Şedinţă extrascurtă la CJ: S-au aprobat opt proiecte de hotărâre

Şedinţă extrascurtă la CJ: S-au aprobat opt proiecte de hotărâre
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

A doua şedinţă extraordinară CJ a lunii octombrie a mai adus o rectificare bugetară şi 421.000 de lei în contul a patru localităţi gălăţene. Adunaţi la ora 12 şi un pic, consilierilor le-au mers proiectele de hotărâre ca unse. Ca dovadă, în aproximativ 10 minute şedinţa s-a şi încheiat, cu toate punctele de pe ordinea de zi “trecute”. Consilierii judeţeni au aprobat o rectificare bugetară şi au alocat din fondul de rezervă câte 100.000 pentru Bursucani şi Braniştea, 130.000 de lei pentru Valea Mărului şi 91.000 de lei pentru Şendreni. Parohiile Independeţna I şi II, dar şi Biserica adventistă de ziua a VII-a Betania au primit şi ele câte 5.000 de lei, iar Parohiei Sfânta Cuvioasa Paraschiva i-au fost alocaţi 10.000. Un singur amendament, propus de democrat liberalul Iulian Aramă, nu a fost acceptat. Acesta a propus repartizarea sumei de 10.000 de lei parohiei Sfânta Ana Galaţi, dar amendamentul a fost refuzat de preşedintele CJ Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, cu promisiunea că se vor găsi soluţii şi bani şi pentru asta. „Voi ţine cont de propunerea dumneavoastră. Nu se pierde, doar se amână”, i-a explicat Bacalbaşa lui Aramă. De asemenea, consilierii au aprobat şi documentaţia de avizare a lucrǎrilor de intervenţie pentru execuţia obiectivului de investiţie „Reabilitare drumuri judeţene, judeţul Galaţi”, având valoarea investiţiei 3.320.196 euro (inclusiv TVA). Nu în ultimul rând, la iniţiativa lui Nicolae Bacalbaşa, s-a aprobat şi un proiect de investiţie privind transformarea Pavilionului administrativ al Spitalului de Boli Infecţioase Sf. Cuv. Parascheva în Pavilion HIV-SIDA.

Citit 2232 ori Ultima modificare Vineri, 19 Octombrie 2012 23:21

5 comentarii

  • postat de fan bacalbasa
    Duminică, 21 Octombrie 2012 19:19
    acest Spidrman de Galati, care in mod CINSITIT SI MODEST a cersit voturile noastre, acum isi bate joc de noi si ne sfideaza de la inaltimea fotoliului, este o rusine pentru moralitatea de care parea sa dea dovada in campania electorala si de care acum sa lepadat, cand in 3 luni de mandat a fost plecat din tara de 5 ori pe banii nostri, dl prefect PSd oare va face ceva legal aici sau va legaliza ilegalitatile lui bacalbasa si clanul psd la putere?
    0
    0
    Raportează
  • postat de zic si eu...
    Sâmbătă, 20 Octombrie 2012 20:27
    Parohiile mai sunt si ajutate!!!!???? Eu cred ca dak se verifica mai bine banii primiti de ,,preoti", se ajuta mai amult decat bine si singure! Numai cand ma uit pe la catedrala din Galati si vad din ce masini coboara ,,prea inaltii".... sau mai vad cate un ,,amarat" de mercedes vito ultima genaratie plin cu maiculte,....mai ca nu prea mai ma trage sufletul sa mai dau bani pe la Boboteaza, Craciun, Paste, botez, cununie, etc, etc,
    0
    0
    Raportează
  • postat de Enescu Marius
    Sâmbătă, 20 Octombrie 2012 10:17
    Domnule Bacalbasa cu sedinte de 10 minute considerati ca rezolvati probleme deosebite ale judetului Galati?Analizati de ce judetul se depopuleaza,ce trebuie sa faceti sa creeati locuri de munca,locuinte,zona metropolitana care poate aduce investitori.Ce programe aveti pentru a va respecta promisinile facute,sau va ganditi sa le folositi di nou peste patru ani?Apelati la oameni competenti care au realizari in domeniul investitiilor,puneti in discutia Consiliulur probleme serioase si va garantez ca sedintele vor dura mai mult de 10 minute.Vedeti sa nu uitati sa aprobati indemnizatia consilierilor judeteni pentru timpul pierdut.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Martor ocular
    Sâmbătă, 20 Octombrie 2012 08:57
    Intradevar o sedinta extrascurta care, a durat doar 9 minute; in care, alesii nostri, au aprobat la foc automat cele 9 proiecte de hotarare la o viteza de 1 minut si 7 secunde/hotarare, fiind intrecuta, la viteza, de sedinta extraordinara din data de 05/10.2012, cand cele 46 de proiecte de hotarare au fost aprobate in, doar 50 de minute (conform minutei publicate pe site-ul CJG) de unde rezulta o viteza de 1 minut si 5 secunde/hotarare. De mentionat si alte recorduri: s-au convocat 3 sedinte extraordinare, in 39 de zile, s-au repartizat, catre primariile din judet suma record de 7.117.000 lei fata de 700.000 - 800.000 lei repartizati in anii 2010 si 2011. Gurile rele, spun ca ar fi mita electoral din bani publici?! Nu stiu daca aceste recorduri, ar avea caracter penal dar, convocarea acestor sedinte, s-au facut cu incalcarea prevederilor legale si regulamentare (art. 94 al. (2) din legea 215/2001si art. 29 al. 2 din Regulamentul de organizare si functionare al CJ Galati in care se prevede ca: Sedintele extraordinare, se convoaca: "in cazuri exceptionale care necesita adoptarea de masuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau inlaturarea urmarilor calamitatilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor precum si pentru apararea ordinii si linistii publice" or, adoptarea de hotarari privind aprobarea de pomeni in scopuri electorale,, nu se incadreaza in cazurile exceptionale. La aceste ilegalitati, se adauga si ilegalitatile comise prin incalcarea procedurilor de initiere a proiectelor de hotarare si de transparenta decizionala prevazute de legea 215/2001, de legea 24/2000 si de legea 52/2003 privind transparenta decizionala. Cine pune pune intrebarile corespunzatoare? Prefectul da aviz de legalitate pentru aceste ilegalitati?
    0
    0
    Raportează
  • postat de Popescu
    Sâmbătă, 20 Octombrie 2012 08:44
    Vai, un text foarte "frumos" si "obiectiv"! De ce, insa, stimata jurnalist nu scrieti adevarul? O noua sedinta extraordinara? Adica doua in aceasta luna? De ce? Va spun eu, poate dumneavoastra nu stiti. Pentru ca se apropie alegerile si trebuie impartiti banii publici pe colegiile USL. Si inca o informatie. Alesii locali vor fi platiti mult mai bine pt. aceste sedinte extraordinare. Dar asa face actualul presedinte, imi este greu sa ii rostesc numele, economie la buget.
    De ce stimata jurnalist nu scrieti si despre alte realitati care tin de CJ Galati? Vreau sa cred ca lipsa de experienta si nu altceva va impiedica. Va ajut eu cu o informatie pe care dumneavoastra sa o valorificati. Cred ca ati auzit de un proiect european, implementat de CJ si care a dus la achizionarea unei scene performante. Vreau sa va informez ca sub "conducerea slaba" a noului sef, asa se crede el, de la Protectia Plantelor, au fost furate componente de la aceasta scena. Oare cum s/a intamplat avand in vedere ca scena era "sub cheie"? Asteptam un raspuns.
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.