MAMA DORULUI (!!!)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

mi-i dor de MAMA cum nu mi-a mai fost,

ori cum mi-a fost din/totdeauna, poate-i

mai bine să-nvăţ moartea pe de rost

şi să mă duc plângând, să-i spun şi TATEI

că ŢĂRNA lor CURATĂ a rămas

ACOLO, pe un DEAL şi pe o VALE,

într-un CĂTUN tăcut şi într-un CEAS

încremenit în LUTURI CATEDRALE -

mi-i dor de AMÂNDOI, în fiecare

TRECUT PREZENT AL CLIPEI VIITOARE !!!

mi-i dor de CEI care m-au dat la DRUM,

care mi-au zis că moartea NU EXISTĂ,

că-i doar un trist ATUNCI ajuns ACUM -

înalt izvor de lacrămă-n batistă,

licăr adânc, mocneală-ntru NĂDEJDE

şi întru gând mereu că CEL de SUS

ascultă, înţelege şi porneşte

alt TIMP, alt RĂSĂRIT şi alt APUS -

mi-i dor de amândoi: MAMĂ şi TATĂ -

TRECUT PREZENT ÎN ORICE NICIODATĂ !!!

(Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou")

Citit 6755 ori Ultima modificare Marți, 23 Iulie 2019 16:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.