La volan cu permis de conducere nerecunoscut de statul român

Luni, 25 Noiembrie 2024 17:02 | Publicat în SOCIETATE
Poliţiştii din Punctul de Trecere a Frontierei Galați Rutier efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu dublă cetățenie, Republica Moldova și SUA, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere nerecunoscut de statul român. Pe 22 noiembrie, în jurul orei 17.00, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieșire din România, un bărbat de 38 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Republ ...

Muncitori prinși sub un mal de pământ

Luni, 25 Noiembrie 2024 16:01 | Publicat în Regional
Pompierii din Brăila au intervenit luni dimineața în localitatea Movila Miresii, unde două persoane au fost prinse sub un mal de pământ. Conform pompierilor, cele două victime au fost extrase, iar una dintre ele, în vârstă de 42 de ani, a fost declarată decedată. Celei de-a doua victime i s-au aplicat manevre de resuscitare. "Persoana inconștientă de aproximativ 35 de ani, cu puls, a fost preluată de echipajul SAJ și se deplasează la UPU Brăila", au transmis pompierii. Cele dou ...

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a anunțat demisia

Luni, 25 Noiembrie 2024 15:52 | Publicat în EVENIMENT
Marcel Ciolacu a anunțat că și-a depus demisia de la șefia PSD și că a convocat la ora 17.00 o ședință a Consiliului Național al PSD. „Nu vorbim de o acceptare a demisie (de către conducerea PSD n.r) pentru că este vorba de un act unilateral”, a spus Ciolacu.  „În primul rând aș dori să felicit pe cei care s-au calificat, conform votului românilor, în turul doi. I-am și scris doamnei Lasconi, am și sunat-o și am felicitat-o!, a declarat Marcel Ciolacu luni după-ami ...

Rebelii houthi, recrutări pentru armata rusă

Luni, 25 Noiembrie 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Rusia recrutează bărbaţi din Yemen pentru a-i desfăşura pe frontul din Ucraina, cu ajutorul miliţiei rebele houthi, a relatat duminică Financial Times, potrivit DPA. Ziarul britanic a scris, citând persoane implicate, că armata rusă a reuşit să transforme sute de bărbaţi yemeniţi în soldaţi folosind această "operaţiune obscură de trafic de persoane". Potrivit relatării, bărbaţilor li s-a promis un loc de muncă cu salarii mari şi perspectiva cetăţeniei ruse. Cu toate ac ...

Kazahstanul, armată ca în... Ucraina

Luni, 25 Noiembrie 2024 16:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a ordonat luni ministrului său al apărării să dezvolte forţe de apărare teritorială în această ţară din Asia Centrală, vecină cu Rusia Declaraţia preşedintelui Tokaev intervine cu câteva zile înainte de vizita preşedintelui Vladimir Putin, aşteptat să participe miercuri şi joi la un summit OTSC, ce va fi găzduit de Astana. Un proiect de lege este în prezent în dezbatere în parlamentul kazah pentru a permite crearea unor ...

Săptămână decisivă pentru aprobarea Comisiei Europene

Luni, 25 Noiembrie 2024 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Parlamentul European se reuneşte în sesiune plenară, în această săptămână, la Strasbourg, având ca principal punct pe agendă votul asupra noii Comisii Europene, condusă, la al doilea mandat, de germana Ursula von der Leyen, care îşi va prezenta programul pentru perioada 2024-2029 într-o dezbatere cu eurodeputaţii, înaintea votului. Europarlamentarii vor dezbate de asemenea aderarea deplină a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, insistând asupra necesităţii urgente d ...

Intervenții programate la rețelele electrice

Luni, 25 Noiembrie 2024 18:40 | Publicat în EVENIMENT
Marți, 26 noiembrie, Sucursala DEER Galați are programate lucrări la rețelele electrice din municipiul Tecuci. Acestea vor începe la ora 8,00, au o durată maximă de opt ore și vor afecta blocurile din zona Liceului 2, precum și consumatorii de pe str. 1 Decembrie 1918 și Aleea Egalității. Alte lucrări programate în localitățile din județ vor afecta temporar, între orele 9,00-16,00, consumatori din satul Gohor (zona școlii) – miercuri, 27 noiembrie și din localitatea Pripone ...
Președintele executiv al PSD Galați, Costel Fotea, a declarat, referitor la rezultatele din primul tur al alegerilor prezidențiale, că ”trebuie să respectăm voința poporului și să ținem cont de părerea electoratului” ”Eu pot să spun doar atât: la Galați, organizația județeană PSD a câștigat alegerile. Am câștigat aproape peste tot, am avut 27 la sută pentru Marcel Ciolacu, apoi au venit Georgescu, Lasconi, Simion...Referitor la rezultatele la nivel național, la fapt ...

Unde sunt amplasate radarele

Marți, 26 Noiembrie 2024 00:00 | Publicat în AUTO
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 26 noiembrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Brăilei, Portului și Calea Prutului. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DJ 251, în comunele Pechea și Matca, iar pe DN 25, la Braniștea și Tudor Vladimirescu. Pe DN 25 radare se vor afla la Tulucești și Frumușița, iar pe DE 581, un radar va fi pre ...

Un patron a murit într-un magazin din Piața Centrală

Luni, 25 Noiembrie 2024 15:04 | Publicat în EVENIMENT
Un incident deosebit de grav a avut loc luni după prânz, într-un magazin din zona Pieței Centrale din Galați Un bărbat în vârstă de circa 60 de ani a căzut fulgerător din picioare după ce ar fi avut o altercație cu o altă persoană, chiar în incinta unității comerciale. Bărbatul, un cetățean turc, ar fi patronul magazinului respectiv și i s-ar fi făcut rău. La fața locului a fost solicitat un echipaj SMURD, care l-a găsit în stop cardio-respirator. Manevrele de resusc ...
Pagina 648 din 2510