
Ovidiu Amălinei
Ședință AGA pentru a se decide viitorul șantierului naval Mangalia
Luni, 07 August 2023 11:11 | Publicat în ECONOMIE
Directoratul care asigură conducerea SN Damen Mangalia va convoca o ședință a Adunării Generale a Acționarilor (AGA), ca urmare a deciziei grupului olandez de a rezilia acordul de asociere cu statul român privind șantierul naval.“Aşteptăm să convenim cu acţionarii care sunt următorii paşi pe noul cadru legal, pe noul sistem mult mai birocratic pe care va trebui să-l implementăm în şantierul de la Mangalia. Şi aici, de asta, reprezentanţii de la Ministerul Economiei, împreu ...
Aproape 500 de firme au dispărut din Galați în primele șase luni ale anului
Duminică, 06 August 2023 18:00 | Publicat în ECONOMIE
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 18,21 la sută, în primele şase luni din 2023, până la 19.442, faţă de 16.447 în aceeaşi perioadă din 2022, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
La nivelul Regiunii Sud-Est, din care face parte și județul Galați, în primul semestru al acestui an au fost dizolvate 2.494 de firme, față de 2.238 de firme dizolvate în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce corespunde unei creștere cu 11,44 ...
Problemă de geometrie pe noua monedă de 10 lei
Luni, 07 August 2023 13:04 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 7 august 2023, o monedă din argint cu tema 150 de ani de la naşterea lui Gheorghe Ţiţeica.Potrivit unui comunicat al băncii centrale, aversul monedei redă reprezentarea grafică a unei probleme de geometrie pe o foaie de matematică, inscripţia "România" în arc de cerc, stema României, valoarea nominală "10 LEI" şi anul de emisiune "2023". Reversul monedei prezintă portretul şi numele lui Gheorgh ...
Alimentele, băutura și tutunul, sufletul comerțului
Luni, 07 August 2023 13:04 | Publicat în ECONOMIE
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut în primul semestru din acest an cu 3 la sută ca serie brută, faţă de perioada similară din 2022, potrivit INS. Creşterea înregistrată pe serie brută, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2023, comparativ cu perioada asemănătoare din 2022, a fost susţinută de majorarea vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,4 la sută) şi a vânzărilor de produse nealimentare (+4,2 la sută). Comerţul cu amănuntul ...
Atac în strâmtoarea Kerci - Petrolier rusesc, lovit de drone marine
Sâmbătă, 05 August 2023 12:17 | Publicat în Război în Ucraina
Un petrolier rus a fost lovit de drone ucrainene în strâmtoarea Kerci, oprind pentru scurt timp traficul pe podul strategic care leagă Crimeea de Rusia, au indicat sâmbătă media ruse, pe fondul tensiunilor în creştere în Marea Neagră, relatează AFP.
Imagini care circulă pe rețelele de socializare arată momentul în care drona lovește vasul. Nava SIG cântărește 5.000 de tone și se numără printre cele mai bune petroliere din Rusia. Moscova a folosit-o pentru a transporta comb ...
Invitație la bordul navelor militare pentru gălățeni
Sâmbătă, 05 August 2023 07:23 | Publicat în SOCIETATE
Un eveniment deosebit, care nu lipsește din seria activităților premergătoare Zilei Marinei Române, este Ziua Porților Deschise în porturile militare, informează Forțele Navale.”Fregate, corvete, nave purtătoare de rachete, monitoare fluviale, vedete blindate fluviale, standuri interactive cu tehnică și echipamente de infanterie marină și de scufundare, precum și multe surprize își așteaptă vizitatorii sâmbătă, 5 august, în porturile militare Constanța și Mangalia și ...
Ministrul Economiei „nu înțelege” decizia Damen
Sâmbătă, 05 August 2023 09:42 | Publicat în ECONOMIE
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, a declarat, vineri, ”că nu înţelege” decizia Damen de a anula asocierea cu statul român privind Şantierul Mangalia. "Din punctul nostru de vedere, Damen nu este într-o poziţie în care ar avea vreunul dintre drepturi atinse, de orice fel, pentru că există o clauză tranzitorie în lege şi atâta timp cât consiliul de supraveghere şi consiliul de administraţie este la lucru, ei îşi manifestă capacitate ...
Argumente pentru reducerea cheltuielilor publice
Sâmbătă, 05 August 2023 18:00 | Publicat în ECONOMIE
Reducerea cheltuielilor publice nu trebuie privită ca o măsură austeră sau o restricţie asupra dezvoltării, ci ca o strategie necesară pentru a asigura o creştere economică durabilă şi pentru a oferi oportunităţi de dezvoltare, susţine ministrul Finanţelor, Marcel Boloş. Acesta s-a întâlnit joi cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR). "Guvernul României trebuie, mai mult decât oricând, să gestioneze cu grijă resursele publice şi ...
Moartea liderului Statului Islamic a fost confirmată
Vineri, 04 August 2023 16:12 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Stat Islamic (SI) a confirmat moartea liderului său Abu Hussein al-Husseini al-Quraishi şi l-a numit la şefia organizaţiei pe Abu Hafs al-Hashimi al-Quraishi, a declarat purtătorul de cuvânt al grupării într-o înregistrare nedatată publicată pe canalul său Telegram, transmite Reuters. Acesta pare a fi primul anunţ oficial al grupării cu privire la decesul liderului său de când preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus în aprilie că serviciile de informaţii turce l-au ucis ...
Spion din Belarus, arestat în Polonia
Vineri, 04 August 2023 16:37 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Polonia a arestat un cetăţean din Belarus bănuit de spionaj în favoarea Moscovei, în cadrul unei "reţele de spionaj ruse", a anunţat vineri guvernul polonez. "Belarusul Mihail A. a participat la recunoaşterea unor instalaţii militare şi porturi. A desfăşurat, de asemenea, activităţi de propagandă pentru Rusia", a declarat ministrul de Interne polonez Mariusz Kaminski, precizând că este cea de-a 16-a persoană reţinută în legătură cu presupusa reţea de spionaj rus, a mai sp ...