pământ udat cu lacrimi româneşti,
miroşi a ne/răbdare şi a sânge,
dar mai aştepţi să vină Mama ta,
să simţi cum te îmbraţă şi te strânge
la piept, şi te sărută, şi te ia -
îi dă afară pe străini, adică,
pe cei care-au muşcat din carnea ta
şi-au vrut să-ţi împle sufletul cu frică,
dar se pălesc şi se sfărâmă când
străbunul tău din Dacia te strigă !!!
din vlaga ta s-au plămădit poeţi,
s-au pus jurări şi lauri pe morminte,
s-au răstignit părinţi, fii şi nepoţi,
dar au rămas acasă cele sfinte
şi te-au slujit la bine şi la rău -
şi prin păcate, dar şi prin iertare -
şi au trăit, şi au murit, şi vor
să-ţi scrie despre viaţa următoare:
pământ basarabean, nemuritor,
străbunul tău din Dacia nu moare !!!
