Eu nu aştept, nici tu n-aştepţi, nici el n-aşteaptă,
dar toţi suntem - până la Moarte - aşteptaţi,
apoi - încet, matricial, treaptă cu treaptă -
ne-adăugăm celor concret Abstractizaţi!
O viaţă-ntreagă nu întreb ce-nseamnă Viaţă
în cest bizar Necunoscut mereu amorf -
nu poate fi decât o biată Chilimoaţă
într-un Principiu sacrosanct şi polimorf!
Că orice-ntreg poate, oricum, să fie Parte,
şi orice parte poate fi, oricum, Întreg -
o moarte-ntreagă nu întreb ce-nseamnă Moarte:
e-un fel de-a da cu Extrinsecu-n Intrinsec!
Sunt viu şi mort n-acelaşi Timp... nu mi se pare,
ci chiar sunt sigur... hai, uitaţi-vă la voi:
cât "viu" şi "mort" purtaţi pe-abscisă, fiecare,
atât v-aşteaptă pe-ordonata de Apoi!
