ATENȚIE! Uleiul vegetal reduce colesterolul, nu și riscul cardiovascular

ATENȚIE! Uleiul vegetal reduce colesterolul, nu și riscul cardiovascular
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Înlocuirea grăsimilor animale cu uleiuri vegetale reduce nivelul colesterolului, dar nu diminuează şi rata mortalităţii, inclusiv a celei cardiovasculare, potrivit unui studiu ale cărui rezultate au fost întâmpinate cu scepticism de unii experţi, relatează agenţia France Presse. De mulţi ani, nutriţioniştii recomandă să fie preferate uleiurile vegetale, pe baza observaţiilor care au arătat că acestea fac să scadă colesterolul şi că sunt bune pentru inimă.

Dar această ipoteză a fost contestată în revista medicală "British Medical Journal" (BMJ), care a publicat recent un studiu al unei echipe americane de cercetători. Această echipă a reluat un studiu vechi asupra acestui subiect, efectuat în Minnesota (SUA), între 1968 şi 1973, dar ale cărui rezultate nu fuseseră făcute publice integral.

Prin comparaţie, din aproape 10.000 de persoane, dintre care jumătate primiseră o alimentaţie incluzând grăsimi saturate (carne, unt, smântână) şi cealaltă jumătate, uleiuri vegetale bogate în acid linoleic (omega 6), cum ar fi ulei de porumb sau de floarea-soarelui, cercetătorii americani au observat o scădere a nivelului colesterolului de aproximativ 13 la sută, dar nicio reducere a bolilor cardiovasculare sau a mortalităţii, indiferent de cauze. Ei au constatat că, dimpotrivă, cu cât consumul de uleiuri vegetale a fost mai mare şi cu cât scădea nivelul de colesterol, cu atât creştea riscul mortalităţii.

Printre ipotezele avansate, cercetătorii citează fenomenele de "oxidare" care ar putea creşte riscul cardiac, chiar şi atunci când rata de colesterol "rău" (LDL) scade. Această oxidare poate fi mai mare la anumite categorii de populaţie, cum ar fi fumătorii, marii consumatori de alcool sau persoanele în vârstă.

Mai mulţi experţi au reacţionat la publicarea studiului, subliniind necesitatea unor cercetări suplimentare cu privire la impactul unei reduceri a grăsimilor saturate asupra riscului cardiovascular.

Citit 4359 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Aprilie 2016 17:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.