Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Reintrăm în Europa… liberă

Sâmbătă, 21 Iulie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Cine şi-ar fi imaginat că la câteva decenii de la Revoluţia din 1989, când teoretic societatea românească ar fi trebuit să fie "exorcizată" de toţi "demonii" comunismului, Congresul SUA va ajunge la concluzia că este necesară relansarea serviciilor în limba română la postul de radio Europa Liberă? Ştim cu toţii ce a însemnat acest post în perioada Războiului Rece: nu numai o sursă de ştiri într-o societate sufocată de propaganda comunistă - iată că ideea de "ştiri f ...

Liberalii, în reorganizare | Ştefan Baltă, preşedinte interimar al municipalei PNL Galaţi

Vineri, 20 Iulie 2018 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Conducerea interimară a Organizaţiei Municipale PNL Galaţi va fi asigurată, cel puţin până în toamna acestui an, de vicepreşedintele Ştefan Baltă, cadru universitar şi - cine ştie? - poate chiar viitor candidat din partea liberalilor la funcţia de primar al Galaţiului. După cum v-am informat în ediţia on-line a ziarului nostru, ex-preşedintele municipalei PNL Galaţi, Cristian Gîscă, şi-a anunţat demisia din funcţia pe care o deţinea, în cursul zilei de miercuri, 18 iu ...

Spitalul de Copii ”Sf.Ioan” va fi modernizat din temelii

Joi, 19 Iulie 2018 08:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Studiul de fezabilitate privind proiectul de modernizare, extindere şi dotare Ambulatoriu Integrat - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan" Galaţi, precum şi principalii indicatorii tehnico-economici ai investiţiei au fost aprobaţi în ultima şedinţă a Consiliului Local Galaţi. În total, este vorba de lucrări de aproape 14,4 milioane de lei, sursa de finanţare urmând să fie asigurată de la bugetul local şi din fondurile europene puse la dispoziţie prin POR 2014-202 ...

Deficit în creştere al balanţei de plăţi

Joi, 19 Iulie 2018 12:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 3,018 miliarde de euro, în primele cinci luni din 2018, în creştere cu 15,8 la sută comparativ cu perioada similară din 2017, potrivit BNR. În perioada similară a anului trecut, deficitul de cont curent s-a cifrat la 2,606 miliarde de euro. În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 589 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 179 milioane euro, balanţa venituril ...

Importuri mai mari de ţiţei

Joi, 19 Iulie 2018 05:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România a importat, în primele cinci luni din 2018, o cantitate de ţiţei de peste 3,46 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 620.100 tep (21,8 la sută) mai mare faţă de cea importată în perioada similară din 2017, conform INS. Producţia de ţiţei a totalizat, în perioada menţionată, 1,394 milioane tep, fiind cu 2,9 la sută (42.200 tep) mai mică faţă de cea din anul precedent. Conform Ministerului Energiei, se estimează o înjumătăţire a producţiei interne de ţiţei, ...

Legislaţie cu dedicaţie pentru Damen, în preluarea DMHI Mangalia

Joi, 19 Iulie 2018 00:02 | Publicat în ECONOMIE
Calea preluării de către Grupul Damen a şantierului naval DMHI Mangalia a fost netezită printr-o ordonanţă de urgenţă, adoptată în ultima şedinţă a Executivului. Mai exact, este vorba de o serie de modificări privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, astfel încât, în anumite condiţii, conducerea unei societăţi la care statul este acţionar majoritar să poată fi încredinţată şi unui acţionar minoritar. Noile reglementări vin să "descâlcească" si ...

După ce a criticat UE şi serviciile SUA, Trump l-a lăudat pe Putin

Miercuri, 18 Iulie 2018 11:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Înalţi consilieri ai preşedintelui american Donald Trump se confruntă cu apeluri din partea criticilor de a demisiona, după ce liderul de la Casa Albă s-a situat în mod public de partea şefului statului rus, Vladimir Putin, şi împotriva comunităţii serviciilor de informaţii americane, pe tema acuzaţiilor privind interferenţa Moscovei în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016, relatează marţi Politico. Secretarul de stat Mike Pompeo, ministrul Apărării, James Mattis, direc ...

O nouă schemă de concedieri colective pentru angajaţii Calorgal

Miercuri, 18 Iulie 2018 07:30 | Publicat în ECONOMIE
O nouă formă a programului de concedieri colective din planul de disponibilizare al societăţii Calorgal SA a fost aprobată în ultima şedinţă a Consiliului Local Galaţi. Potrivit modificărilor aduse HCL nr. 300/30.05.2018, prin care a fost aprobat planul iniţial de disponibilizări, în noua formulă concedierile colective se vor derula în două etape, prima cu începere din 1 octombrie (cu preaviz din 1 septembrie), care va cuprinde 230 de salariaţi, iar a doua cu începere din 1 d ...

Europenii, calificaţi drept inamici de Donald Trump

Marți, 17 Iulie 2018 07:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Europenii s-au arătat, luni, iritaţi de faptul că au fost calificaţi drept ''inamici'' de către Donald Trump şi i-au cerut preşedintelui american să dea dovadă de fermitate pentru a apăra Ucraina, în cursul întâlnirii sale cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Helsinki, relatează AFP şi dpa. ''America şi Uniunea Europeană sunt cei mai buni prieteni. Cine spune că sunt inamici răspândeşte "ştiri false"'', a afirmat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, pe Twit ...

Reţeaua de apă şi canalizare ajunge şi în Barboşi şi Fileşti

Marți, 17 Iulie 2018 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După mulţi ani de aşteptare, gălăţenii care locuiesc în cartierele Barboşi şi Fileşti vor vedea, în sfârşit, că încep şi pe "uliţa" lor lucrările la reţeaua de canalizare şi apă potabilă. Lucrările sunt parte a unui proiect mai amplu, ce vizează şi alte zone ale oraşului, cu reţele de apă extrem de vechi şi fără sistem de canalizare. Primăria municipiului Galaţi a anunţat că, săptămâna aceasta, se va da ordinul de începere a lucrărilor pentru contractul " ...
Pagina 692 din 931