ULTIMUL EPISOD [balada surdului din jur]

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

prin gardul straşnic holburi des cresc şi se ridică

să mai audă păsări, să mai atingă cer –

sunt păsări mai puţine, mai rare şi mai goale,

ceru-i mai sus, mai veşted, mai mic în 2/pi/r !!!

sunt albe, mov şi-albastre – buimace şi naive,

s-agaţă printre fiare, printre târtani şi praf,

tuşesc, îşi plâng pe rochii – surd, împrejurul cântă

la disperatometru, la disperatograf !!!

tot jurul dă din coadă, hulpav, bate din palme,

slăveşte prăbuşirea, cruzimea, face haz

şi smulge şi striveşte aceste rochii sfinte,

şi-şi hârcâie-ascuţişuri pe tot ce-a mai rămas !!!

cum lasă cel din ceruri această-nvolburare

să rupă şi s-azvârle frumosul, simplul?...cum

îngăduie vârtejul, vertijul?...cum să ierte

barbari sfărmând splendoare la margine de drum ???

cum să nu-şi piardă susul din arie când vede

atâtea dezacorduri...şi hoarde bând mister,

mâncând porunci? – sunt gata să plec sub arătură

şi să-mi des crească holburi prin ochi, până la cer !!!

Citit 10577 ori Ultima modificare Marți, 15 Septembrie 2020 16:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.