Raluca Ichim

Raluca Ichim

Modalități de sprijin pentru cei aflați în dificultate

Sâmbătă, 29 Octombrie 2022 10:40 | Publicat în SOCIETATE
Au trecut șapte luni de la punerea în aplicare a unui proiect la Fundația ”Inimă de Copil”, centrat pe proiectele dedicate refugiaților ucraineni. Acțiunea a demarat în luna martie a acestui an și a avut ca parteneri Fundația CARE Franța și reprezentanți ai Organizației Nonguvernamentale Pentru Copii (ONPC), sosiți în vizită la Galați și Brăila. Cu sprijinul partenerilor francezi, peste 5.300 de persoane au primit ajutor, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre famil ...

Şapte ani de la tragedia din Clubul „Colectiv”

Sâmbătă, 29 Octombrie 2022 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Duminică, 30 Octombrie 2022, începând cu ora 18,00, pe esplanda din faţa Prefecturii Galați, va avea loc un eveniment comemorativ religios în memoria tinerilor care au pierit în Clubul "Colectiv" din Capitală, în seara zilei de 30 octombrie 2015 ori în perioada următoare, din cauza rănilor suferite. ”Anul acesta se împlinesc șapte ani de la tragicul eveniment, și vom organiza o slujbă de pomenire pentru cei adormiți, printre care și cei trei tineri din Eparhia Dunării de Jos ...

Disponibilizare cu iz de scandal la Transurb: o casieră îl acuză pe liderul sindical de abuz

Joi, 27 Octombrie 2022 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pusă pe lista disponibilizărilor, o angajată a societății Transurb îl acuză pe liderul de sindicat de abuz. Mai mult, aceasta susține că problemele ei au început în ianuarie, în momentul în care și-a exprimat dorința de a se retrage din sindicat. În replică, președintele Sindicatului Liber al Șoferilor afirmă că decizia angajatei de a renunța la calitatea de membru de sindicat nu are nicio legătură cu decizia de încetare a activității de casieră la una dintre cabinele ...

Amendă pentru proprietarul lui Rott

Marți, 25 Octombrie 2022 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Polițiștii l-au identificat pe stăpânul cățelului Rott, a cărui poveste de viață a fost prezentată de ”Viața liberă”, și l-au amendat cu suma de 2.500 de lei. Este vorba despre un bărbat de 65 de ani din Schela, care a declarat oamenilor legii că ar fi pierdut animalul, dar că nu îl mai vrea înapoi. ”Pentru că animalul a fost găsit legat și abandonat și s-a constatat că a fost chinuit, proprietarul a fost amendat”, ne-au declarat reprezentanții poliției. Aceștia ...

Eveniment naţional în premieră la Universitatea „Dunărea de Jos”: Târgul de Transfer Tehnologic - ediţia I

Marți, 25 Octombrie 2022 15:05 | Publicat în EVENIMENT
Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați găzduieşte astăzi Târgul de Transfer Tehnologic, fiind primul eveniment de acest gen la nivel naţional. Alături de profesori şi studenţi din cele 14 facultăți ale universității, au participat reprezentanți ai autorităților locale, ai băncilor, precum și ai unor firme de asigurare. Pentru că fiecare facultate din cadrul universității are cel puțin un centru de cercetare, reprezentanții universității au pornit de la ideea de a ...

Trei bărbați din Galați vor răspunde penal. Țeapă de 8.000 de euro

Marți, 25 Octombrie 2022 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Trei bărbați din Galați vor răspunde penal după ce au țepuit de 8.000 de euro un bărbat din Semlac, judeţul Arad, care îi tocmise pe cei trei hoți pentru construcția unei case din lemn. Mai mult, ca și cum nu ar fi fost de ajuns faptul că au luat banii și nu s-au ținut de cuvânt, cei trei gălăţeni au mers pe șantierul pe care trebuia ridicată locuinţa respectivă, de unde au furat tot ce au prins la mână. ”Polițiștii Secției 2 Rurale Arad au identificat trei bărbaț ...

Rott își caută stăpân, după ce a fost abandonat

Luni, 24 Octombrie 2022 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Un câine rotweiller, tânăr, își caută un cămin nou, după ce a fost abandonat de cel care i-a fost stăpân. Rott este un câine din rasa rotweiller, care a ajuns în Adăpostul ”Help Lăbuș” după ce a fost găsit abandonat în câmp, legat de gât cu un lanț foarte gros. Descoperirea a fost făcută în urmă cu o lună de zile, de niște muncitori care își desfășoară activitatea la sondele din zona Schela. Oamenii au anunțat polițiștii, care l-au predat celor de la Adăpo ...

Curtea unei școli din Galaţi, loc de joacă şi toaletă pentru câini (VIDEO)

Luni, 24 Octombrie 2022 21:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Curtea unei școli din Galați, proaspăt reamenajată, a devenit loc de joacă pentru cățeii locuitorilor din zonă. Patrupedele intră prin gardul școlii și se joacă minute în șir în spațiul verde din curtea unității de învățământ. Părinții sunt deranjați de faptul că animalele își fac și nevoile în iarbă, iar copiii de la școală folosesc aceeași curte cu gazon pentru diferite activități recreative în timpul cursurilor. Nepăsarea celor care însoțesc animalele ...

1.404 cetățeni ucraineni au intrat, în weekend, în judeţul Galaţi

Luni, 24 Octombrie 2022 10:00 | Publicat în Război în Ucraina
În ultimele 48 de ore, prin punctele de trecere a frontierei din județul Galați au intrat 1.404 cetățeni ucraineni. Dintre aceștia, 1.163 au trecut  prin PTF Galați rutier și 241 prin PTF Oancea, dar niciunul dintre ei nu a solicitat azil. Persoanele venite din Ucraina, solicitanți de azil, pot rămâne în cadrul Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Galați, unde sunt disponibile 228 locuri, toate fiind libere. În cele 24 de ore de dinaintea ultimei ra ...

Neonatologia Spitalului din Târgu Bujor primește aparatură nouă

Duminică, 23 Octombrie 2022 20:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Organizaţia ”Salvaţi Copiii” derulează în perioada imediat următoare campanii de donare de aparatură medicală performantă pentru maternitățile a două spitale din județul Galați. Este vorba despre aparate medicale extrem de importante pentru salvarea vieților micuților născuți prematur în spitalele noastre cu scopul de a scădea rata mortalităţii infantile. Organizatorii campaniei  anunță o investiție majoră, de un milion de euro, în 45 de secţii de Neonatologie de ...
Pagina 125 din 128