Atunci când un copil plânge, prima reacţie este să încerci să-l opreşti din plâns cât mai repede posibil. Cercetările sprijină însă o nouă teorie, potrivit căreia plânsul ne ajută să ne simţim mai fericiţi şi mai sănătoşi, fiind o parte a procesului natural al corpului de a se reface în urma stresului şi a supărării.
Plânsul este primul limbaj al copilului. Acesta plânge pentru a-şi exprima nevoile şi pentru a asimila experienţele, în timp ce se adaptează la această nouă şi antrenantă lume. Este natural pentru un bebeluş să plângă mult în fiecare zi a primul an de viaţă. În cartea „Lacrimile vindecă - Cum să ne ascultăm copiii“, autoarea Kate Orson explică de ce n-ar trebui niciodată să oprim un copil din plâns. Biochimistul William Frey a studiat compoziţia chimică a lacrimilor şi a descoperit că lacrimile vărsate din motive emoţionale conţin cortizon, hormonul stresului. Acest lucru înseamnă că atunci când plângem din motive emoţionale, eliberăm stresul din organism, iar plânsul este o parte importantă în procesul de relaxare. Chiar şi la maturitate, cortexul prefrontal nu funcţionează bine atunci când suntem copleştiţi de emoţie şi de multe ori ne este greu să exprimăm în cuvinte ceea ce simţim.
Chiar dacă, pe măsură ce cresc, copiii îşi pot exprima nevoile prin cuvinte, tot au nevoie să plângă, explică specialistul în parenting Kate Orson.
Ce facem atunci când copilul începe să plângă
Atunci când copilul nostru plânge, sunt declanşate subconştient amintirile noastre despre cum oamenii au reacţionat atunci când noi am plâns şi simţim nevoia să răspundem în acelaşi fel, uneori fără să ne dăm seama. Ceea ce trebuie să ne amintim este că un copil supărat are nevoie să fie ascultat. În creier există neuroni-oglindă, care reflectă şi recreează stările celor din jurul nostru. De aceea, când eşti relaxat şi afectuos, copilul se eliberează de toate emoţiile negative şi apoi îţi preia starea de calm, restabilindu-şi propriul echilibru emoţional. Atunci când copiii sunt lăsaţi singuri să plângă, rezultatul este creşterea hormonilor de stres, cauzat de sentimentul de abandon şi de pericol imediat. Cercetătoarea Wendy Middlemiss de la Universitatea din Texas de Nord, a demonstrat că bebeluşii care au fost lăsaţi singuri să plângă aveau un nivel crescut de cortizon şi câteva ore mai târziu. Însă dacă rămânem aproape de copiii noştri şi le ascultăm nemulţumirile, aceştia pot elibera hormonii de stres cauzaţi de experienţele neplăcute din trecut.
