Cum a dispărut un sat gălăţean vechi de jumătate de mileniu (FOTO)

Cum a dispărut un sat gălăţean vechi de jumătate de mileniu (FOTO)

Bogdan Codrescu
Evaluaţi acest articol
(30 voturi)
3 comentarii

Într-o bună zi, mai mult la insistenţele copiilor şi ale nepoţilor, moş Alexandru şi-a făcut curaj şi a coborât din satul unde a văzut lumina zilei în aşezarea vecină din vale. Se întâmpla undeva pe la mijlocul anilor '70 ai secolului trecut, iar pentru bătrân a fost o călătorie fără bilet de întoarcere. În urma sa a rămas să se năruiască o aşezare cu o istorie de cel puţin 500 de ani, al cărei nume se leagă de una dintre cele mai importante bătălii ale creştinătăţii contra armatelor otomane.

La începutul lui 1475, chiar la nord de actualul oraş Vaslui, o armată numeroasă, aflată sub comanda lui Ştefan cel Mare, aştepta, camuflată în ceaţa deasă a zilei, apropierea unei armate impresionante, şi mai numeroase, conduse de Suleiman Paşa. Încleştarea care a urmat în scurt timp a rămas în istorie drept Bătalia de la Vaslui sau Bătălia de la Podul Înalt. Mizând pe elementul surprizei, oastea moldo-maghiaro-polonă a lui Ştefan a reuşit să învingă armata otomană, aceasta fiind considerată una dintre cele mai mari înfrângeri ale islamului în faţa unei armate creştine. Din încleştare au scăpat însă cu viaţă numeroşi soldaţi otomani, care s-au retras spre sud, pe Valea Bârladului. Regrupate astfel, forţele turceşti erau încă o ameninţare pentru armata moldoveană.
Acela a fost momentul în care s-a distins pentru prima oară Lupu Huştiu, un personaj misterios care locuia într-o aşezare situată pe vârful celui mai înalt deal din zona Tutovei. Pentru faptele sale de arme, Lupu Huştiu a fost recompensat generos chiar de voievod, aşezarea primind chiar numele său.
„În toate satele din zonă trăiau atunci oameni liberi. Fără a fi chemat la arme, Lupu Huştiu a decis să mobilizeze un pâlc de ostaşi călare şi să atace (cel mai probabil pe flanc – n.r.) ce mai rămăsese din oastea otomană. În sprijin le-au venit şi alţi locuitori din satele învecinate. Au făcut acest lucru gândindu-se, probabil, la ce li s-ar fi putut întâmpla şi lor dacă turcii ar fi ieşit învingători. Confruntarea a avut loc în pădurea Meseni, care mai exista încă atunci când eram eu copil. Atât de bine au luptat oştenii lui Huştiu, încât i-au pus din nou pe fugă pe turci. Există o menţiune despre Bătălia de la Meseni şi în romanul Fraţii Jderi (Mihail Sadoveanu – n.r.)”, spune scriitorul Ilarion Boca.

Din simplu om înstărit, boier şi căpitan de steaguri

După ce şi ultimul picior de soldat turc a dispărut din Moldova, Ştefan cel Mare a rămas cu o bogată pradă de război. Impresionat de gestul lui Lupu Huştiu, l-a ridicat pe acesta la rangul de boier şi l-a făcut căpitan de steaguri, o importantă funcţie militară a acelor vremuri. „I-a dat un titlu nobiliar, dar i-a oferit şi numeroase pământuri care se întindeau pe actuala suprafaţă a comunei Priponeşti. Aşezarea de pe cel mai înalt deal din zona Tutovei a devenit astfel parte a moşiei lui Huştiu şi a căpătat numele său. Bineînţeles, locuitorii din Ciorăşti, satul învecinat din vale, au fost nemulţumiţi de această decizie, deoarece moşia lui Lupu Huştiu le muşcase din terenurile lor”, mai spune Ilarion Boca, scriitorul născut în Ciorăşti.
Satul Huştiu s-a dezvoltat apoi, având o importantă funcţie strategică în zonă. „Era folosit, încă de dinaintea lui Ştefan cel Mare, ca punct de observare şi de comunicare a eventualelor atacuri venite din partea tătarilor sau a turcilor. Se comunica la distanţă prin focuri făcute pe aceste culmi. Există încă pe dealurile din zonă Drumul Tătarilor, după numele temuţilor invadatori care veneau pe Valea Bârladului”, adaugă Ilarion Boca.

