Absenţă dragă, te anunţ/ cu mare bucurie:
la trei ş-un sfert fac un denunţ/ istoric, să se ştie
că sunt umplut pân-la refuz/ cu milă şi candoare,
că tolerez şi iert şi scuz/ în orice-mprejurare,
că n-am nimic în plus decât/ o genă generoasă,
care mă-nvaţă să nu râd/ când mortul stă pe masă,
care mă-nvaţă să nu joc/ trădare, ură, sfadă...
şi să nu-mi ţin pe lângă foc/ Statuia de Zăpadă!
Absenţă dragă, dacă poţi,/ să fii şi tu prezentă
la trei ş-un sfert, să vadă toţi/ cam cât eşti de atentă
cu fiecare dintre noi/ şi, mai ales, cu mine...
ş-ai să pricepi şi tu, apoi,/ că viaţa fără tine
ar fi prea greu de suferit,/ de dus până la vale,
până la deal, pân-la sfârşit,/ sub flamurile tale,
unde „a fi” (sau „a nu fi”)/ oricum ştie să creadă
că-şi poate-n pururi mărmuri/ Statuia de Zăpadă!
