Mariana Constandache

Mariana Constandache

Gălățeancă păcălită prin METODA ACCIDENTUL

Marți, 03 Aprilie 2018 00:00 | Publicat în JURIDIC
O gălăţeancă în vârstă de 70 de ani a picat în plasa unui individ în vârstă de 19 ani şi i-a dat toţi banii din casă în urma unui apel telefonic prin care era anunţată că o rudă fusese implicată într-un accident grav. Iniţial femeia a crezut tot ce i-a spus necunoscutul de la capătul firului şi, mai târziu, când la uşa ei a apărut un tânăr în vârstă de 19 ani, i-a dat 1.000 de lei. Abia după aceea a realizat că fusese păcălită şi a sunat la poliţie. Din f ...

Nervii l-au făcut de trei ori infractor

Marți, 03 Aprilie 2018 14:00 | Publicat în JURIDIC
Un tânăr în vârstă de 25 de ani din Independenţa a reuşit să "împuşte" dintr-un foc un dosar penal pentru trei infracţiuni după ce s-a lăsat pradă nervilor, dar şi alcoolului. Aflat în stare de ebrietate, individul s-a luat la ceartă cu un consătean pe care l-ar fi lovit cu o bâtă, după care s-a urcat vijelios la volan şi a demarat în trombă. Plin de nervi şi cu simţurile amorţite de băutură, bărbatul nu a putut stăpâni maşina şi, în momentul în care a vrut s ...

UTIL PENTRU ÅžOFERI | Unde sunt amplasate RADARELE

Marți, 03 Aprilie 2018 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, 3 aprilie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Brăilei, Macului şi Calea Smârdan. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Şendreni şi Tudor Vladimirescu, iar pe DN 26, în localităţile Tuluceşti şi Frumuşiţa. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Cosmeşti, iar pe DJ 251, la Smârdan şi Slobozia Conachi. ...

Accident grav în Bariera Traian. O persoană a murit

Luni, 02 Aprilie 2018 10:06 | Publicat în EVENIMENT
Un octogenar şi-a pierdut viaţa luni dimineaţă după ce a fost implicat într-un accident rutier, în Bariera Traian. Potrivit poliţiştilor, bărbatul de 87 de ani, originar din Cuca, at fi vrut să traverseze strada, printr-un loc nemarcat, în ciuda traficului intens exstent în zona Spitalului de Boli Infecţioase. A nimerit în calea unui camion condus de un ilfovean de 41 de ani, vehicul care venea dinspre strada Macului şi care tocmai se pusese în mişcare după ce oprise pentru a ...

PESCĂRII din Galaţi, găsite în neregulă

Sâmbătă, 31 Martie 2018 13:00 | Publicat în EVENIMENT
Mai multe pescării deţinute de două societăţi comerciale din Galaţi au fost amendate în urma unor controale făcute, zilele trecute, de poliţişti şi inspectorii ANPA. Echipele care au verificat calitatea şi legalitatea deţinerii şi vânzării peştelui au găsit aproape o sută de kilograme de peşte, din speciile somon şi sturion, care nu prezentau elemente de identificare, neputând fi efectuată trasabilitatea. Valoarea totală a amenzilor depăşeşte 62.000 de lei. ...

Jandarmii îi invită pe copii în Grădina Publică

Sâmbătă, 31 Martie 2018 16:00 | Publicat în EVENIMENT
Duminică, 1 aprilie, între orele 16,00 şi 19,00, jandarmii gălăţeni vă aşteaptă în Grădina Publică, pentru a celebra împreună 123 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Gălăţene şi 168 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Intitulată "Copiii în lumea jandarmilor", activitatea are ca scop o deschidere a instituţiei către copii, aceştia având posibilitatea să interacţioneze cu jandarmii, să se joace cu câinii de serviciu ai Jandarmeriei, să observe armamentul, m ...

Peşte confiscat înainte de Florii

Sâmbătă, 31 Martie 2018 10:30 | Publicat în EVENIMENT
Gălăţenii dornici să se aprovizioneze cu peşte pentru masa de Florii din alte locuri decât magazinele autorizate au avut puţine şanse zilele acestea să procure alimentul tradiţional. În piaţa de pe Calea Prutului, loc unde este la mare căutare peştele adus din Republica Moldova, poliţiştii au făcut două capturi, după ce au oprit în trafic, în apropierea zonei comerciale, două autoturisme. Într-unul dintre ele, au găsit zece kilograme de şalău, care-i aparţineau unei b ...

UTIL PENTRU ŞOFERI | Unde sunt amplasate RADARELE în acest WEEKEND

Sâmbătă, 31 Martie 2018 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, 31 martie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Brăilei (zona Tirighina), Tecuci şi Drumul VIilor. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Şendreni şi Tudor Vladimirescu, iar pe DN 26, în localităţile Tuluceşti şi Măstăcani. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Munteni, iar pe DJ 251, la Costache Negri şi Matca.  Pe DN 24 D, un radar va fi p ...

Continuă verificarea centurilor de siguranță

Sâmbătă, 31 Martie 2018 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Pentru a doua săptămână consecutiv, poliţiştii rutieri s-au arătat neiertători faţă de şoferii care s-au abătut de la obligaţia de a purta centura de siguranţă. Deşi într-un număr considerabil mai mic decât în intervalul precedent, când 600 de conducători auto au fost sancţionaţi pentru această abatere, şoferii prinşi pe picior greşit în ultimele şapte zile au fost suficient de mulţi cât să se situeze pe primul loc în topul amendaţilor la Codul Rutier. 160 de p ...

Dunărea, în pragul cotei de INUNDAȚIE

Joi, 29 Martie 2018 17:30 | Publicat în EVENIMENT
Dunărea a mai crescut ÅŸase centimetri, ajungând, joi, 29 martie 2018, la 595 de centrimetri, cu doar cinci centimetri sub cota de inundaÅ£ie, care la GalaÅ£i este de 600 de centimetri. Chiar cu o zi înainte de înregistrarea acestui nivel, apa pătrunsese deja pe o parte din aleea pietonală a Falezei Inferioare, în zona cea mai joasă. Conform specialiÅŸtilor, Dunărea va atinge la GalaÅ£i cota de inundaÅ£ie ÅŸi o va depăşi, nu cu mult, în următoarele zile, după care este preconizatÄ ...
Pagina 709 din 1123