Amenzi plătite cu banii de concediu medical ai unui salariat

Joi, 04 Februarie 2021 00:04 | Publicat în SOCIETATE
Un fost angajat al companiei Trans PEC, pensionat pe caz de boală și operat de cancer, încearcă de mai mult de un an de zile să-și recupereze indemnizația de concediu medical pe o perioadă de cinci luni, în valoare de circa 15.000 de lei. Reprezentantul Trans PEC, Ninel Comșa, recunoaște că a primit banii respectivi de la CAS, dar că aceștia au fost folosiți pentru a achita amenzile date de Casa de Sănătate tocmai pentru că a întârziat plata către fostul său angajat. Georg ...
Sporul pentru personalul medical şi auxiliar care îngrijeşte pacienţi diagnosticați cu COVID-19 a fost majorat, prin ordonanță de urgență şi hotărâre de guvern, până la 85 la sută din salariul de bază, a declarat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, potrivit Agerpres. Măsura a fost adoptată în cursul ședinței de Guvern de vineri, 27 noiembrie, și va rămâne valabilă pe durată stării de alertă și a celei de urgență. Până în prezent, sporul de care benefi ...

Când ar putea începe vaccinarea personalului medical

Sâmbătă, 28 Noiembrie 2020 07:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator, care reprezintă medicii din ambulatoriul de specialitate din întreaga țară, a anunțat că a primit asigurări de la coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiță, că tot personalul medical, indiferent de forma de organizare (spital, cabinete medicale individuale etc.), specialitate sau profesie (medic, asistent, infirmier etc.) este luat în considerare pentru procesul de vaccinare împotriva COVID- ...
Presiunea uriașă pusă în ultimele șase luni pe sistemul medical este resimțită din plin de personalul medical din spitale, atrag atenția sindicaliștii Sanitas. În număr prea mic și suprasolicitați din cauza orelor suplimentare de muncă, angajații din spitale și nu numai spun că nu beneficiază nici de toate sporurile salariale garantate prin lege. Deși o întrerupere a activității pare exclusă în contextul pandemiei actuale, sindicaliștii speră că vor ajunge la un acord ...
Centrul Medical Pro Clinic din Galați oferă tuturor cadrelor medicale din oraș Asistență Psihologică gratuită, în această perioadă dificilă. Cu ajutorul Ramonei Lisman, Psiholog Clinician și Psihoterapeut, personalul medical va putea beneficia gratuit de asistență psihologică și suport, timp de două luni, în perioada iunie-iulie 2020. Asistență psihologică este oferită atât online, telefonic, cât și în cadrul cabinetului din Centrul Medical Pro Clinic. Serviciile pot ...

Stimulente de risc pentru personalul medical

Miercuri, 06 Mai 2020 08:00 | Publicat în SĂNĂTATE
În cadrul şedinţei extraordinare on-line a Consiliului Județean Galați de marți, 5 mai, au fost rectificate bugetele spitalelor din subordinea instituției, astfel încât personalul medical aflat în prima linie de luptă cu noul coronavirus să poată primi stimulentele de risc, în valoare de ‪5,14 milioane de lei. "De asemenea, am alocat peste 720.000 de lei pentru achiziţionarea de materiale sanitare şi reactivi, precum şi pentru a asigura cazarea și hrana personalului medical. ...

Spriijin pentru personalul medical

Joi, 16 Aprilie 2020 07:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Nu mai puțin de 840 de combinezoane de protecție au fost donate luna aceasta Spitalul de Pneumoftiziologie din Galați de către Asociația „Lions Club Galați”, pentru a veni în sprijinul personalului medical atât de greu încercat. Valoarea totală a echipamentului donat a fost de 9.800 de lei, iar membrii Asociației promit că nu se vor opri aici. Aceștia vor continua să ajute în lupta împotriva COVID-19, prin donații de măști și dezinfectant, care vor ajunge, de asemenea, î ...

Noi precizări despre acordarea concediului medical

Marți, 07 Aprilie 2020 08:00 | Publicat în SĂNĂTATE
În contextul stării de urgență instituite, în momentul de față, în România, dar și pentru a reduce la minimum riscul de infectare cu noul coronavirus, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Galați vine cu o serie de precizări suplimentare în ceea ce privește acordarea concediilor medicale. Astfel, în perioada stării de urgență, medicii curanți pot transmite certificatele de concediu medical către persoanele asigurate și prin mijloace electronice de trimitere la distanță. ...
Premierul Ludovic Orban a anunțat că cele 400 de ventilatoare comandate de România sunt blocate de diverse țări și că Guvernul României caută soluții pentru producția internă a acestor echipamente vitale în lupta contra COVID-19. În acest context, este cu atât mai lăudabilă inițiativa unor gălățeni care au început să lucreze de la zero, în cadrul proiectului open-source ”Respiro Project”, la un prototip de ventilator medical ce utilizează piese tipărite 3D și mater ...

Cum iei concediu medical dacă eşti în carantină

Marți, 31 Martie 2020 09:15 | Publicat în EVENIMENT
În contextul numeroaselor modificări și completări succesive aduse actelor normative, în ultimele săptămâni, Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) a alcătuit un mic ghid în care explică, atât pentru publicul larg, cât și pentru personalul cabinetelor de medicină primară, modul în care se acordă concediile medicale pentru persoanele care se află în carantină, în izolare la domiciliu impusă de direcțiile de sănătate publică (DSP-uri) sau pent ...
Pagina 1 din 2