Viaţa era grea, dar suportabilă

În perioada dintre cele două războaie mondiale, satul Huştiu era încă o aşezare dinamică. În primele decenii ale veacului trecut şi chiar multă vreme după, viaţa locuitorilor din Huştiu nu se schimbase mai deloc faţă de cea a strămoşilor lor. Oamenii trăiau fără curent electric, fără drumuri, iar de apă făceau rost destul de greu. Viaţa nu era însă cu mult mai uşoară nici în satele din jur, aşa că totul părea, probabil, suportabil.
„Îmi aduc aminte că gospodăriile din Huştiu erau îngrijite, cu case frumoase şi grădini bine lucrate. Huştenii erau oameni închişi în ei, aveau o atitudine de munteni. Dar când îi scăpai pe câmp la treabă, trebuia să te ţii după ei. Nu prea făceau treaba de calitate, dar erau rapizi şi harnici. Şi când vorbeai cu ei, nu prea îi înţelegeai ce spuneau. Graiul era acelaşi, dar vorbeau rapid, erau repeziţi. Şi la mânie erau oameni aprigi. Îmi amintesc că a fost o încăierare între o familie din Huştiu şi una dintr-un sat vecin, Capra. În Capra, era o familie în care erau 12 tineri, care au venit peste cei din Huştiu, unde erau doar doi fraţi, să-i bată. Ei, cei doi fraţi, le-au făcut faţă tututor celor 12, i-au pus pe fugă”, îşi aminteşte Ilarion Boca.

În secolul XX, ca pe vremea lui Ştefan cel Mare

Declinul brusc al localităţii din vârf de deal a început însă în perioada comunistă. Dacă în satele din vale electrificarea ajunsese deja prin anii 70, Huştiu nu a avut niciodată curent electric. Colectivizarea, deşi impusă de comunişti cu pistolul şi cu vârful bocancului, s-a împotmolit în noroaiele din jurul Huştiului. În vreme ce în Ciorăşti, satul vecin, oamenii aveau deja cinematograf sau sifonărie, în Huştiu viaţa era încă la fel ca pe vremea lui Ştefan cel Mare.
„Satul a decăzut pe măsură ce oamenii de acolo şi-au dat seama că sunt lipsiţi de anumite facilităţi. Apă era puţină, era o singură fântână cu apă bună. Mai erau nişte izvoare de unde mai luau apă, dar ei trebuiau să coboare din acel cuib de vultur câteva sute de metri să-şi ia apă de la izvoare. Era foarte greu. Astfel, oamenii au plecat pe rând din sat, până ce nu a mai rămas aproape nimeni. Pentru că s-au opus colectivizării, Huştiu şi satele din jur au avut ulterior de suferit din partea comuniştilor. Electricitatea a ajuns târziu în zonă, iar drumurile erau lăsate în stare foarte proastă. A fost ca o pedeapsă pentru locuitorii de aici, pentru că bani pentru dezvoltare ar fi fost”, explică Ilarion Boca.

Troiţa de pe deal

Chiar înainte de 1970, în sat mai rămăseseră doar Alexandru Huştiu (pe aproape toţi locuitorii din sat îi chema Huştiu – n.r.) şi nevasta lui. În 1976, atunci când moş Alexandru, aşa cum îl ştiau oamenii din zonă, a hotătât să coboare în Ciorăşti, cuibul de vulturi a rămas pustiu. Vatra satului vechi de peste jumătate de mileniu a devenit curând teren viran, iar casele şi grădinile, cândva îngrijite, s-au făcut una cu pământul. Pe ruina vechiului sat, rămas acum doar în amintirile îndepărtate ale câtorva locuitori vârstnici din comuna Priponeşti, a apărut un teren arabil. Dealul a fost terasat pentru plantaţiile de viţă de vie, dar în prezent aici creşte doar iarba. O troiţă construită ulterior este singurul indiciu care trimite cu gândul că dealul pustiu a fost cândva locuit.

