Lupele moare pentru a doua oară (FOTO)

Lupele moare pentru a doua oară (FOTO)

Bogdan Codrescu
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Pierdut între dealurile din comuna Pechea, la cel puţin şase kilometri de satul cel mai apropiat, cătunul Lupele se stinge încet, dar sigur. Cândva o comunitate stabilă şi înfloritoare, aşezarea numără acum mai multe case decât locuitori. Omorât pentru prima oară de comunişti, satul Lupele este acum la un pas de a muri a doua oară.

Un drum de doar 40 de kilometri de la Galaţi la Lupele este ca o călătorie înapoi în timp, cu cel puţin un secol. La numai o oră de mers cu maşina, zgomotul, agitaţia şi poluarea oraşului sunt înlocuite de o linişte ireală. Calea de acces către cătun porneşte din satul Pechea. Este un drum pietruit care şerpuieşte printre terenuri agricole pe cel puţin şapte kilometri distanţă. La capătul său, ascunse parcă între dealurile din valea râului Lozova, se observă o mână de acoperişuri împrăştiate printre copaci şi lăstăriş. 26 de case, în total, sunt tot ce-a mai rămas din Lupele. Odată ajuns pe uliţa principală, doar un lătrat de câine rupe tăcerea care înconjoară locul. Unele dintre casele observate de la distanţă par părăsite de ani buni. Au fost locuite până ce proprietarii au murit, luând cu ei tradiţii, poveşti, bucurii şi regrete. Cu prispele şi cu pereţii prăbuşiţi, locuinţele abandonate au fost înghiţite deja de buruieni.

Mai multe case decât oameni

Cei mai tineri locuitori din Lupele au peste 50 de ani. Sunt însă o excepţie, întrucât media de vârstă depăşeşte 70 de ani. Oficial, în micul sat îşi au domiciliul permanent doar 17 oameni. Lor li se adaugă câteva rude venite temporar aici, în sezonul cald. "Eu şi cu soţul ne-am retras de la oraş, după ce am ieşit la pensie. Am venit în locul unde am crescut şi unde au trăit părinţii mei. Ne place viaţa tihnită pe care o avem aici. Nu este zgomot, aerul este curat, foarte rar eşti deranjat de cineva. Te uiţi în spatele casei şi vezi întindere nelocuită cât curprinzi cu ochii", spune Mitriţa Dinu, o femeie de 63 de ani.
Cam acestea sunt însă toate părţile bune ale traiului câmpenesc din Lupele. În sat nu este magazin, nici medic sau farmacie. Clopotele celei mai apropiate biserici, aflată în Rediu, la peste şase kilometri distanţă, nu răzbat până aici. Oamenii văd preotul doar la Crăciun şi Bobotează. Nici cimitir nu mai există în sat, bătrânii plecând pe ultimul drum până la Pechea, la peste şapte kilometri distanţă.
"Cu alimentarea este mai greu. Depindem pentru aducerea alimentelor şi a celor necesare de vecinii care au maşini şi merg în Pechea. Se întâmplă însă să mai rămâi fără câte ceva. Oamenii sunt bătrâni şi nu mai pot merge pe jos. Înainte, când erau în putere, străbăteau cam 15 kilometri, dus - întors, pentru a-şi procura cele necesare", îşi aduce aminte Anghel Dinu, 69 de ani.

