N-a fost să fie. Sau, cum ar zice Regele, n-avea cum să n-aibă, deși s-a vrut. Prefer dadaismul, pentru că, aidoma lui Racovițan, l-am studiat la copii și juniori, și, de ce să nu recunosc, mi-a plăcut.Una dintre dovezile că s-a născut o generație de suflet au fost cuvintele de suflet pe care Alibec i le-a adresat arbitrului de sufletul lui, în meciul cu Olanda. Mă rog, am vrut să spun Țările de Jos, da' mi-a fost jenă de arbitru.Cu aceeași bucurie au răsuflat ușurați și ...

Cheltuielile de protecție socială, 16,2 la sută din PIB

Miercuri, 03 Iulie 2024 14:00 | Publicat în ECONOMIE
Ponderea cheltuielilor cu protecţia socială a fost de 16,2 la sută din Produsul Intern Brut (PIB), în 2022, în scădere cu 0,4 puncte procentuale faţă de anul anterior, informează Institutul Naţional de Statistică (INS). În cursul anului analizat, cheltuielile privind protecţia socială (inclusiv costurile administrative ale schemelor de protecţie socială) s-au ridicat la 226,526 miliarde de lei (din care 225,236 miliarde de lei au reprezentat cheltuieli cu prestaţiile sociale), ...

Liberty Galați, în căutarea unor noi surse de finanțare

Miercuri, 03 Iulie 2024 15:46 | Publicat în ECONOMIE
"Situațiile altor unități de producție Liberty din Europa nu au absolut niciun impact asupra Liberty Galați", a declarat pentru "Viața liberă" un purtător de cuvânt al companiei Pe de altă parte, situația financiară a combinatului de la Galați rămâne una dificilă, mai ales după pierderile uriașe înregistrate în 2023, ce au ajuns la 2,3 miliarde de lei (aproximativ 460 milioane de euro - n.r.). Situația financiară a combinatului va fi analizată pe 25 iulie, când este conv ...
Sindicatele din cadrul unităților europene ale GFG Alliance/ Liberty Steel au lansat, prin intermediul federațiilor europene și globale, IndustriAll Europe și IndustriALL Global Union, un apel la "oprirea unei catastrofe industriale" în sectorul siderurgic. Potrivit confederațiilor sindicale, criza de la site-urile europene ale Liberty Steel "se agravează după luni, în unele cazuri ani, de producție redusă sub minim. În ultimele săptămâni, trei site-uri au fost scoase la vânzar ...

Cu faţa ca o piersică frumoasă. La 77 de ani!

Miercuri, 03 Iulie 2024 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Estetică. "Odată, am mers la o emisiune şi mi-au zis: «Acum te punem să te demachiezi în direct»/ «Da, dragă, mă demachiez!». Tatuată la buze eram - abia îmi băgasem firele, tatuată la ochi sunt. În Statele Unite m-am făcut, când nici nu se ştia în România de aşa ceva!", povestea amuzată cântăreaţa de muzică populară Elena Merişoreanu, la Antena Stars. Vedeta a acordat un interviu la dublu, cu fiica sa Raluca, despre intervenţiile estetice. "Şi alte colege de-ale ...
După rezultatele parțiale de la Evaluarea Națională, Galațiul ocupă locul V pe țară în ceea ce privește media de promovare a examenului în baza căruia tinerii absolvenţi de gimnaziu sunt distribuiţi la liceele şi colegiile pentru care au optat, în funcţie de mediile obţinute şi de ordinea opţiunilor. Reprezentanții Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi se arată foarte mulțumiți de acest rezultat, având în vedere şi faptul că elevii care au susținut săptămâna ...

Campionul balcanic de la CSS

Miercuri, 03 Iulie 2024 13:07 | Publicat în SPORT
JUDO. În Macedonia s-au desfășurat întrecerile Campionatului Balcanic de judo pentru juniori Under 13. Gălățeanul Matei Donici (legitimat la CS Școlar) s-a numărat printre protagoniști, reușind performanța de a cuceri titlul de campion la categoria 60 kg. Gălățeanul a mers din victorie în victorie până când a bifat-o pe cea de-a cincea și a obţinut titlul balcanic. Matei este pregătit de antrenorul Gabriel Stănuleț. BASCHET. Copiii născuți în 2014, 2015 și 2016 de la ...
Selecționata țării noastre a încheiat parcursul de la Campionatul European de fotbal din Germania, dar rămâne cu gustul plăcut al calificării dincolo de faza grupelor Meciul România - Olanda din ”optimi” a fost, practic, fără istoric, întrucât o singură echipă s-a aflat pe teren în marea majoritate a timpului. Aceea a fost selecționata batavă, care s-a și impus de o manieră clară, scor 3-0, fără ca România să fi putut riposta pe măsură, în afara primului sfert de ...

„Careul de… șase ași” internaționali de la CSM Arcada

Miercuri, 03 Iulie 2024 17:40 | Publicat în SPORT
Vreme de câteva sezoane, CSM Arcada, multiplă campioană a României, a avut în componență un ”careu de ași” internaționali ai României: Bala, Butnaru, Kantor și Rață. Pentru noul sezon, clubul gălățean are deja șase internaționali, toți cu acte în regulă. Aceștia au făcut subiectul unei fotografii de album, alături de antrenorul și selecționerul Sergiu Stancu. Îi reperăm alături de dumneavoastră, stimați cititori. Primul de sus, Alexandru Ionescu (nr. 28) vine ...

TAROM achiziționează două aeronave Boeing 737 MAX 8

Miercuri, 03 Iulie 2024 14:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Compania TAROM a anunțat, miercuri, semnarea contractului de leasing pentru achiziţia a două aeronave Boeing 737 MAX 8, cu CDB Aviation, subsidiara irlandeză a CDB Financial Leasing Co., Ltd. Cele două aeronave, cu capacitate de câte 189 de locuri, fac parte din procesul de modernizare a flotei TAROM şi vor fi livrate în perioada decembrie 2025 - ianuarie 2026. Transportatorul naţional al României deţine 18 aeronave şi are în portofoliu 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii ...