiune insidioasă", a explicat dr. Laura Macovei.

Potrivit specialistului, acuitatea vizuală diminuată poate apărea temporar sau permanent, parţial sau complet, la unul sau la ambii ochi, acut sau progresiv, fiind sau nu însoţită de alte manifestări, cauzele multiple putând fi de cele mai multe ori prevenite sau tratate medical ori chirurgical. "Cu cât pacientul se adresează mai rapid medicului oftalmolog, cu atât cresc şansele instituirii unui tratament eficace", subliniază medicul militar.

Cum apar tulburările de vedere

Laura Macovei a explicat că mecanismele cele mai frecvente ale tulburărilor de vedere sunt opacifierea structurilor oculare transparente prin care lumina ajunge la retină (cornee, cristalin, vitros), patologii retiniene, patologii ale nervului optic sau ale căilor vizuale. Aceste mecanisme pot apărea independent sau se pot asocia în cadrul unor alte patologii. Medicul a arătat că în cazul erorilor refractive (miopie, hipermetropie, astigmatism, presbiopie) scăderea vederii este cauzată de focalizarea incorectă a razelor de lumină la nivel retinian. Aceasta se poate uşor corecta prin ochelari sau lentile de contact, precum şi prin diverse procedee de chirurgie.

"Corneea este ţesutul transparent aflat în partea anterioară a ochiului, în faţa irisului şi a pupilei şi are un rol foarte important în vederea normală. Afectarea transparenţei corneene poate apărea în infecţii, în eroziuni, traumatisme, arsuri chimice, arsuri solare. Cristalinul are rolul unei lentile naturale şi este situat în spatele irisului şi al pupilei. Claritatea cristaliniană este afectată în cataractă - cauza frecventă de scădere a vederii la pacienţii în vârstă şi, în continuare, principala cauză de orbire la nivel mondial", a afirmat medicul militar.

Citit 7935 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Martie 2016 19:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.