Cum (nu) sunt incluse medicamentele pe lista de compensate

Cum (nu) sunt incluse medicamentele pe lista de compensate
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Avocatul Dan Cimpoieru, membru în conducerea European Cancer Patients Coalition, a subliniat, în cadrul unei dezbateri, că nimeni nu respectă legislaţia, procedurile, termenele privind includerea medicamentelor pe lista de compensate şi gratuite.

"Marea problemă este că, deşi avem legislaţie, avem proceduri şi avem termene, nimeni nu le respectă şi nu se întâmplă nimic. Asta este prima constatare. Adică, plecând de la directiva europeană care prevede că, în termen de 180 de zile, tu, stat, prin autorităţile competente, trebuie să iei o decizie în ceea ce priveşte includerea unui medicament pe lista de compensate. În mod firesc, fiecare stat membru îşi adaptează legislaţia la această directivă (Directiva 89) şi în acest termen, care este unul maxim, trebuie luată decizia includerii sau nu a respectivului medicament pe lista de medicamente compensate. În realitate, termenul este de 90 de zile. Numai în situaţii speciale se mai prelungeşte cu încă 90 de zile. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit clar că acest termen este imperativ. Deci, nu este recomandare", a atras atenţia Cimpoieru, în cadrul dezbaterii "Cancerul pulmonar, model de inovaţie în domeniul oncologiei", potrivit Agerpres.

Avocatul citat a afirmat însă că legislaţia nu prevede tragerea la răspundere a cuiva care nu respectă termenul. "(...) În legislaţia actuală, nu se prevede nicio sancţiune. Ce se întâmplă dacă un medicament este aprobat după un an? Avem legislaţie, avem norme, avem ordine, numai că nimeni nu-l respectă pe niciunul dintre ele şi nu plăteşte. Nu este nimeni tras la răspundere, nici la ora actuală. În nicio lege nu scrie nimic despre ce se întâmplă dacă statul nu respectă un termen", a susţinut avocatul.

La rândul său, Marius Geantă, reprezentantul Centrului pentru Inovaţie în Medicină, a arătat că în lume s-a înregistrat un avans terapeutic foarte mare în ceea ce priveşte cancerul pulmonar, în acest sens fiind aprobate, numai în ultimii doi ani, mai multe imunoterapii pentru această boală.        

Citit 1821 ori Ultima modificare Vineri, 24 Noiembrie 2017 01:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.