Sunt trei pisici. Două, una albă cu pete negre şi una neagră cu pete albe, stau în podul bucătăriei. A treia, roşcată cu gri, locuieşte în grădină. Cele din pod sunt sperioase şi timide, se ascund de cea din grădină, care-i mai rea şi-şi plimbă aerul de regină peste suflarea animală a gospodăriei. Rele sau bune, poznaşe ori nu, sunt frumoase, chiar foarte frumoase. Să le vezi pe cele de sus cum miorlăie după mâncare, însă n-au curaj să coboare în ogradă nici când ...

Şi de atâta vreme, doamna în rochie de stambă, fiică din flori a pădurii de salcâmi şi a fluturelui condamnat la lux de lampă, mă aşteaptă să-mi dea sufletul...şi îmi trimite rugăciune: primăvara, prin ghiocei... vara, prin maci...toamna, prin zloată... iarna, prin lupi şi prin viscol şi prin omăt... şi aud pe marginea orizontului mâinile ei întinzându-se şi arătându-mi că toată viaţa şi toată moartea nu va face îndărăt nici un pas şi că nu se va desprinde n ...

Doar patru cuvinte. După atâtea dimineţi de pândă şi mirare şi admirare  şi sfială şi chiar frică, doar patru cuvinte îmi spune această halucinantă femeie în rochie neagră, tocită de sprijinirea vioarei pe umărul stâng, Şi după atâta aşteptare şi căutare şi nădejde, consider că meritam să-mi spună mai multe cuvinte, să mă dumiresc, să scap de insomnii şi de gânduri devastatoare, să încerc s-o ajut cu ceva, dacă vrea şi dacă trebuie s-o ajut. Dar nu, aceas ...

Moto: "am să te prind că vii să furi zarzăre,             fir-ai să fii, moarte de pasăre!"                                                 (anonim folk)   Îmi sfârâie inima, doamna mea, de parcă un câine flămând şi bătut mârâie... şi-mi cere iertare că abia mai poate printre viaţă şi moarte să se târâie! Mi-i frică să afli cum tremură, mai ales când eşti din ce în ce mai departe... şi numai tu ştii s-o ...

Misterioasa femeie din ziarul de vineri (statuia în mişcare, cum am îndrăznit să-i spun) nu face nici un semn că vrea sau nu vrea floarea de nu-mă-uita. Scotocesc în buzunar şi găsesc "Rochia fără sfârşit", o carte cu poezii mică (oleacă mai mare decât unghia unui cititor consacrat) şi, cu tot cu floarea albastră printre filele mărunte, o aşez pe umărul stâng al doamnei, în locul în/semnat de vioară. Coboară genele, ridică genele... şi începe să plece spre cimitir, ...

Moto: "Undeva, într-un colţ al Pământului,                         Biblia eliberează adeverinţe"                                                       (anonim)   Nu pot veni, astăzi mă duc la doamna Mâine, plec mai devreme, că-i târziu... şi vreau s-ajung la timp, fiindcă am visat că face pâine încă de ieri... la revedere, drumu-i lung!   E foarte lung... şi-am auzit că niciodată, încă de azi, ac ...

În vara anului ăsta, mai mult ca în foarte mulţi ani, grâul s-a făcut foarte înalt şi foarte mare în spic şi în bob. A dat Domnul să fie şi pâine şi paie. A plouat, adică. Aşa zicem şi credem noi: că Cel de Sus organizează şi dirijează ploile! şi tot El, de multe ori, se face că plouă! şi, bineînţeles, tot rezistentul şi bătrânul Tată, dacă vrea, ne frige o secetă corespunzătoare sufletelor noastre din ce în ce mai pietroase, de mâncăm troscot şi căpriţă ...

Ai grijă, fiule, ai grijă:/ poartă blândeţe de pisică şi (morganatică, din fire)/ suceşte fire prin firide antice, noi, aşa, moderne.../ dacă întrebi, la o adică, zice că toarce în simbria/ destinului şi, pasămite, este imună la tristeţe/ şi la-nchinare şi la rugi... te zgârie de-i ceri la viaţă/ o zi în plus... mai bine fugi şi-o laşi în plata cui o dat-o/ (a zeului stăpân şi tată)... e stâncă Nona şi seduce.../ parşivă parcă blestemată!   Ai grijă, f ...

Iese din cimitirul Sfântul Lazăr şi face la dreapta. Oare unde se duce? O urmăresc. Merge destul de încet şi elegant. Poartă aceeaşi rochie neagră, din catifea veche. Trece pe lângă mine. Parcă-i umbră de femeie, umbră de violonistă, umbră de vioară, umbră de mi/re/la/sol. Îmi fac nişte curaj s-o întreb ce este, cum este, de unde vine, unde merge, de ce-i aşa scumpă la vorbă. Îmi fac nişte curaj, mult curaj, însă... n-am curaj să articulez nici o voroavă înspre min ...

Moto: "nisipul creşte ajutat de lună,             se rup iluzii, se destramă funii...             şi râd şi plâng deştepţii şi nebunii,             privindu-ne cum ardem împreună"                                              (anonim folk) De când nu mai ştiu nimic despre ea, îmi amintesc vioara pe care am umplut-o cu ghiocei şi i-am aşezat-o la picioare! Era iarnă spre primăvară... şi domnişoara ...