Nicoleta Onofrei

Nicoleta Onofrei

Pădurea Gârboavele: Cu o cărare nu se face "complex de agrement"

Joi, 25 Octombrie 2012 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Un proiect privind punerea în valoare a Pădurii Gârboavele se află în evaluare în cadrul POS Mediu în vederea obţinerii finanţării europene. Cu o valoare de 1,48 milioane de lei, proiectul "Conservarea biodiversităţii în Pădurea Gârboavele" prevede, potrivit informaţiilor furnizate de Compartimentul de Relaţii Publice al CJ Galaţi, "construirea unui punct de informare-vizitare, realizarea de poteci, amplasarea de refugii pentru vizitatori, amplasarea de indicatoare şi panouri, ...

La taxe înainte, la asfaltare înapoi: Strada uitată, cârpită "din prietenie"

Miercuri, 24 Octombrie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În 2010, SC Proiect S.A. a primit la pachet, de la Primărie, proiectarea pentru asfaltarea străzilor Bourului, Brateşului, Bucureştii Noi, Lozoveni, Gării şi Theodor Neculuţă. Toate bune şi frumoase, numai că au uitat că Bourului mai are un cot de stradă. Astfel, proiectanţii au gândit strada numai până unde au vrut, pe alese. „Proiectul este făcut de la casa cu numărul 10, celelalte case, până la 10, au fost uitate. Ni s-a spus că noi nu figurăm pe strada asta, dar cân ...

Actul ratat şi vitejia de pe urmă

Luni, 22 Octombrie 2012 00:00 | Publicat în Bilă albă/Bilă neagră
Bila albă o primeşte Partidul Ecologist Român, pentru că vrea să organizeze un referendum în privinţa construirii termocentralei Enel la Galaţi. Mi se pare normal ca atunci când se ia decizia construirii unei termocentrale pe cărbuni să fie consultaţi şi cetăţenii. În acest sens, primarul Marius Stan şi-a dat acordul ca ecologiştii să îşi amenajeze corturi prin oraş pentru strângerea de semnături, astfel încât referendumul să fie posibil. Enel a obţinut deja certifica ...

Pentru "Fuga la ştafetă": Luni, circulaţia întreruptă pe Faleza Superioară

Sâmbătă, 20 Octombrie 2012 01:00 | Publicat în SOCIETATE
Luni, între orele 14,45 şi 16,00, Primăria va întrerupe circulaţia pe Faleza Superioară, între Grădina Botanică şi strada Prelungirea Traian. Întreruperea este datorată organizării evenimentului „Fuga la ştafetă”, care se va desfăşura de la 8,00 până la 20,00. Evenimentul este organizat de Asociaţia Student Sport din Ilfov şi reprezintă faza pe Moldova a unui cros la nivel naţional. ...

Şedinţă extrascurtă la CJ: S-au aprobat opt proiecte de hotărâre

Sâmbătă, 20 Octombrie 2012 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
A doua şedinţă extraordinară CJ a lunii octombrie a mai adus o rectificare bugetară şi 421.000 de lei în contul a patru localităţi gălăţene. Adunaţi la ora 12 şi un pic, consilierilor le-au mers proiectele de hotărâre ca unse. Ca dovadă, în aproximativ 10 minute şedinţa s-a şi încheiat, cu toate punctele de pe ordinea de zi “trecute”. Consilierii judeţeni au aprobat o rectificare bugetară şi au alocat din fondul de rezervă câte 100.000 pentru Bursucani şi Branişt ...

Un nou supermarket la Galaţi! S-a pus piatra de temelie la Kaufland 3

Vineri, 19 Octombrie 2012 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Noul complex comercial va fi deschis în primăvara anului viitor şi va fi al doilea de acest tip ca mărime din ţară Ieri, Kaufland România a pus piatra de temelie a celui de-al treilea magazin al companiei la Galaţi. „Este un element simbolic pe care noi, firma Kaufland, îl facem nu numai în România, ci în toate ţările în care noi suntem prezenţi. Acest obicei al nostru reprezintă faptul că noi am deschis lucrările acestui hipermarket şi că sigur această construcţie se ...

Tot consilierul CJ s-a născut poet: Licitaţiile suspecte de la Apă Canal, în versuri

Vineri, 19 Octombrie 2012 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Vicepreşedintele CJ Galaţi, Corneliu Hamza, întrebat de motivul pentru care licitaţiile la Apă Canal au fost blocate în mai multe rânduri, a dat-o în versuri: „vinovaţii fără vină cer să se facă lumină”. Depăşind faza poetică a declaraţiilor pe tema licitaţiilor publice, vicepreşedintelui CJ Galaţi ne-a spus în cele din urmă că licitaţiile pentru lucrările la staţiile de epurare din judeţ se fac în tranşe, iar în noiembrie urmează să se încheie procedurile ...

Lupte la categoria Senat: Ciumacenco se ia la trântă cu Durbacă

Joi, 18 Octombrie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Maestrul răzgândirilor în materie de declaraţii politice, Nicuşor Ciumacenco, a fost anunţat, ieri, de către preşedintele PDL Galaţi, Doruleţ Resmeriţă, drept cel mai nou şi bun candidat la parlamentarele din iarnă. Chiar dacă, iniţial, Ciumacenco a spus că nu va candida, iată, surpriză, acum se va lupta pentru Colegiul 4 Senat cu Eugen Durbacă. Lucrurile s-au schimbat în urma unor sondaje de opinie efectuate de PDL. „Domnul Ciumacenco are un procent de încredere şi de ...

Apă Canal - la Primărie sau la privat?

Miercuri, 17 Octombrie 2012 10:54 | Publicat în EVENIMENT
Societatea Apă Canal ba se împotmoleşte în licitaţii, ba îşi transformă canalizările în arteziene la prima ploaie mai serioasă. „Credeţi că Apă Canal ar funcţiona mai bine dacă ar fi privatizată sau trebuie să rămână în subordinea Primăriei?” - aceasta este întrebarea la care ne-au răspuns gălăţenii: Gheorghe Mohonea, 70 de ani: „Tot ce este privatizat, dar serios, e mai bine decât sub supravegherea Primăriei. Există şi o responsabilitate mai mare din parte ...

Ecologiştii vor musai locuri în Parlament

Joi, 18 Octombrie 2012 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
PER Galaţi a anunţat că va avea 13 candidaţi propuşi pentru alegerile parlamentare. Însă, preşedintele ecologiştilor gălăţeni, Eugen Stamate, nu a vrut să dezvăluie deocamdată niciun nume. Acesta s-a mulţumit doar să arunce vorba în presă că la sfârşitul săptămânii va sparge gura târgului cu doi dintre candidaţi. PER a fuzionat prin comasare, pe 20 septembrie, cu celelalte partide ecologiste - Partidul Verde al lui Ovidiu Iane, Mişcarea Verzilor - Democraţi agrarieni ...
Pagina 183 din 191