Teodora Miron
Cine nu respectă regulile iese primul din joc
Miercuri, 07 Octombrie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Boala nu alege, iar în fața morții suntem egali. Sunt vorbe pe care mi le spunea bunica, pe când eram de-o șchioapă, dar care sunt mai actuale decât oricând. În ultimele luni, nici boala, nici moartea nu au ales. Prima a lovit crunt, a doua a luat tot ce a putut. Medici, avocați, politicieni, oameni școliți sau simpli truditori ai pământului, bogați și săraci, deopotrivă. Indiferent de poziție, de avere sau de nivelul de studii, toți au fost într-o luptă contracronometru ș ...
Restaurantele din Galați, închise din nou de coronavirus
Miercuri, 07 Octombrie 2020 00:04 | Publicat în Regional
După mai multe zile în care numărul de infectări din Galați a fost unul ridicat, raportarea de marți a fost ca o gură de oxigen. Și asta pentru că doar 17 dintre testele efectuate au ieșit pozitive. Astfel, numărul total al gălățenilor infectați cu coronavirus a ajuns la 4.480. Din fericire, niciun pacient infectat nu a mai pierdut lupta cu boala, astfel că numărul deceselor a rămas 181. Totodată, 30 de persoane au primit al doilea rezultat negativ în urma testărilor și au ...
Și-a căutat dreptatea pe stâlp
Marți, 06 Octombrie 2020 18:10 | Publicat în SOCIETATE
Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Galați s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune din zona Gării CFR și a amenințat că se aruncă în gol. Acesta era supărat din cauza unor probleme pe care le are cu un loc de veci. La fața locului au ajuns atât polițiștii, cât și pompierii și un echipaj SMURD. După mai bine de o oră de negocieri între protestatar și polițiști, totul s-a terminat cu bine. Bărbatul a decis să coboare de pe stâlp, fiind preluat de oamenii legii ș ...
Record de decese și de pacienți internați la Terapie Intensivă
Marți, 06 Octombrie 2020 19:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, până pe 6 octombrie, pe teritoriul României au fost confirmate 139.612 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 109.898 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.121 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 518 per ...
Grav accident de circulație în centrul orașului Galați
Marți, 06 Octombrie 2020 13:14 | Publicat în AUTO
Grav accident de circulație pe strada Brăilei, chiar în centrul orașului, în zona Hotelului Dunărea. Un bărbat de aproximativ 70 de ani a fost lovit în plin de un autobuz. Pietonul a fost preluat, în stare gravă, inconștient de un echipaj SMURD și transportat la spital.
Polițiștii au ajuns și ei la fața locului și fac cercetări pentru a stabili dacă pietonul se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni sau prin loc nepermis.
Cert este că în zonă semafoarele ...
Primarul Galațiului a fost confirmat cu coronavirus
Marți, 06 Octombrie 2020 13:16 | Publicat în SĂNĂTATE
UPDATE. Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, a fost confirmat pozitiv la testul pentru coronavirus. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Primăriei Galați, Petrica Pațilea, care a dat asigurări că edilul se simte bine și că acesta s-a izolat imediat ce a avut primele simptome. "Domnul primar s-a izolat la domiciliu imediat ce au apărut primele simptome, ușoare, la sfârșitul săptămânii trecute, iar rezultatul testului a fost unul pozitiv. Întrucât starea s ...
Sonorizare cu iz de tutun de contrabandă
Marți, 06 Octombrie 2020 07:00 | Publicat în JURIDIC
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Galați, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe DE 87, un autocar înmatriculat în România, care se deplasa pe ruta Chișinău (Republica Moldova) - Plzen (Republica Cehă), în care se aflau 28 de pasageri și doi șoferi. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia poliţiştii de frontieră au descoperit ascunse în pl ...
Galațiul, la un pas de noi restricții. Rata de infectare cu noul coronavirus a trecut de 1,50 la mia de locuitori
Luni, 05 Octombrie 2020 17:15 | Publicat în SĂNĂTATE
Situația epidemiologică din Galați este din ce în ce mai gravă. La doar o săptămână de la decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, conform căreia municipiul Galați este în "scenariul galben", din cauza numărului mare de infectări, situația s-a agravat. Conform datelor oficiale, rata de infectare a depășit deja 1,50 la mia de locuitori. Asta înseamnă că ne așteaptă mai multe restricții, acestea urmând a fi decise la nivel național, într-o ședință a ...
Monstrul cu voce de aur și multe tatuaje
Marți, 06 Octombrie 2020 00:00 | Publicat în TV MANIA
Tata este un monstru. Și nu unul oarecare, ci unul care a participat la emisiunea "Masked Singer" și a interpretat, la cea de-a doua apariție pe scenă, melodia ”Kiss” a lui Tom Jones. Simpaticul personaj a impresionat cu reprezentația sa, iar detectivii au fost încântați de ceea ce au văzut pe scenă. Detectivii au fost însă puși în dificultate de indiciile oferite de simpaticul personaj, care a susținut că are mai multe tatuaje, două dintre ele fiind titluri de melodii. Cu t ...
Încă 78 de gălățeni confirmaţi în ultimele 48 de ore
Duminică, 04 Octombrie 2020 18:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a primit, în weekend, încă 78 (21 sâmbătă și 57 duminică) de rezultate pozitive în urma testărilor pentru depistarea coronavirusului. Astfel, numărul total al gălățenilor infectați cu Sars-Cov-2 a ajuns la 4.398.
Din cauza numărului mare de infectării, Comitetul Județean pentru Situații de Urgenţă a decis ca, începând cu 5 octombrie, în zona unităților de învățământ, pe o rază de 100 de metri, purtarea măștii de ...