Fonduri de la Banca Mondială pentru DOTAREA SPITALELOR

Fonduri de la Banca Mondială pentru DOTAREA SPITALELOR
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Potrivit ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, reabilitarea şi dotarea spitalelor judeţene va fi făcută pe o altă linie de finanţare decât bugetul de stat.

Comisiile reunite pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor au avizat favorabil bugetul Sănătăţii, cu 17 voturi „pentru”, opt „împotrivă” şi două abţineri, după ce au respins toate cele 89 de amendamente depuse, informează news.ro.

"Îmi doresc să nu am crize în Sănătate, în mandatul meu, indiferent dacă va fi scurt sau lung. Toate amendamentele sunt constructive şi mi-ar fi plăcut să pot să spun la toate da. Sunt o serie de amendamente care privesc reabilitări şi dotare cu aparatură. Procedurile Ministerului Sănătăţii spun că aceste solicitări de la toate unităţile spitaliceşti, indiferent dacă sunt din structura ministerului sau a administraţiilor locale, intră într-o comisie care le evaluează", a spus Bodog.

200 de milioane de euro de la Banca Mondială

Oficialul a precizat că în programul de guvernare este trecută reabilitarea spitalelor judeţene care se face pe o altă linie de finanţare decât bugetul de stat. "Avem alocare de echipamente de performanţă şi acest lucru se va face cu împrumut de la Banca Mondială, care se cifrează la 200 de milioane de euro. Până în acest moment, cu toate că au trecut câţiva ani, au fost traşi doar cinci milioane.

Pe 18 februarie, se deschid ofertele pentru primul lot de aparate de anestezie, de care vor beneficia 46 de oraşe", a declarat ministrul.

Potrivit acestuia, tot prin Banca Mondială, este prevăzută achiziţia de computere tomograf pentru spitalele regionale care nu au astfel de aparate. Avem în programul de guvernare un număr de opt spitale regionale şi unul republican. Pentru primele trei spitale nu sunt prevăzute sume în buget, dar există un împrumut cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), dintr-o finanţare nerambursabilă în valoare de peste un milion şi jumătate de euro", a mai spus ministrul Sănătăţii.

Citit 2446 ori Ultima modificare Marți, 14 Februarie 2017 15:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.