Ploaia ne-a împiedicat să ajungem pe locul fostului sat

După o ploaie care ţine ceva mai mult, vechiul drum odată pietruit spre Huştiu nu mai poate fi străbătut decât cu căruţa, cu tractorul sau cu o maşină de teren. Am mers la începutul acestei săptămâni la Priponeşti, cu gândul de a ajunge pe locul unde a fost satul Huştiu. Odată ieşiţi din Ciorăşti, unde ne-am chinuit să aflăm care este direcţia spre satul defunct, am mers pe o şosea impecabil asfaltată printre dealurile Tutovei. Ajunşi din urmă de Ilarion Boca, am încercat să intrăm cu maşina pe drumul spre Huştiu, dar am renunţat curând la idee, deoarece exista riscul să rămânem înglodaţi. Totul, după ce cu o seară înainte plouase un pic.
Pe şoseaua care şerpuieşte printre dealurile înalte din zonă ai iluzia că te afli la înălţime, pe un platou montan. Din punctul în care am fi vrut să mergem spre fostul sat Huştiu se observă graniţele a patru judeţe: Galaţi, Vrancea, Vaslui şi Bacău. În zilele senine şi însorite, spun oamenii locului, de la Huştiu se puteau observa în depărtare munţii Vrancei. În vale, satul Ciorăşti este strivit parcă între două dealuri. Ilarion Boca povesteşte că, pe vremea când era copil în Ciorăşti, la şcoala din sat învăţau peste 1.000 de elevi. În prezent, toată populaţia satului, formată în mare parte din vârstnici, nu se mai ridică nici la jumătate din acest număr, iar cinematograful, cândva atracţia principală a comunităţii, este acum istorie, la fel ca satul curajosului Lupu Huştiu.

Obiecte vechi găsite în pământ

Constantin Lupaşcu locuieşte în satul Ciorăşti din comuna Priponeşti. Fost primar al comunei, bărbatul spune că a făcut o serie de săpături în zona satului natal, ocazie cu care a descoperit o serie de artefacte. "Am găsit mai multe fragmente de olane despre care eu cred că sunt foarte vechi. Am dus câteva şi la Muzeul din Tecuci, unde am sperat că vor fi expuse. Dar de acolo mi s-a spus că sunt din secolul al XIX-lea, nu mai vechi. Totuşi, cred că ar fi mai mult de investigat pe această temă", este de părere Constantin Lupaşcu. Bărbatul ne-a arătat două astfel de obiecte pe care acum le ţine în curte. 
Şi Ilarion Boca spune că în zonă au fost efectuate în trecut săpături arheologice, concluzia fiind că aceste pământuri au fost locuite din cele mai vechi timpuri. Olanul este un tub de argilă arsă din care sunt făcute canale de scurgere a apei. Cel mai probabil, aceasta a fost şi utilitatea obiectelor găsite la Ciorăşti.

Electrificarea, interzisă în Huştiu

Tot mai puţini sunt oamenii din Priponeşti care mai ştiu câte ceva despre fostul sat Huştiu. Printre bătrânii locului circulă şi povestea conform căreia comuniştii ar fi împiedicat prin toate mijloacele posibile electrificarea micului sat Huştiu. Era, spun oamenii, o pedeapsă pentru rezistenţa locuitorilor de aici în faţa procesului de colectivizare. Oamenii din Huştiu ar fi strâns chiar bani şi ar fi cumpărat stâlpi şi cabluri pentru reţeaua electrică din sat, dar comuniştii au confiscat totul, fără a-i despăgubi. Sătenii au rămas şi pe întuneric, şi fără puţinele economii pe care le puseseră la bătaie în acest scop. Totuşi, nu am putut găsi pe nimeni care să ne confirme veridicitatea acestor întâmplări, însă ştim şi că autorităţile comuniste nu s-ar fi dat în lături de la o astfel de abordare hoţească.

 

Citit 33533 ori Ultima modificare Joi, 12 Martie 2020 00:03

3 comentarii

  • postat de Nu va faceti grij... Miercuri, 11 Martie 2020 09:52 77.111.245.*** Link la comentariu
    3
    18

    In cel mai scurt timp or sa dispara si orasele.

    Raportează
  • postat de IC Miercuri, 11 Martie 2020 06:18 86.124.203.*** Link la comentariu
    7
    14

    Sunt multe sate in judetul Galati si in tara care au disparut sau au sa dispara .Sunt satele amintirilor noastre ,sunt sate care au dat multi oameni cu care s-ar mandri orice localitate. Ma framanta o nelamurire ,eu stiam ca Podul Inalt este la sud de Vaslui ,la confluenta paraului Lipovat cu raul Barlad ,dovada ,zic eu si statuia lui Stefan cel Mare ,ridicata in zona (limita de sud a localitatii Bacaoani). (...)

    Raportează
  • postat de Cati am fost si mai suntem inca ???!!!! Miercuri, 11 Martie 2020 01:21 108.245.201.*** Link la comentariu
    16
    47

    Ar trebui sa faceti o statistica a satelor pe cale de disparitie la nivelul Judetului Galati ..sa vada tot omul " ce a mai ramas din oameni" in sudestul tarii ...includeti si "orasul Galati " ..ca si ala cam tot sat e ....

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.