Cât de greu îi apasă singurătatea pe cei vârstnici
Luni, 25 Noiembrie 2024 20:30 | Publicat în TV MANIA
* Tableta de sănătate. Impactul izolării sociale asupra sănătății fizice şi mentale a seniorilor va fi analizat în cea mai nouă ediţie a emisiunii "Tableta de sănătate", miercuri, 27 noiembrie 2024, de la ora 14,00, pe TVR 3. După cum subliniază televiziunea naţională, este una dintre puținele emisiuni în care medicii și specialiștii sunt puși față-n față cu publicul, martor al demonstraţiilor şi prezentărilor live despre cum să-ţi protejezi, practic, sănătatea: ...
Doi elevi de 13 ani, un băiat și o fată, au fost răniți după ce o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unei săli de clasă, aflată la etajul al treilea al unei școli din Târgu Mureș, s-a desprins și a căzut peste ei. În sala de clasă se aflau 25 de elevi, care au fost evacuați în siguranță. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de intervenție, o autospecială de primă intervenție, o ambulanță SMURD, precum și două ambulanțe de transpo ...
Noua Comisie Europeană a primit votul de încredere
Miercuri, 27 Noiembrie 2024 15:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Noua Comisie Europeană (CE) condusă de Ursula von der Leyen a fost aprobată, miercuri, de Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, relatează agenţiile internaţionale de presă
Parlamentul European a susţinut noua echipă a Ursulei von der Leyen cu 370 de voturi pentru, 282 împotrivă şi 36 de abţineri.Noul executiv comunitar va intra în funcţie la începutul lunii decembrie. Înainte de vot, Ursula von der Leyen și-a prezentat echipa și programul, unde a co ...
HANDBAL. Băieții de la CS Universitatea au jucat în deplasare, cu localnicii de la CS Municipal Sighișoara, în eşalonul secund de handbal. Au câştigat jucătorii echipei-gazdă, cu scorul de 41-27. Următorul meci este programat pe 5 decembrie, când "studenții" vor primi vizita celor de la CSU Pitești. VOLEI. În etapa intermediară de volei masculin de miercuri, 27 noiembrie, gălățeanul Nicolae Marin va fi observator la derbiul bucureștean Steaua - Dinamo. HOCHEI. După clasare ...
Braniștea și Liești, în tandem în fruntea clasamentului
Luni, 25 Noiembrie 2024 17:00 | Publicat în SPORT
Runda a XIII-a a Ligii a III-a de fotbal, disputată în weekend, a fost din nou favorabilă echipelor gălățene, ambele încheind victorioase. Sporting Liești a câștigat derbiul de clasament de la Aerostar Bacău, scor 2-1. A urmat meciul celor din Braniștea, 3-1 cu CSM Adjud, reușită care le-a permis să revină pe primul loc, chiar în fața lieștenilor (lideri doar pentru o zi). Lieștenii au fost conduși de Aerostar Bacău, dar până la urmă au plecat acasă cu toate punctele. ...
Gruparea gălățeană are de rezolvat prelungirea contractelor cu câțiva dintre jucătorii de bază ai echipei. Aceștia sunt deja curtați de alte formații din Superligă
În afară de atenția la rezultatele pe care le are de obținut în acest final de an calendaristic, pentru a se clasa cât mai aproape de play-off, Oțelul poate trece printr-o transformare importantă la nivelul lotului în pauza de iarnă. Se apropie finalul de contract pentru o parte dintre jucătorii de bază, care ...
În perioada 26 noiembrie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Brăilei, tronsonul rutier dintre Patiseria Dana și McDonald’s; strada 1 Decembrie 1918 (General) și bulevardul Milcov; bulevardul Henri Coandă, între strada Traian Vuia și bulevardul George Coșbuc; strada Gheorghe Doja, între strada Nae Leonard și strada Anghel Saligny; strada Brăilei, între strada Traian și bulevardul Siderurgișt ...
Companiile trebuie să se pregătească pentru „un scenariu de război”
Luni, 25 Noiembrie 2024 15:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie, pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China.
În acelaşi timp, el a spus că aliaţii din cadrul NATO vor trebui să aloce circa 3 la sută din Produsul Intern Brut (PIB) pentru cheltuielile militare, pentru a pune în ...
Presa internațională, șocată de victoria candidatului pro-rus din România
Luni, 25 Noiembrie 2024 13:17 | Publicat în EVENIMENT
Victoria neașteptată în primul tur al alegerilor prezidențiale a candidatului suveranist Călin Georgescu a luat prin surprindere inclusiv observatorii din presa internaționale.
Singurii care par să jubileze în fața acestei victorii pare a fi mass-media din Rusia. De exemplu, Ria Novosti, agenția rusă de presă deținută de stat, a transmis informații despre alegerile prezidențiale din România, pe canalul de Telegram.
Agenția rusă a scris mai întâi, într-un mesaj publicat ...
„Cred că ne-am bătut singuri!”, spune primarul Ionuţ Pucheanu, vicepreşedinte PSD la nivel naţional, despre rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale
Luni, 25 Noiembrie 2024 13:22 | Publicat în EVENIMENT
„Evident că nu e câtuși de puțin confortabilă situaţia la care asistăm, mai ales din perspectiva celui mai mare partid politic din România. Cred că ne-am bătut singuri. Cred că, în momentul de față, asistăm - aşa cum se întâmplă şi în America - la trezirea unui gigant, de cele mai multe ori molatec sau amorf, care înseamnă marea populație. Marea populație care are o agendă total și total diferită decât establishmentul european. Și, din păcate, marea parte a clase ...