În fiecare zi, după Vecernia de la biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi după ce credincioşii se risipesc în laicul dătător de fericire, dar şi de amăgire şi uitare, doamna Maria Resemnare merge la cimitirul Sfântul Lazăr, plăteşte un mic „onorariu” portarului, fiindcă, altfel, n-are voie să intre în marele Dormitor Universal! Apoi, ca o fantomă neagră, se pierde printre alei, printre morminte şi printre foşnete şi murmure sepulcrale! Este foarte greu de urmărit, ...

mă amăgeşte-al mării marmorean murmur când cântul de sirene nu ştie să mai tacă şi mă-nfioară cu-arfa lor mătăsoasă, dacă ştiu să le-ascult melosul indiferent şi pur !!!   şi pur mă ştie-n pururi, de când am înţeles ce se ascunde n-umbra înaltelor abisuri ale răbdării celor care-au făcut din visuri tot ce-nsemnează viaţă-ntre rugă şi eres !!!   mă amăgeşte glasul cestor făpturi de când am coborât aicea, printre idei mărunte, să văd cum nepăsarea înc ...

Maria cea singură, din căsuţa cea singură, de pe costişa cea singură, din sătucul cel singur...a murit cu zile! Tânără, adicătelea! Că n-avea nici o boală! N-avea nici un copil...s-o necăjească, să-i poarte de grijă, să-i ducă dorul, să-l ferească de ispite şi de primejdii! Avea câţiva fraţi şi câteva surori, dar n-o suportau şi nu-i călcau pragul! O socoteau oaia neagră a familiei...că se măritase fraudulos, fără să se laude, fără să-şi anunţe părinţii, ...

iluziile toate au murit – nici de exemplu n-a rămas vro una – le-am îngropat pe toate, lângă schit, chiar unde le-am iubit întotdeauna !!! pe toate le-am iubit la fel de mult, le-am aşteptat oricum şi-oricând, pe toate – şi-acuma le mai visez şi le ascult trăindu-şi moartea în singurătate !!! şi-acum parcă le văd cum vin şi râd aproape, mai aproape, mai aproape – nimica nu-i zadarnic, nu-i urât: eu sunt un rob şi ele-s nişte roabe care se duc în fiecare zi dup� ...

Pe vremea când în Şcoala primară/elementară/generală/gimnazială încercam să învăţ/pricep cum se extrag rădăcinile pătrate, nu se lipea de mine nici o vorbă, nici o demonstraţie din sfânta osteneală a învăţătorului/profesorului mai mult ori mai puţin pregătit să facă faţă umpluţilor cu iluzii şi reverie, cum eu! Oricâtă pedanterie ar fi pus la bătaie omul de la catedră, nu reuşea neam să mă facă a crede că-mi foloseşte la ceva să ştiu ce treabă mare/imp ...

înfloresc salcâmii – ce înalt,/ ce adânc şi ce frumos rimează eu(l) meu bătrân cu celălalt/ pur şi simplu şi rămas acasă !!!   şi atunci şi-acolo înfloreau/ negreşit, liturgic – parcă ieri-i când – cutremurat – ştiam că vreau/ să învăţ miracolul tăcerii şi să scriu curat, direct pe cer/ şi pe (ne)murirea de sub talpă: doamne, nu-i nimica efemer/ într-această simfonie albă, nu-i nimica mai adevărat/ decât astă laică minune – sub salcâmul vechi sunt ...

Nici până astăzi nu s-a aflat exact în ce împrejurări a „dispărut” celebrul Edgar Allan Poe, unul dintre cei mai mari creatori de groază...în literatură, bineînţeles! Într-una din zilele trecute, aflându-mă cu smerenia şi reculegerea şi resemnarea în cimitirul „Eternitatea”, pe la mormintele mai sărăcăcioase şi mai aristocrate ale unor mai mici şi mai mari ne/cunoscuţi răposaţi, mă opresc să mă închin la un capăt de lespede şi la un picior de cruce pe care ...

ce frumoasă erai/ ce frumoasă erai timpul meu luneca/ pe o gură de rai   pur şi simplu eram/ vagabond şi nătâng o iluzie albă/ fierbea în adânc   uneori eram înger/ alteori eram drac ce mai fluier de os/ ce mai fluier de fag   nu mai ştii amintiri/ nu mai poţi asculta ce mai lună era/ ce mai lună era   te credeam o monadă/ mă credeai un totem evadez în ispite/ iubesc un blestem   şi mereu te visez/ într-o nuntă pe cai ce frumoasă erai/ ce frumoasă erai (Din colecţia ...

şi m-ai strigat de peste dealul mic, şi m-ai strigat de peste dealul mare, şi n-am răspuns – eu nu puteam să strig, eram năuc şi mut de întristare !!!   eram un fel de mărmurit în timp, eram un fel de mărmurit în vreme – sfânt fără portofoliu, fără nimb, departe de păcat şi anateme !!!   da, nu puteam să scot nici un cuvânt din sufletul iertării pentru tine şi nici măcar să plâng lângă mormânt – mormântul milosteniei divine !!!   da – negreşit – te m ...

Atunci, într-un demult aproape stins pe coridoarele clar/obscure ale Memoriei, cred că această fetişcană avea douăzeci de ani! În fiecare dimineaţă, absolut în fiecare dimineaţă, trecea spre Apus, prin dreptul porţii mele, fără să spună nici un cuvânt, deşi o provocam ieşindu-i cu miozotis în cale! Nu părea nici veselă, nici tristă! Trupu-i subţire ca suveica stătea şi umbla-ntr-o rochie albă, lungă de Aici până Acolo! (Nu) se uita la mine cu ochii întunecaţi ca ...