Au construit în extravilan şi au rămas fără utilităţi
Foto: Marius Negri

Au construit în extravilan şi au rămas fără utilităţi
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Dezvoltarea comunei Vânători este vizibilă cu ochiul liber. Oamenii şi-au cumpărat teren şi s-au apucat de construit chiar şi în zonele extravilane ale comunei. Asta înseamnă şi mari probleme pentru cei ce şi-au ridicat case în zonă. Lipsa utilităţilor, dar şi faptul că nu se pot face investiţii reprezintă o mare problemă pentru cei care locuiesc acolo.

Şi asta pentru că oamenii nu s-au preocupat să respecte câteva reguli clare, stabilite de lege, cum ar fi cedarea drumului către autorităţile locale. "Este foarte important, dacă se face extindere, să se facă cât de cât normal. Avem cartiere care s-au făcut în extravilan şi au construit case, dar au lăsat un drum de doar patru metri. În afară de faptul că sunt situaţii, ne-am confruntat deja cu aceste lucruri, în care maşina de pompieri nu poate intra şi stinge un incendiu, mai avem o mare problemă legată de investiţii. Aceste drumuri nu sunt ale primăriei, deci nu putem face nimic acolo, nu putem accesa bani pentru dezvoltare. Nu putem băga canalizare, nu putem face asfaltare, nu putem face nimic. Am făcut apel la locuitori, mai ales în zona de la Aviasan, să cedeze terenul primăriei, iar oamenii au început să înţeleagă. Toată zona aceea de la Aviasan este cu străzi de patru metri, iar acum să le dai gardurile înapoi este foarte complicat. Iar eu nu pot să accesez fonduri pentru acel cartier, până nu predau toţi drumul către primărie. Eu, ca autoritate locală, nu pot investi în ceva ce nu este al primăriei, se cheamă deturnare de fonduri. După ce toată lumea cedează drumul, pot să dau apoi un drept de servitute către Electrica. Au venit să se plângă că nu au curent electric, dar le-am explicat că nu pot să dau drept de servitute la Electrica pentru că nu este drumul primăriei. Tot cartierul de la Aviasan este în aceeaşi situaţie", ne-a explicat Marian Ghinea, primarul din Vânători.

Deşi locuiesc în apropierea Galaţiului, mulţi dintre cei care au case în zona Aviasan se plâng că nu au utilităţi sau că rămân iarna înzăpeziţi. "Unii au pus chiar şi barieră şi au scris că este drum privat. Dar iarna ştiu să spună că sunt sinistraţi. Noi respectăm proprietatea. Nu pot să le fac canalizare sau deszăpezire, că nu am cum să intru pe o proprietare privată", a conchis Marian Ghinea.

Pentru ca toate aceste probleme să fie rezolvate, ar trebui ca toţi locuitorii din zona Aviasan, dar şi alţii care sunt în aceeaşi situaţie să meargă la primărie şi să cedeze partea lor de drum, astfel încât autorităţile locale să poate prinde în programele de dezvoltare şi aceste zone.

Citit 4433 ori Ultima modificare Marți, 23 Ianuarie 2018 19:20

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.