Școala din Adam, reabilitată, are centrală și grupuri sanitare noi

Școala din Adam, reabilitată, are centrală și grupuri sanitare noi
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

În comuna Drăgușeni s-au terminat lucrările în cadrul proiectului de ”Reabilitare, modernizare, extindere și dotare la Școala Gimnazială clasele I-VIII, satul Adam”. S-au construit grupuri sanitare și a fost instalată centrala termică, urmând ca recepția lucrării să aibă loc până la sfârșitul lunii, imediat după achitarea taxelor de recepție la Inspecția de Stat în Construcții, ne-a comunicat Estera Mihai, de la biroul de Achiziții al Primăriei Drăguşeni.

În februarie anul trecut, într-un material video referitor la reabilitarea şcolii, proiect în valoare de peste 1,4 milioane de lei, primarul comunei Drăguşeni, Dumitru Vintilă, explica în ce constau lucrările, finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2: pe lângă extinderea cu grupuri sanitare şi instalarea centralei termice, toată clădirea era în curs de reabilitare cu consolidarea fundaţiei cu grinzi metalice, schimbarea şarpantei şi a acoperişului, înlocuirea tâmplăriei cu profile din aluminiu şi PVC, finisaje pereţi, parchet, amenajarea de alei în curtea şcolii şi împrejmuirea acesteia.

Reamintim că reabilitarea şcolii din Adam a făcut parte dintr-un proiect mai amplu, de reabilitare a patru şcoli din comuna Drăguşeni, lucrările fiind făcute pe etape, fiindcă nu ar fi avut unde să fie mutaţi toţi copiii, dacă se începea reabilitare concomitent.

Citește și Patru milioane de lei pentru reabilitarea şcolilor din Drăguşeni

Comuna Drăgușeni, cu cei aproape 5.000 de locuitori, făcea parte, la sfârșitul secolului al XIX-lea, din plasa Zimbrul a județului Covurlui și avea 1.557 de locuitori. Existau în comună două școli, una de băieți și una de fete, cu capacitatea de 40 de elevi fiecare, cea de fete fiind cea mai frecventată din tot județul. Două obiective locale sunt incluse pe lista monumentelor istorice din județul Galați. Unul este situl arheologic reprezentat de fortificația de la Căuiești (sec. al IV-lea – sec. al III-lea î.e.n), altul este monumentul istoric de arhitectură Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1652) de la Mănăstirea Adam.

Citit 927 ori Ultima modificare Luni, 26 Februarie 2024 06:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.