Anxietatea, boala secolului care poate fi învinsă

Miercuri, 18 Septembrie 2019 09:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Îndoielile și gândurile contradictorii în fața unor evenimente noi, neașteptate sau nedorite sunt fireşti, îngrijorarea este cât se poate de normală. Însă atunci când neliniștea provocată de astfel de gânduri nu mai este doar o stare mentală, ci cuprinde întreg corpul, cu bătăi accelerate ale inimii, respirație sacadată sau prea accelerată, muşchi încordaţi, transpiraţie sau senzații reci, furnicături la stomac, este foarte posibil să fie vorba despre o tulburare de ...

Legătura între obezitate şi depresie

Joi, 16 Mai 2019 14:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Grăsimile alimentare care ajung în creier prin fluxul sanguin ar putea explica asocierea dintre obezitate şi depresie, potrivit unor cercetări recente. Un studiu efectuat pe şoareci de laborator la Universitatea Glasgow şi la Institutul Gladstone din SUA a arătat că există o legătură între obezitate şi apariţia depresiei. Oamenii de ştiinţă au descoperit, de asemenea, că prin diminuarea intensităţii procesului de eliberare a unei enzime specifice numite fosfodiesterază pot f ...

Reţelele de socializare şi depresia

Sâmbătă, 12 Ianuarie 2019 14:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Adolescentele au un risc de două ori mai mare în comparaţie cu băieţii de a manifesta simptome depresive asociate cu utilizarea reţelelor de socializare, a anunţat o echipă de oameni de ştiinţă britanici. Hărţuirea în mediul online şi tulburările de somn, dar şi o părere negativă cu privire la propriul corp şi afectarea stimei de sine sunt principalele cauze, potrivit studiului citat de Reuters. Familiile ar trebui să ia în calcul impunerea unor restricţii privind utilizar ...
În România, problemele de natură psihică sunt în continuare un motiv de stigmatizare, dar mai ales de autostigmatizare. Mentalitatea colectivă are nevoie de o schimbare majoră, venită doar din educaţie, iar afecţiunile de natură psihică trebuie privite ca toate celelalte suferinţe ale corpului uman. Potrivit Eurostat, unul din şase români suferă sau a suferit de depresie la un moment dat, pe parcursul vieţii. Mai mult, trei din zece români trăiesc într-o stare de nelinişte ...

Zece boli grave provocate de stres

Duminică, 29 Iulie 2018 19:00 | Publicat în SĂNĂTATE
50 la sută dintre bolile grave au ca primă cauză o altă boală, una modernă, a secolului: depresia. 1. Tulburări psihice. Depresia netratată poate provoca atac de panică, delir, automutilare, dependenţă de medicamente şi alcool. 2. Boli ale aparatului digestiv. Cortizolul în exces provoacă creşterea poftei de mâncare şi, implicit, a greutăţii. Creşterea acidului gastric duce la ulcer, litiază biliară, crize biliare, crize de constipaţie sau diaree. 3. Boli cardiovasc ...
Ești trist și plângi foarte ușor fără un motiv aparent? Iți este frică de necunoscut și iți faci griji pentru viitorul apropiat? Simți ca un cutremur în interior, ești panicat și nu mai înțelegi ce se intamplă cu viața ta? De vină pentru toate aceste manifestări şi pentru multe altele poate fi nervul vag. Prin terapia Roi, nervul vag este stimulat şi echilibrat, astfel încât poţi scăpa de aceste dezechilibre dezastruoase pentru trup şi suflet. Doamna Tatiana Vrabie, ...

Tulburarea care iarna poate afecta pe oricine

Joi, 28 Decembrie 2017 11:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Numărul cazurilor de depresie sezonieră este în creştere în perioada de iarnă şi a sărbătorilor de sfârşit de an, ca urmare a diminuării luminii solare şi a încheierii anului, avertizează asociaţia Voz Pro Salud Mental-Ciudad de México, citată de EFE. Această tulburare nu se regăseşte doar la pacienţii cu probleme psihice, ci poată afecta orice persoană, în această perioadă a anului, a explicat organizaţia neguvernamentală într-un comunicat, potrivit Agerpres. Unul ...

Giulia Anghelescu, măcinată de depresie după naştere

Duminică, 15 Octombrie 2017 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Giulia Anghelescu mărturiseşte că, deşi şi-a dorit să devină mamă, odată ce a adus-o pe lume pe Antonia, s-a luptat cu o depresie cruntă. Iată ce povesteşte. Giulia Anghelescu şi-a dorit mult să devină mamă, însă, odată ce s-a întâmplat acest lucru, s-a confruntat cu o problemă care i-a măcinat psihicul şi sufletul. Obişnuită cu un stil de viaţă agitat, cu petreceri şi concerte, odată ce a devenit mamă şi a trebuit să stea acasă cu copilul, artistei i s-a declan ...

Tulburările psihice, subdiagnosticate în România

Joi, 12 Octombrie 2017 09:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Jumătate de milion de români a avut nevoie de prescripţii pentru o boală psihică sau neurologică în anul 2016, arată Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Toate aceste reţete au fost decontate de sistemul asigurărilor de sănătate, transmite instituţia, cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale. În momentul de faţă, tulburările psihice şi de comportament sunt încă subdiagnosticate în România, deoarece chiar şi simpla consultare a unui medic psihiatr ...

Seminţele de dovleac combat depresia de toamnă

Duminică, 01 Octombrie 2017 12:45 | Publicat în SFATURI
Dacă mai un dubiu în ceea ce priveşte cât de importantă este alimentaţia corespunzătoare pentru a te bucura de o viaţă sănătoasă, află cât de benefice sunt seminţele de dovleac, mai ales dacă te confrunţi cu depresia de toamnă! Seminţele de dovleac reprezintă un adevărat elixir al sănătăţii, având o cantitate mare de minerale precum fosfor, fier, cupru, magneziu şi mangan, fiind totodată şi o sursă excelentă de vitamina K. Datorită cantităţii mari de zinc pe ca ...
Pagina 2 din 5