Ce înseamnă să înveţi administraţie locală de la francezi

Ce înseamnă să înveţi administraţie locală de la francezi
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În 1989, când francezii din La Roche sur Yon au descoperit comuna Costache Negri, ea nici nu mai exista pe harta judeţului, devenise un sat component al Griviţei. Înfrăţirea cu francezii a schimbat definitiv în bine viaţa localnicilor, dar mai ales concepţiile şi modul de lucru al autorităţilor locale.

Liberala Emilia Niculescu, una dintre primarii de cursă lungă ai judeţului, are experienţă de peste 30 de ani în administraţia locală. Din 1981 şi până în anul 2000 a fost contabilul Primăriei Costache Negri, apoi, în perioada 2000-2012, a fost primar al localităţii, iar după patru ani în care a fost administrator public al comunei Pechea (2012-2016), localnicii au reales-o în funcţia de primar al comunei Costache Negri.

Emilia Niculescu recunoaşte deschis că înfrăţirea cu francezii La Roche sur Yon a dat un impuls comunei. „Am fost printre primele localităţi din judeţ care au beneficiat de alimentare cu apă. De la ei am învăţat că trebuie să luptăm mai mult, pentru că la ei nu rămâne nimic la întâmplare! Şi că, în tot ce realizezi, trebuie să pui pe primul plan omul, cetăţeanul!”, spune Emilia Niculescu.

„Ei ne-au găsit”

„Francezii ne-au găsit şi chiar am fost surprinşi de asta. În toamna anului 1989 ne-au trimis scrisori prin care ne susţineau să luptăm împotriva desfiinţării, dar abia în ianuarie au ajuns la noi”, îşi aminteşte primarul de perioada în care comuna a fost desfiinţată abuziv de autorităţile comuniste. „S-a făcut o şedinţă la Căminul Cultural prin care ni s-a adus la cunoştinţă că se va desfiinţa comuna, că vom fi afiliaţi comunei Griviţa, care va avea ca sate componente Griviţa, Călmăţui şi Costache Negri. Eu şi cu doamna învăţătoare Silvia, cu lacrimi în ochi, am zis că măcar să rămână numele comunei, Costache Negri, şi ne-a fost acceptat. Nu mai aveam sediu administrativ aici, ci la Griviţa unde am lucrat şase luni, până pe 19 ianuarie 1990, când s-a dat decretul de revenire a comunelor”, ne-a povestit Emilia Niculescu.

Ce înseamnă priorităţi

Pe 22 septembrie 1994 s-a semnat primul acord de înfrăţire din judeţ, între comuna Costache Negri şi La Roche sur Yon, din nordul Franţei.

„Când am început relaţia cu francezii am aflat şi noi de lista de priorităţi ale comunei, pentru că ne-au cerut-o ei. Eu ştiam franceză şi puteam să comunic şi am făcut cu domnul primar de la acea vreme prima noastră listă de priorităţi pe care am trecut: căminul cultural, dispensar uman şi alimentare cu apă. Am primit înapoi priorităţile aşa cum le vedeau ei: pe primul loc apa «pentru că apa este viaţa!», ne-au scris, apoi dispensar şi pe urmă cămin cultural. În ’93-’94 au început lucrările de alimentare cu apă, la care au contribuit şi financiar în prima etapă. În 1996 am inaugurat dispensarul, la care ne-au ajutat şi cu dotarea, de la mobilă şi până la aparatura medicală. În 2005 a fost gata căminul cultural, realizat în colaborare cu La Roche sur Yon, la care au participat cu aproape 100.000 de euro şi cu o echipă tehnică. Căminul nostru se aseamănă cu aşa-numitele lor case [de cultură] de cartier. Imboldul pe care ni l-au dat a fost extraordinar. Nu aveai cum să spui că nu vrei să faci, atâta timp cât erau dispuşi tot timpul să vină cu tehnicieni să vină, să vadă, să ne arate cum să facem!”, spune Emilia Niculescu.

Aberaţii româneşti

Pentru apa potabilă şi canalizare, localnicii plătesc doar 2,40 lei pe metru cub, şi asta pentru că Primăria are propriul serviciu public de alimentare cu apă. Un tarif pe care autorităţile fac eforturi să-l menţină aşa cum este acum, la jumătatea celui perceput de Apă Canal. E greu de spus cât vor putea şi asta pentru că posturile serviciului public de alimentare cu apă, în număr de patru, nu sunt exceptate din organigrama Primăriei. Iar pentru a se încadra în normele de personal impuse de OUG nr. 63, Primăria a fost nevoită să renunţe la două posturi: bibliotecarul şi juristul. Primarul speră ca normele legislative să fie modificate, pentru că secretarul comunei nu poate face la nesfârşit munca de jurist.

Revenind de la aberaţiile româneşti la cooperarea cu francezii, Primăria Costache Negri trebuie să facă rost de bani, pentru că, în aprilie, elevii din comună trebuie să meargă pentru o săptămână în La Roche Sur Yon, pentru a le întoarce colegilor lor vizita făcută anul trecut.

Finanţări prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală

Primarul comunei Costache Negri, Emilia Niculescu, ne-a declarat că a semnat două contracte de finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a  doua, pentru două proiecte importante.

Primul, în valoare de 6 milioane de lei, vizează extinderea cu 7,2 km a reţelei de canalizare, care acum are 8 km şi aproape 300 de familii racordate, dar şi mărirea capacităţii staţiei de epurare deja existente. Graţie acestei investiţii, toată comuna va avea canalizare, pentru că alimentare cu apă există deja.

Cea de-a doua finanţare obţinută de la Ministerul Dezvoltării are ca obiect modernizarea drumurilor locale, mai precis pentru asfaltarea a 4,2 km de drumuri în zonele în care există deja reţele de apă şi canalizare, zone locuite şi foarte importante. Valoarea investiţiei se ridică la 5,2 milioane de lei.

Primarul localităţii pregăteşte deja proiectele pentru cea de-a treia etapă a PNDL, dar şi pentru accesarea de fonduri europene. Pe lista de priorităţi a Emiliei Niculescu se află: reabilitarea grădiniţei, reabilitarea dispensarului construit în 1996, amenajarea unei pieţe, dar şi achiziţia unui buldoexcavator.

"Orice investiţie începem avem emoţii să vină constructori de calitate, care să nu creeze probleme, care să nu se lungească şi să facă lucrări de calitate", spune primarul din Costache Negri.

Casa Memorială "Costache Negri"

Cine ajunge în comuna Costache Negri n-are voie să nu treacă pragul Casei Memoriale a celui care a dat nume localităţii. Iubitorul de istorie va pătrunde, astfel, în atmosfera tradiţionalelor întâlniri de la Mânjina, la care erau prezenţi Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza... Despre comorile care pot fi admirate acolo - piese pline de farmec, care au păstrat în ele viaţa altor vremuri - veţi putea citi, pe larg, în curând în ziarul "Viaţa liberă".

Citit 5226 ori Ultima modificare Marți, 13 Februarie 2018 19:25

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.