Electricitate şi un drum pietruit

În ciuda faptului că populaţia satului scade constant, deoarece vârstnicilor nu le ia nimeni locul, câteva lucruri s-au schimbat totuşi în Lupele. După 1990, la dispoziţia Guvernului Petre Roman, localitatea a fost electrificată, fapt care a uşurat viaţa locuitorilor. În fiecare iarnă însă, cu prima zăpadă mai serioasă sau după perioadele ploioase, drumul comunal care leagă satul de Pechea devenea impracticabil. Lupele rămânea izolat pentru perioade mari de timp. Nici salvarea şi nici poliţia nu puteau ajunge decât cu greu. Situaţia s-a rezolvat în urmă cu câţiva ani, atunci când Drumul Comunal 31, pe toată lungimea sa de şapte kiloemtri, a fos pietruit. Deşi modestă în sine, aceasta a fost o investiţie aproape la fel de importantă ca electrificarea pentru cei câţiva săteni. Chiar şi aşa, nimic şi nimeni nu pare să poată stopa declinul populaţiei, fenomen care ar putea să ducă la dispariţia câtunului de pe hartă, în doar câţiva ani.
Lupele nu s-a aflat însă mereu în această criză existenţială. În perioada interbelică, comunitatea de aici era stabilă şi chiar înfloritoare pentru standardele acelor vremuri. Satul se întindea pe o suprafaţă mult mai mare decât în prezent, gospodăriile dezvoltându-se în jurul moşiei boierului Ghiţă Vasiliu, personaj marcant în istoria Galaţiului. Copiii învăţau primele patru clase în localitate, iar majoritatea adulţilor şi a tinerilor munceau pentru boier. Nu era nici pe departe o viaţă uşoară, însă oamenii păreau să trăiască împăcaţi cu sărăcia lor.

Colectivizarea a distrus comunitatea

Totul avea să se schimbe odată cu venirea la putere a comuniştilor. Revoluţia vieţii la ţară adusă de noii apostoli ai doctrinei proletare a însemnat pentru săteni colectivizarea. Valorile vechi de sute de ani, care guvernau viaţa ţăranului şi pe care cei mai mulţi le credeau veşnice, au fost şterse rapid cu plugurile, fiind înlocuite de reguli artificiale, impuse de multe ori cu forţa bâtei şi a pistolului. Comuniştii le-au promis locuitorilor din Lupele gospodării noi în Pechea, în locul celor din satul lor natal. Mulţi s-au lăsat sau au fost convinşi să plece de aici, într-un fel sau altul. Peste casele şi grădinile rămase în urma lor au trecut cu brazda, transformând totul în teren agricol. În vreme ce unele familii au primit cămine noi, altele au rămas doar cu promisiuni, rămânând practic fără un acoperiş deasupra capului, aşa cum încă îşi mai amintesc unii dintre cei mai vechi locuitori. Satul a fost omorât practic, din dorinţa regimului de a transforma unele localităţi rurale în oraşe, indiferent de consecinţe şi de dramele create. Unii locuitori, destul de puţini, ce-i drept, nu s-au lăsat însă duşi. Au preferat să rămână în locul unde văzuseră lumina zilei, deşi lumea din jurul lor se năruia.

"Fiecare familie avea de la patru copii în sus"

Trecut de 80 de ani, Dumitru Cojocaru îşi aduce încă limpede aminte cum era viaţa comunităţii din Lupele în acele vremuri negre. "Din ce ştiu, înainte de a veni comuniştii erau 150 de case în sat. Fiecare familie avea de la patru copii în sus şi cu toţii lucram pentru boierul Ghiţă Vasiliu. Aveam şcoală în sat, însă nu învăţam într-o clădire anume. Învăţătorii mergeau cu elevii prin diferite case, unde sala de clasă era improvizată într-o odaie mai mare. Se făceau aici patru clase, după care cine avea posibilitatea urma şcoala în alte localităţi. Şi cu patru clase învăţai însă destul cât să te descurci în viaţă şi ceva mai mult. După ce casa boierească a fost luată de comunişti, şcoala s-a mutat acolo, unde era loc destul", rememorează Dumitru Cojocaru.
Deşi trecut de 80 de ani, bărbatul are o gospodărie model. Casa este trainică şi bine îngrijită, iar grădina din faţă pare desprinsă dintr-o revistă. La Pechea ajunge uşor, pentru că merge cu maşina pe care ne-o arată parcată în garajul din curte. A crescut în acelaşi loc împreună cu alţi opt fraţi, dintre care doar doi mai sunt în viaţă. Are doi copii despre care vorbeşte cu drag, însă ochii şi vocea îi trădează emoţia puternică care îl stâpâneşte atunci când îşi aduce aminte de fata plecată la mii de kilometri distanţă, în Danemarca.

