Dolarul și francul elvețian au crescut cu câte doi bani

Joi, 17 August 2023 17:19 | Publicat în ECONOMIE
Moneda națională a avut, joi, o evoluție ușor apreciativă față de cea unică, dar s-a depreciat față de celelalte valute majore Leul a reușit să evite deprecierea marginală pe care au cunoscut-o alte monede din regiune față de euro, care, la rândul ei, a pierdut teren în fața dolarului și a atins minimul ultimelor aproape două luni. Media monedei unice a coborât ușor, de la 4,9354 la 4,9345 lei. Piața valutară s-a deschis la un maxim de 4,937 lei, iar la jumătatea ședin ...

Și sindicaliștii de la APIA se opun reducerii cheltuielilor

Vineri, 18 August 2023 08:40 | Publicat în SOCIETATE
Fermierii își vor pierde subvențiile din cauza măsurilor de austeritate propuse de Guvern. Acesta este semnalul de alarmă tras de sindicaliștii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), care se opun vehement măsurii de desființare a 250 de posturi, în scopul de a reduce cheltuielile, arată agrointel.ro. Potrivit acestora, gestionarea fondurilor va fi imposibilă în cadrul acestei instituții, din cauza lipsei de personal. Sindicaliștii APIA au avertizat că m ...

Fost agent secret, împușcat în stradă

Joi, 17 August 2023 16:27 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un fost agent secret bulgar, convertit în om de afaceri după căderea comunismului şi acuzat de fraudă, a fost împuşcat mortal miercuri, în plină stradă, după ce scăpase în trecut din două tentative de asasinat, au anunţat autorităţile de la Sofia, potrivit AFP. Fost agent al contraspionajului bulgar şi al forţelor antiteroriste, apoi consilier în cadrul serviciului pentru combaterea criminalităţii organizate, Alexei Petrov a fost rănit în anul 2002 într-un incident legat ...

Suedia crește nivelul de amenințare teroristă

Joi, 17 August 2023 18:02 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Serviciul suedez de securitate SAPO va creşte nivelul evaluat de alertă teroristă la 4, pe scara de la 1 la 5, adică al doilea cel mai ridicat nivel, a relatat joi cotidianul "Dagens Nyheter", citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters. În prezent, nivelul de alertă teroristă din Suedia este 3, iar nivelul următor înseamnă prezenţa unei ameninţări concrete. Suedia şi Danemarca au fost în ultima vreme scena unei serii de proteste în care militanți ...
O campanie de strângere de fonduri pentru achiziţionarea a 10.000 de drone FPV pentru Ucraina şi-a atins obiectivul de 235 de milioane de grivne (5,8 milioane de euro) în trei zile, a anunţat joi Ministerul Transformării Digitale din această ţară, citat de agenţia EFE."În curând, donaţiile voastre vor fi transformate în «păsări» care vor zbura pe front pentru a-i distruge pe invadatori. Fiecare grivnă trimisă va fi un pas în plus spre victorie", a adăugat ministerul, care ...
Ucraina nu mai speră să primească în acest an avioane de luptă F-16 americane, pe care le cere de mai multe luni aliaţilor săi occidentali pentru a se apăra în faţa invaziei ruse, a relatat dpa. "Este evident că nu vom putea apăra Ucraina în această toamnă şi în această iarnă cu avioane F-16", a declarat televiziunii ucrainene purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene, Iuri Ihnat. "Existau mari speranţe ca această aeronavă să se alăture apărării noastre aeriene şi s ...
  PREŞEDINTE DISPOZIŢIA NR. 444 din 17 august 2023     privind: convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Galaţi pentru miercuri, 23 august 2023, ora 1400 la sediul Consiliului Judeţean Galaţi din str. Eroilor nr. 7B   Costel Fotea, Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi;Având în vedere referatul de fundamentare al Secretarului general al judeţului Galaţi;Având în vedere prevederile art. 179 alin. (1), (2) lit. a), (6) şi ale art. 134 din Ordonanţ ...

Record de pasageri la aeroportul din Cluj

Joi, 17 August 2023 19:05 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" din Cluj a atins, joi, cifra de două milioane de pasageri în 2023, fiind pentru a cincea oară în istoria sa când se situează la nivelul respectiv. Pasagerul cu numărul 2.000.000 înregistrat în anul 2023 a fost sărbătorit cu două luni mai devreme decât în anul anterior şi a fost transportat de către operatorul aerian Ryanair, la zborul său cu numărul FR 9547, de la Bruxelles-Charleroi la Cluj-Napoca. "Doresc să le mulţumesc tuturor pas ...
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a anunţat, joi, că va acorda finanţări nerambursabile operatorilor economici din staţiunile balneare şi balneoclimaterice care doresc să realizeze investiţii în infrastructura turistică, balneară, culturală, sportivă şi de agrement, în limita unui plafon de 200.000 de euro. Sumele alocate programului pentru anul în curs sunt în valoare de 15 milioane lei, transmite news.ro.Schema de minimis şi procedura de aplicare a acest ...
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în judeţul Bistriţa-Năsăud, că rectificarea bugetară nu poate avea loc mai devreme de adoptarea măsurilor fiscale şi de reducere a cheltuielilor, altfel România riscă să atingă un deficit bugetar de 7%."Coaliţia trebuie să fie foarte pragmatică şi trebuie, din acest punct de vedere, să rezolve această problemă pe care o avem acum. Cum am spus, deciziile sunt ale coal ...