MODUS VIVENDI (dosarele XYZ)

MODUS VIVENDI (dosarele XYZ)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Din colecția "Cele mai tandre poezii rămase tablou"

(!) sărut mâinile, Vreme de Dus

şi de stat la picioarele sălciei în care

s-au suit amintirile şi se dau jos,

în şoaptă, în râpă, în sfârşit, în uitare (!)

(!) sărut mâinile, Vreme de Stat

şi de dus în visul cu salcie din care

atâtea lacrimi şi cântecuri ne-au curs

pe creştete şi pe suflete şi la picioare (!)

(!) sărut mâinile, Vreme de Dor

şi de rod în acele vremuri imaginare

până în clipa în care se vor sfărma

şi toate trecuturile noastre următoare (!)

(!) sărut mâinile, Vreme de Spus

încă nu a fost odată ca niciodată

un alt ceva care să nu se fi întâmplat

de când sunt împărat şi eşti împărată (!)

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Divina Tragedia, Colecție

Citit 3076 ori Ultima modificare Vineri, 15 Martie 2024 14:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.