Inundaţii şi hoţi

Amintirile celorlalţi locuitori din sat confirmă cele petrecute aici pe timpul comunismului. Oamenii sunt de părere că satul ar fi fost deja dispărut în totalitate dacă nu venea momentul decembrie 1989. O comunitate extrem de mică şi îmbătrânită cum este cea din Lupele este deosebit de vulnerabilă. De-a lungul timpului, puţinii oameni rămaşi aici s-au trezit fără apărare în faţa şuvoaielor care le-au inundat casele. Ultimele inundaţii puternice au fost în 2013. Atunci, apa intra pe uşă şi ieşea cu tot cu obiecte pe fereastră. Maşini şi căruţe au fost luate de torent şi duse în râpă sau pe vârf de deal. Apa a trecut însă, iar oamenii au refăcut tot ceea ce fusese distrus.
Tot la trecut vorbesc locuitorii din Lupele şi despre hoţi. Aceştia loveau la fix, acolo unde ştiau că au ce fura. Precizia lor se explică prin faptul că cei mai mulţi erau foşti angajaţi la stânele sau în gospodăriile din zonă. Acum, nici infractorii nu mai calcă pe aici, pentru că nu prea mai este nimic de luat. A rămas doar timpul, cel mai lacom hoţ, să înghită şi puţinul care a mai rămas din Lupele.

Cel mai cunoscut dintre primarii Galaţiului

Ghiţă Vasiliu, boierul evocat de numeroşi locuitori din Lupele, s-a născut în 1892. A deţinut moşia de la Lupele împreună cu mama sa, Elena. Este considerat cel mai renumit dintre primarii Galaţiului, din cauza ghinionului de a inaugura cu propriul cortegiu funerar clopotniţa pe care a ridicat-o în mandatul său la intrarea în cimitirul „Eternitatea”. Se întâmpla pe 8 decembrie 1942, potrivit scriitorului şi jurnalistului Victor Cilincă.
Folclorul local spune că primarul era cunoscut pentru firea aprigă cu care le cerea subalternilor să lucreze corect - îi şi pălmuia pe cei de care se plângeau nevestele, făcea controale prin pieţe, travestindu-se într-un om nevoiaş, mergea la lucru chiar foarte bolnav fiind. Presa vremii a relatat episodul în care cei doi boieri, fiind atacaţi de tâlhari pe un drum pustiu spre Galaţi, doamna Elena a scos pistolul şi i-a pus pe fugă pe atacatori. Mama i-a supravieţuit, trăind până la 14 ianuarie 1964. Mama şi fiul au donat şi o clădire pentru înfiinţarea unui spital la Pechea, aşa cum îi mărturisea lui Victor Cilincă, în urmă cu şapte ani, Elisabeta Gheorghiu, fiica fostului primar.

Istoria merge în urmă cu un secol

Satul Lupele a fost inclus în târgul Pechea în anul 1908. 13 ani mai târziu, localitatea îşi schimbă denumirea în Gura Lupele, potrivit datelor care ne-au fost puse la dispoziţie de Primăria Pechea. În 1929, în componenţa comunei au intrat şi satele Cuza-Vodă, Izvoarele şi Slobozia Conachi. Doi ani mai târziu, comuna Pechea rămâne din nou doar cu satul omonim şi cu Lupele, celelalte localităţi devenind comune de sine stătătoare.

Ambulanţa ajunge la timp

Deşi izolat între dealuri, la şapte kilometri de Pechea, satul Lupele este privilegiat atunci când vine vorba de viteza cu care echipajele medicale de urgenţă ajung la pacienţii de aici. Cum la Pechea există o substaţie a Serviciului de Ambulanţă Galaţi, salvărilor le ia doar câteva minute pentru a interveni la Lupele. Acest lucru nu era valabil însă până în urmă cu doar câţiva ani, atunci când drumul comunal devenea adesea impracticabil.

Citit 4531 ori Ultima modificare Joi, 01 August 2019 14:08

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro