Sala de sport din Munteni, gata pentru competiţii
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Sala de sport din Munteni, gata pentru competiţii
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În comuna Munteni se va inaugura oficial mâine unul dintre obiectivele care, fără îndoială, va face pe viitor mândria comunei: sala de sport, o investiţie care, după cum ne spunea primarul Virgil Arghiri, a ajuns la aproximativ 30 miliarde de lei vechi! „Nu a fost uşor să vedem gata această sală, dar, în sfârşit, o avem! Este o sală modernă, dotată cu tot ce-i trebuie şi principalii beneficiari vor fi şcolarii şi tinerii din comună, dar aici îşi vor putea desfăşura pe viitor şi eventuale cluburi sportive”, ne-a explicat primarul Virgil Arghiri. Sala de sport cuprinde terenuri de minifotbal, baschet, volei, handbal, este dotată inclusiv cu coşuri de baschet acţionate electric! Dotată cu cabinet medical, vestiare şi grupuri sanitare moderne, sala de sport de la Munteni va putea intra inclusiv în circuitul diferitelor competiţii sportive. De altfel, sala dispune de tribune cu o capacitate de 150 de locuri. Mai mult, sala de sport va fi completată de un proiect ce vizează realizarea unei baze sportive cu nocturnă şi amenajarea unui stadion comunal în care, desigur, va evolua „Recolta Munteni”, echipa de fotbal a comunei.

Citit 6888 ori Ultima modificare Joi, 17 Mai 2012 16:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.