
Remus Basalic
Investiție de 21 milioane de euro
Marți, 13 Iulie 2021 16:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Compania Bosch a anunţat marţi, 13 iulie 2021, că începe construcţia unei noi clădiri de birouri în cadrul Centrului de Inginerie din Cluj, investiţie de 21 milioane de euro.
Noua clădire, care va fi conectată cu sediul existent prin două pasarele, se va întinde pe o suprafaţă construită de circa 10.000 metri pătraţi şi zece etaje, fiind prevăzută cu o parcare subterană.
Prima clădire a centrului a fost inaugurată în februarie 2020 şi are o suprafaţă construită de c ...
Testări contra cost pentru cadrele medicale nevaccinate (Propunere)
Marți, 13 Iulie 2021 21:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că, în ceea ce priveşte vaccinarea personalului medical, există propunerea ca cei care nu doresc să se vaccineze să fie testaţi anti-COVID şi să suporte costul testelor. El a răspuns astfel întrebat dacă Executivul ia în calcul măsura obligativităţii imunizării anti-COVID în rândul cadrelor medicale sau a angajaţilor care se ocupă de îngrijirea bătrânilor, pornind de la anunţul făcut de autorităţile din Franţa şi Grecia, potri ...
Bogdan Chirițoiu a depus jurământul în funcția de președinte al Consiliului Concurenței
Marți, 13 Iulie 2021 16:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Bogdan Chiriţoiu a depus, marţi, 13 iulie 2021, jurământul de învestitură în funcţia de preşedinte al Consiliului Concurenţei, iar Dan-Virgil Pascu, în cea de vicepreşedinte al instituţiei, în prezenţa şefului statului, Klaus Iohannis, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni, scrie Agerpres.
La ceremonie au mai participat preşedinţii Senatului, Anca Dragu, şi Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, precum şi premierul Florin Cîţu.
Pe 18 iunie, preşedintele Klaus Iohannis a s ...
Analize gratuite pentru românii trecuți de 40 de ani, de la 1 iulie
Vineri, 09 Iulie 2021 00:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Noul contract-cadru, intrat în vigoare de la 1 iulie, aduce o serie de modificări în acordarea asistenței medicale. Una dintre principalele noutăți constă în introducerea unui pachet de prevenție, care include consultații și analize medicale, destinat persoanelor cu vârsta de peste 40 de ani. În prezent, prevenția medicală există în România mai mult la nivel teoretic.
Contractul-cadru valabil de săptămâna trecută prevede un pachet de trei consultații gratuite de prevenți ...
Locuitorii din Vânători au donat sânge chiar la ei în comună
Vineri, 09 Iulie 2021 10:00 | Publicat în SĂNĂTATE
O acțiune întreprinsă de Centrul Regional de Transfuzie Sangvină (CRTS) Galați, în parteneriat cu Consiliul Județean Galați, a debutat ieri, în comuna Vânători. Pentru că numărul zilnic al donatorilor de sânge a scăzut în ultimele luni, cererile venite din partea spitalelor nu mai puteau fi acoperite. Prin caravana donării de sânge, specialiștii CRTS Galați speră că vor reuși să treacă peste această criză.
În mod normal, gălățenii care vor să doneze sânge trebui ...
Comorile faraonilor, scoase la lumină
Vineri, 09 Iulie 2021 12:00 | Publicat în MAGAZIN
Egiptologul Joann Fletcher, care lucrează de 15 ani să aducă la lumină vestigiile Egiptului antic, prezintă lumii comori de o valoare inestimabilă. Nu e vorba de aur sau argint, ci de statui monumentale realizate în timpul faraonului Amenhotep al III-lea, care a domnit în Egipt cu 1300 de ani înainte de Hristos. "Acest colos de la a doua poartă a templului este flancat de una dintre cele mai bine conservate statui ale consoartei principale a lui Amenhotep al III-lea, regina Tiye, marea ...
Cel mai mare tsunami din istorie a avut peste 500 de metri înălțime
Vineri, 09 Iulie 2021 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Golful Lituya se află pe coasta de sud-est a statului american Alaska. Aici, în urmă cu exact 63 de ani, a avut loc cel mai mare val tsunami înregistrat în istoria omenirii. Cea mai apropiată așezare locuită este la 400 de km și se numește Juneau. În mijlocul golfului se află insula Cenotaph, potrivit shtiu.ro.
Zona este renumită pentru mareele sale ridicate, care pot atinge și trei metri înălțime. Navigarea în această regiune este periculoasă când curenții sunt foarte put ...
Achiziție de vaccinuri BCG și anti-hepatitic B
Joi, 08 Iulie 2021 10:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Ministerul Sănătăţii a transmis, miercuri, că a încheiat procedurile pentru achiziția a 406.000 de doze de vaccin BCG, care vor fi livrate joi către Unifarm și ulterior către direcțiile de sănătate publică, precum și pentru 160.000 de doze de vaccin anti-hepatitic B. Vaccinul BCG este folosit pentru prevenirea tuberculozei. Hepatita B este o boală pentru care nu există tratament, dar care poate fi prevenită prin vaccinare. Cele două vaccinuri sunt administrate gratuit în Rom ...
Acțiune de donare de sânge la Vânători
Miercuri, 07 Iulie 2021 21:15 | Publicat în SĂNĂTATE
Deoarece cantitatea de sânge donată zilnic la Centrul Regional de Transfuzie Sangvină (CRTS) Galați nu este suficientă pentru a acoperi nevoile pacienților din spitale, o echipă mobilă a centrului va merge joi, 8 iulie 2021, între 8,00 și 8,30, în comuna Vânători, unde locuitorii sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea este organizată de CRTS Galați, în parteneriat cu Consiliul Județean Galați și cu sprijinul Primăriei Vânători.
Centrul mobil de donare va fi organiz ...
Fost medic șef la DSP Galați, cercetat pentru conflict de interese. Primea bani de la spitalele pe care trebuia să le controleze
Joi, 08 Iulie 2021 00:02 | Publicat în SĂNĂTATE
Medicul Mariana Ioan, fost epidemiolog șef al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați, a ajuns în atenția Agenției Naționale de Integritate (ANI), fiind acuzată de infracțiunea de conflict de interese și de favorizarea unor persoane. Dr. Ioan a încasat bani de la mai multe spitale gălățene, deși, prin funcția pe care o avea la DSP Galați, tot ea era cea care trebuia să verifice din punct de vedere epidemiologic aceleași spitale. Situația a durat ani la rând, chiar în ...