De la băutul hatarului la ruşinea descolindatului

De la băutul hatarului la ruşinea descolindatului
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Crăciunul este, fără îndoială, cea mai aşteptată şi iubită sărbătoare din an. Celebrat în toată lumea creştină pe data de 25 decembrie, Crăciunul semnifică, din punct de vedere religios, naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, trimis pe Pământ pentru a-i ajuta pe oameni să devină mai buni, mai credincioşi, mai responsabili, mai toleranţi şi mai răbdători. Încă din cele mai vechi timpuri, în satele româneşti, Sărbătoarea Naşterii Domnului era întâmpinată cu obiceiuri şi tradiţii care presupuneau implicarea întregii comunităţi.

În ajunul Crăciunului, de dimineaţă, colindau copiii, iar după-amiază plecau să colinde cetele de flăcăi şi chiar oamenii căsătoriţi. Chiar şi bătrânii ieşeau la colind. Erau colinde de vânători, de om gospodar, de bătrân, de văduvă, de preot, de flăcău şi de fată mare. Mai ales în cazul celor din urmă era bucuria mare, pentru că erau nişte texte foarte frumoase. Unele dintre ele s-au mai păstrat, dar multe s-au pierdut.
Colindatul începea în ajunul Crăciunului şi dura până în ziua de Bobotează. Cetele de colindători erau formate din copii, flăcăi sau bărbaţi. Cei mai importanţi colindători în satul tradiţional erau flăcăii.

"Băutul hatarului" şi proba dansului

"Toate aceste obiceiuri debutau în noaptea de Sfântul Andrei sau cel târziu de la Sfântul Nicolae, când veneau tinerii să constituie ceata de flăcăi. Obiceiul este bine cunoscut şi studiat în zona Tecuci-Umbrăreşti. Ceata se constituia în seara de Sf. Nicolae, spre exemplu, când se adunau toţi flăcăii în casa unui bătrân sau într-o cherhana, acolo unde era zonă piscicolă. Flăcăii trebuiau să înveţe textele. Cei mai mulţi dintre ei nu ştiau carte şi nu aveau unde să audă colindele ulterior. Şi atunci îl chemau pe unul dintre bătrânii care ştia aceste colinde. Bătrânul le cânta colindul şi ei îl memorau, pe parcursul nopţii respective, pentru că nu aveau de unde să-l înveţe după aceea.
Dar mai era ceva: ceata respectivă era formată doar din tineri necăsătoriţi. De la an la an, unii dintre ei se mai căsătoreau şi trebuiau înlocuiţi. Aspiranţii nu erau primiţi oricum, ci erau supuşi la două probe importante: erau puşi să bea nouă cloapete cu vin. Cloapetele sunt acei clopoţei din bronz, asemenea unui pahar. Trebuiau băute unul după altul, după care erau puşi să joace brâul împreună cu ceilalţi flăcăi. Dacă erau în stare să joace tot brâul după ce au băut toate cele nouă cloapete cu vin, erau primiţi în ceată. Dacă nu, nu erau primiţi", ne-a explicat folcloristul Paul Buţa.
Probele aveau o explicaţie practică foarte bine întemeiată. "Ei mergeau la atâtea case de gospodari. Or, să nu cinsteşti un pahar de vin în gospodărie, era ruşine, pentru că nu ai vrut s-o onorezi pe gazdă. Şi atunci, dacă cineva era mai plăpând şi nu putea să bea, şi după şase-şapte gospodării era deja beat şi, în următoarea gospodărie, cădea cu colacii în nămol sau în zăpadă, făcea tot grupul de râs. De aceea, şeful de ceată ţinea ca aceste probe să fie respectate. Asta se numea "băutul hatarului". Acum, doar se mai povesteşte despre aceste obiceiuri", a adăugat folcloristul.

Ruşinea "descolindatului"

Cum umblatul cu colindul implica, propriu-zis, întreaga comunitate sătească, era de datoria colindaţilor să-i primească pe colindători. Cei care nu respectau această regulă erau "pedepsiţi" de cetele de colindători. "Exista un obicei, descolindatul. Acolo unde nu erau primiţi copiii, exista un text de descolindat. Spre exemplu, colindătorii strigau peste gard, pentru că ştiau că este cineva acasă: "Câte pene pe cucoşi, atâţia copii burduhănoşi". Seara, dacă era să nu-i primeşti pe cei mari, era scoasă poarta din balamale şi lăsată pe undeva prin sat. A doua zi, era ruşine, pentru că vedeau vecinii că nu mai ai poartă şi ştiau că nu i-ai primit pe colindători", a povestit Paul Buţa.

Citit 3314 ori Ultima modificare Vineri, 22 Decembrie 2017 01:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.