Accident rutier pe DN25. Două autoturtisme s-au ciocnit după ce unul dintre ele a intrat pe contrasens. Cinci persoane, printre care și un minor în vârstă de 15 ani, au ajuns la spital. Incindentul a avut loc la ieșirea din localitatea Tudor Vladimirescu. ”Un bărbat în vârstă de 65 de ani, care circula dinspre Tecuci către Galați, a pătruns cu autoturismul pe contrasens, unde a lovit frontal un alt autoturims, condus regulamentar de un bărbat, de 81 de ani. Din ...

Aparatură medicală pentru Spitalul de Boli Infecţioase

Miercuri, 17 Iulie 2019 06:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului de Boli Infecţioase Galaţi va fi dotat cu echipamente medicale şi cu mobilier în valoare de peste 2,5 milioane de lei. Investiţia îi aparţine Consiliului Judeţean Galaţi şi are la bază o finanţare provenită în special din fonduri europene. Medicii se aşteaptă la o creştere a calităţii actului medical, odată ce vor dispune de noile dispozitive. 42 de echipamente medicale şi alte dotări vor fi aduse în Ambulatoriul Spitalului de Bo ...
UAT Municipiul Galați a semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est în calitate de Organism Intermediar, contractul de finanțare nr. 4461 din 24.06.2019 pentru proiectul Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Compartiment Primiri Urgențe – Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Ioan” Galați, Cod SMIS 119396, depus pentru finanțare în data de 30.03.2018, prin Programul Operațional Regional ...

De la festivalul NEVERSEA, la spital

Duminică, 07 Iulie 2019 15:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Aproape 500 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în a treia zi a Festivalului Neversea, la punctele de prim-ajutor amenajate în perimetrul evenimentului muzical, şapte dintre acestea fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru investigaţii suplimentare, scrie news.ro. Printre problemele medicale acuzate de cele șapte persoane, s-au aflat dureri abdominale, escoriaţii, febră, alergii, lipotimii, cefalee, traumatisme. În primele două zile ...

”Mă simţeam ca la SPA, nu ca în spital”

Vineri, 21 Iunie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Şase ore sub cuţit. "Am condiţii foarte bune. Personalul de la de la terapie intensivă este minunat! M-au ajutat, m-au spălat… mă simţeam de parcă aş fi la SPA, nu la spital. Condiţiile sunt foarte bune. Aici n-ai voie să deschizi un geam! Aerul este reciclat, filtrat, răcit, în interiorul spitalului, ca să nu intre microbi, bacterii", povestea Adriana Bahmuţeanu, în direct de pe patul de spital, la "Răi, da buni", pe Antena Stars. Dacă nu aţi aflat încă, Adriana Bahmuţ ...
Numărul infecţiilor intraspitaliceşti, raportate de către unităţile medicale din ţară, s-a dublat în primele patru luni ale acestui an (peste 1.000), faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, numărul spitalelor care au început să raporteze infecţiile nosocomiale a crescut de la 50 la 69. „Asta evidenţiază preocuparea tot mai mare a unităţilor sanitare în recunoaşterea şi anunţarea lor, pentru a putea fi gestionate corect”, se arată într-un comunicat t ...
Graţie unui proiect cu fonduri europene, actualul ambulatoriu al Spitalului de Pneumoftiziologie Galaţi va fi extins, modernizat şi dotat cu aparatură medicală modernă, inclusiv cu un computer tomograf, pe parcursul următorilor doi ani. Noul ambulatoriu va permite tratarea pacienţilor ale căror afecţiuni nu necesită internare în afara spitalului şi va oferi un mediu mult mai sigur atât pentru bolnavi, cât şi pentru personalul medical. Cu o capacitate de 350 de paturi, Spitalul d ...
La Târgu-Bujor sunt aşteptate cu interes investiţiile pe care CJ Galaţi le are în plan pentru spitalul din localitate. E vorba de o serie de lucrări de consolidare şi modernizare a unor pavilioane ale spitalului, dar şi de achiziţia de noi echipamente. La rândul său, Primăria din Târgu Bujor are în plan asigurarea unor facilităţi menite să atragă mai multe cadre medicale. „Sunt investiţii importante pentru comunitatea noastră. Şi aici nu este vorba numai de locuitorii din ...
Echipajele de Ambulanţă şi cele ale SMURD vor asigura permanenţa în cazuri de urgenţă medicală pe parcursul minivacanţei de Paşte şi de 1 Mai. Unităţile de primiri urgenţe din cadrul spitalelor, unele farmacii şi centrele de permanenţă din judeţ vor lucra, de asemenea, fără întrerupere în perioada următoare. Gălăţenii pe care zilele următoare îi vor prinde fără o rezervă de medicamente uzuale vor avea la dispoziţie, în caz de nevoie, trei farmacii cu program non ...

Invitaţie la alergare pentru un spital de copii

Miercuri, 17 Aprilie 2019 09:30 | Publicat în EVENIMENT
Un nou eveniment menit să atragă sprijinul oamenilor de bine, care vor să aducă un strop de bucurie celor aflaţi în suferinţă, va avea loc duminică, 21 aprilie, la Brăila, în Parcul Monument, începând cu orele 10,00. Militarul gălăţean Laurenţiu Cobzaru, maratonist implicat în susţinerea cauzelor umanitare, alături de Costel Mazâlu, angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, îi invită pe gălăţenii şi brăilenii dornici de mişcare şi fapte bune ...
Pagina 3 din 56