Roşia care pleacă din solarul unui producător din Matca costă doi lei kilogramul. Din păcate, lipsa unei asociaţii a producătorilor din zonă face ca, de cele mai multe ori, roşia de Matca (comună situată la nici două ore de Galaţi) să ajungă pe masa noastră numai prin intermediari şi aproape de două ori mai scumpă. Am vorbit despre această situaţie cu primarul comunei Matca, Nelu Costea.
- Când vorbim de Matca, unul dintre cele mai importante bazine legumicole ale ţării, gândul ne duce imediat la producătorii de aici, la roşiile, castraveţii şi ardeii de Matca. Cum se văd lucrurile de aici, din interior?
- Ştiţi cum e, văzut de pe Lună, Pământul pare frumos. Lucrurile din inima acestui bazin legumicol stau cu totul altfel, văzute din exterior. La multitidinea problemelor şi a nevoilor pe care le întâmpină producătorii locali trebuie găsit un numitor comun cu Ministerul Agriculturii. Partea cea mai delicată a lucrurilor nu este producerea în sine a produselor din bazinul legumicol, ci desfacerea lor, pentru care niciun guvern, indiferent de coloratura politică, nu a reuşit să găsească soluţii. Ideea foarte bună cu acel procent de raft pentru produsele româneşti în marile magazine trebuie aplicată cât mai consistent, pentru că, într-adevăr, producătorii ajung greu în hipermarketurile respective. Este şi o problemă a legumicultorilor, pentru că ei încă nu au conştientizat, cel puţin în zona noastră, avantajul şi necesitatea asocierii, indiferent de forma juridică. Una e când ai o voce puternică ce reprezintă interesele şi problematica zonei şi alta e să te duci de unul singur să negociezi un contract cu un hipermarket. Aici încă e mult de lucru.
- Există acel program al Ministerului Agriculturii, cu 3.000 euro pe metrul pătrat de solarii, care a fost accesat deja de mulţi mătcaşi.
- Este un lucru bun, dar măsura ar trebui dusă în aşa fel încât să vedem şi trasabilitatea produsului. Adică el pleacă de la producătorul local şi ajunge în piaţă, în supermatket, dar să vedem că e al nostru. Acei 3.000 de euro încurajează producătorul, dar nu încurajează şi distribuţia. Nici în pieţe nu vezi disponibilitatea de a aloca o zonă anume doar pentru producătorii locali.
- Asta este hiba în general în România, că producătorii locali nu prea sunt încurajaţi.
- Bineînţeles. Oamenii, întâmpinând anumite probleme de organizare în pieţe, nu pot pătrunde şi atunci asta îi dezarmează. Îşi spun că decât să mă duc să stau cu săru-mâna pe-acolo... Sau îţi dă la piaţă o zonă unde nu vine nimeni, fără vad comercial, iar oamenii renunţă şi preferă să vândă de acasă diverşilor intermediari. De aceea, produsul nu ajunge din bazinul legumicol direct pe tarabă, pentru consumatorul final. Aici pierde şi consumatorul, pentru că el cumpără un produs mult mai scump decât dacă l-ar fi luat direct de la producător.
- Şi aici ajungem la problema că nu sunt suficiente spaţii de depozitare, care să permită vânzarea acestor produse pe o perioadă mai lungă de timp.
- Tocmai de aceea am fost într-o vizită de lucru, să-i spun aşa, în Bucureşti, în Piaţa Matache, o piaţă refăcută de la A la Z. Acolo este o piaţă cu tot ce trebuie, adică inclusiv aceste spaţii de depozitare subterană, pe anumite cantităţi, de la cinci până la maximum şapte-opt tone de marfă. Producătorul are un avantaj enorm, adică nu mai e nevoit să aducă marfă în fiecare zi. O aduce la săptămână sau în funcţie de ciclul de producţie, o depozitează şi o vinde el, în mod direct, consumatorului final. Raportându-ne la piaţa Galaţiului sau la cea a Tecuciului, aici avem doar o piaţă de tarabe, fără spaţii de depozitare. Probabil că şi din cauza asta nu este încurajat acest tip de comerţ.
- Există totuşi un întreprinzător care a construit un depozit în zonă, dar am înţeles că nu prea este folosit?
- Sunt mai mulţi întreprinzători care au construit, nu doar unul. Cel la care bănuiesc că vă referiţi dvs este pe raza UAT Tecuci şi nu-l foloseşte efectiv pentru scopul pentru care l-a construit.
- De ce?
- Pentru că se loveşte de aceeaşi poveste pe care am discutat-o la început. Vorbim de neasocierea producătorilor din zonă. Dumnealui, ca depozit, trebuie să discute cu o entitate. Trebuie să am doar un sortiment de tomate când mă duc şi fac un contract cu o terţă persoană. Dacă am avea înţelepciunea să ne organizăm în zonă pe una, două sau trei asociaţii, te-ai putea duce să faci un plan al culturilor, în care să organizezi producţia şi să ştii clar ce contracte poţi avea în 2018. Îţi faci acel plan al culturilor, în care ştii în proporţie de 80 la sută ce cantităţi poţi scoate, ce produse şi ce tipologie de produse.
- Câte depozite sunt în zonă?
- Acesta despre care am vorbit, care este foarte mare, cu încărcare tiruri, şi încă trei-patru mai micuţe. E un lucru bun că au început să se construiască aceste depozite şi că au început să fie folosite de unele societăţi comerciale, din care unele mai fac şi export.
- Problema asta cu asocierea este veche. Până la urmă, cine-i opreşte pe oameni să se asocieze?
- Neîncrederea. La început, au fost păcăliţi de oameni veniţi din exterior şi de atunci au mers într-un val de negativism. În consecinţă, ne aflăm efectiv de unde am plecat.
"Patria legumelor", în stare incipientă
Se pare că, încetul cu încetul, producătorii din Matca şi-au dat seama că trebuie să se asocieze, pentru a se putea dezvolta. Directorul executiv al Direcţiei Agricole, Doina Ragea, spunea recent că în comună s-a înfiinţat o cooperativă, "Patria legumelor", în scopul construirii unui depozit pentru legume-fructe, prin intermediul Fondului Suveran de Investiţii, prin care statul vine cu 51 la sută, iar beneficiarul cu 49 al sută. Fondul Suveran poate fi accesat doar de astfel de cooperative, constituite din minimum cinci membri, ca să poată susţine mai uşor investiţia, spunea Doina Ragea. Primarul Nelu Costea ne-a confirmat înfiinţarea acestei cooperative, dar ne-a spus că "Patria legumelor" se mişcă greu şi că încă e în stadiu incipient de organizare.
Câte gospodării, atâţia legumicultori
Tradiţie moştenită din tată-n fiu, legumicultura este "religia" dominantă în comuna Matca. E mai uşor să spui câţi mătcaşi nu sunt producători, decât câţi sunt. Din cele aproape 4.000 de gospodării din comună, aproape o mie au aplicat pentru programul derulat de Ministerul Agriculturii, de 3.000 de euro pentru fiecare mie de metri pătraţi cultivaţi în sere şi solarii. Într-o primă tranşă au depus dosare 485 de mătcaşi, care au şi primit banii, iar alţi 500 vor primi ajutorul în noiembrie.
