Peste 100 de elevi, premiaţi de Consiliul Judeţean Galaţi pentru performanțe școlare deosebite (GALERIE FOTO)
Vineri, 24 Octombrie 2025 17:00 | Publicat în Prima Pagina
Parcul din fața sediului Consilului Județean Galați a devenit neîncăpător, vineri la prânz, pentru elevi, părinți, consilieri județeni, dar și pentru numărul mare de curioși care s-au oprit să asiste la ceremonia de premiere a elevilor performeri din județul Galați.
Așa cum este tradiția la Consiliul Județean Galaţi, elevii care s-au remarcat prin rezultate deosebite la Examenul de Evaluare Națională au primit felicitări din partea președintelui consiliului, Costel Fotea ...
Elevi din Basarabeasca descoperă Galațiul universitar
Vineri, 24 Octombrie 2025 16:30 | Publicat în SOCIETATE
Mai mulți elevi din raionul Basarabeasca, Republica Moldova, au vizitat municipiul Galați în cadrul unui program de promovare a Universității „Dunărea de Jos”, având ocazia să cunoască îndeaproape mediul academic și oferta educațională a instituției.
În cadrul vizitei, tinerii au ajuns la Facultatea de Inginerie, unde au fost primiți cu entuziasm de cadrele universitare. „Facultatea de Inginerie a avut plăcerea de a primi vizita unui grup de elevi din Republica Moldov ...
Școala Nr. 16 premiază „Elevul lunii octombrie”
Vineri, 24 Octombrie 2025 15:30 | Publicat în SOCIETATE
Școala Gimnazială Nr. 16 din Galați a lansat proiectul „Elevul lunii octombrie”, o inițiativă prin care instituția dorește să evidențieze elevii care s-au remarcat prin rezultate bune, comportament exemplar și atitudine pozitivă față de colegi și profesori. „Un proiect menit să evidențieze cei mai merituoși elevi care în această lună au reprezentat un model de comportament, caracter, ținută și pregătire pentru colegii lor. Nu rămâne decât ca ceilalți să îș ...
Bani nefolosiți pe cardurile educaționale ale elevilor
Vineri, 24 Octombrie 2025 13:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în parteneriat cu Ministerul Educației, reamintește beneficiarilor că sumele disponibile pe cardurile educaționale trebuie utilizate până la data de 31 octombrie 2025.
Potrivit datelor oficiale, în prezent există aproximativ 21 milioane de lei care nu au fost încă folosiți. Aceste fonduri pot reprezenta un sprijin important pentru elevii din familii cu venituri reduse, permițând achiziționarea de rechizite, articole de îmbrăc ...
„Tezaurul toamnei”, cu bucurii de la tineri pentru vârstnici
Joi, 23 Octombrie 2025 13:00 | Publicat în SOCIETATE
„Toamna, a doua primăvară în care fiecare frunză este o floare!”. Aceasta este definiția anotimpului de toamnă dată de elevii de la două licee gălățene care, aflați în „Săptămâna altfel”, s-au organizat și au vizitat două cămine de bătrâni din oraș, aducându-le bucurie celor cazaţi acolo cu mici daruri cu specific autumnal.
„Momente frumoase trăite la Concursul-expoziție "Tezaurul toamnei", ediția a X-a, 2025. Școala nu înseamnă numai ore de curs, note, t ...
Vânătoare de comori în biblioteca Școlii Nr. 22 din Galați
Marți, 21 Octombrie 2025 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Biblioteca Școlii Gimnaziale Nr. 22 din Galați a găsit o metodă distractivă de a atrage cititorii și a organizat „Vânătoarea de comori din bibliotecă”, cu ocazia Săptămânii „Școala Altfel”.
Provocați de profesoara pentru învăţământ primar Doina Iuliana Pană, detectivii clasei a IV-a C „au pornit investigațiile înarmați cu indicii, curiozitate și spirit de echipă, într-o cursă contracronometru, dovedind că sunt familiarizați cu organizarea bibliotecii, au a ...
Ghid pentru folosirea corectă a inteligenței artificiale în școli
Joi, 16 Octombrie 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Educației pregătește o premieră pentru învățământul preuniversitar din România: un ghid oficial de utilizare a inteligenței artificiale (IA), care urmează să fie lansat în cel mult două săptămâni.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Daniel David, joi, în direct la Digi24.
Documentul le va explica profesorilor și elevilor cum pot folosi IA ca sprijin real în procesul educațional, fără ca aceasta să diminueze efortul personal sau capacitatea de gâ ...
Cinci săli de sport noi și două modernizate, în şcolile din Galaţi
Joi, 09 Octombrie 2025 17:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Cinci săli de sport școlare construite de la zero și alte două modernizate, raportează Primăria municipiului Galați, într-un comunicat de presă. Investițiile au fost realizate, în ultimii ani, în cadrul unor proiecte derulate cu fonduri europene, guvernamentale și de la bugetul local.
Potrivit Primăriei Galați, Școala Nr. 29 dispune acum de o sală modernă, cu o suprafață de 1.270 mp și peste 100 de locuri, dotată cu vestiare și grupuri sanitare. Proiectul, în valoare de ...
Primul modul din noul an școlar se apropie de sfârșit
Duminică, 12 Octombrie 2025 10:00 | Publicat în Regional
După șapte săptămâni de școală, elevii din România vor intra în prima vacanță din acest an școlar. Este vorba despre câteva zile de pauză, până la începerea modulului II. Așadar, vineri, 24 octombrie, va fi ultima zi a modulului I, urmând ca activitatea didactică să se reia luni, 3 noiembrie.
Modulul II va debuta luni, 3 noiembrie 2025, iar elevii și profesorii vor veni la școală până vineri, 19 decembrie 2025, după care vor intra din nou în vacanță, fiind vorba de ...
1,9 milioane lei pentru prevenirea violenței școlare
Luni, 06 Octombrie 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a semnat luni ordinul prin care 1.900.000 de lei vor fi alocați școlilor din întreaga țară pentru implementarea Programului „Împreună prindem curaj”, destinat prevenirii violenței și infracțiunilor în mediul școlar.
Fondurile vor fi distribuite prin inspectoratele școlare județene, proporțional cu numărul elevilor din fiecare unitate de învățământ, și vor fi utilizate în perioada 15 octombrie - 15 decembrie 2025, pot ...

