* …şi îl au deja *
15 septembrie – debut de an agricol şi de controverse în judeţul Galaţi. Tocmai din Bălăşeşti, la peste 100 de kilometri de capitala de judeţ, o sesizare scrisă trimisă pe adresa ziarului stârneşte fireşti semne de întrebare: cum adică oamenii îşi vor pământul înapoi de la asociaţie şi nu şi-l pot lua?
Luăm drumul Bălăşeştiului şi ne întâlnim cu oamenii, cu cererile pentru pământ, cu istorioara din spatele problemei, şi cu faptul că pământul – dacă a fost cerut -, a fost şi obţinut. …să nu uităm că veşnicia s-a născut la sat, normal că ţăranii au timp să ceară inclusiv lucrurile pe care le au deja.
Sesizarea
„Vă scriu în numele mai multor cetăţeni ai comunei Bălăşeşti, cu satele Bălăşeşti, Ciureştii Noi, Ciureştii Vechi, Pupezeni. La împroprietărire s-a constituit S.C. Hobana - care a funcţionat un timp binişor. La un moment dat s-a schimbat consiliul de administraţie. Alesul consiliului, domnul Toniţă M., în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie, actualul primar al comunei Bălăşeşti, schimbă la un moment-dat denumirea societăţii cu S.C. Toniza SRL, pentru a scăpa de unele datorii pe care le-a făcut ca şef de asociaţia la S.C. Hobana”.
„De când funcţionează sub această denumire, societatea a mers tot mai rău. Nu am fost de pe vremea CAP-ului aşa de săraci cum suntem acum. De fapt, de atunci nu mai avem coşare pline, ne-au sărăcit într-un hal de nedescris. Nu reuşim acum, la sfârşitul ciclului de producţie, să ne retragem pământul şi să ne înscriem în altă societate care lucrează mai bine pământul şi ne oferă alte avantaje în acelaşi timp”.
„Suntem foarte săraci cu pământul nostru. Noi nu vrem mai mult decât să ne retragem din această societate pe cale amiabilă însă ni se pun piedici. Avem cereri depuse însă nu ştim cine le gestionează”.
La faţa locului
Suntem aşteptaţi de un grup serios, vreo 7-8 oameni în toată firea, la 60-70 de ani. „Nu se respectă contractul”, zic ei şi pun actele pe masă - un contract care le dă voie să-şi retragă pământul de la asociaţie, dacă fac cerere.
Aha, zicem, şi aţi făcut cerere? Da, spun oamenii, dar nu le primeşte. Cine?, întrebăm. Primarul. Păi, ce treabă are primarul cu asociaţia? Ei, răspund superior oamenii, înălţând din umeri, are! Că primarul a fost proprietarul asociaţiei.
Aşa, concluzionăm noi, deci e conflict de interese! Nu e, ne lămuresc ei repede. Că nu mai e primarul proprietar. Da’ cine-i?, întrebăm prosteşte. Fi-su’, zic ei ca într-un film prost.
Cererile? Păi, îs aprobate
Ne uităm unii la alţii şi ne întrebăm dacă suntem luaţi de fraieri. Din câte auzim, credem că da, dar ce urmează este bucăţică ruptă din Einstein la pătrat cu Ionesco:
„Dumneavoastră aveţi pământ la asociaţie, aţi făcut cerere şi primarul, fostul proprietar al asociaţiei, nu vrea să vă aprobe cererea, da?”. Nu, mă lămureşte omul. Mie mi-a aprobat-o. „…da?”, întreb ca la şcoală când aflam prea târziu că aveam altă lecţie de învăţat.
„Atunci dumneavoastră”, mă întorc către un alt cetăţean – „nu v-a fost aprobată cererea, nu?”. Nu, zice omul, şi mie mi-a fost aprobată.
Uitaţi cum stă treaba, mă dăscăleşte omul cu iniţiativa sesizării: eu am zis că să am grijă de ceilalţi, de-asta am scris! „Care ceilalţi?”, mă holbez la el, „toţi au cererile aprobate!”. Da, spune omul, dar pământul nu este aranjat în parcele!
Partea cu parcelele
Era foarte lungă a lui Toderică… Cererile – alea neaprobate, dacă existau – erau formulate după 15 septembrie, când începe de bine, de rău, anul agricol, şi nu mai poate nimeni să-şi scoată pământul din asociaţie.
Problema care îi frământa pe ţărani era de fapt cea a parcelelor de pământ, pe care urmau să le dea la cealaltă asociaţie, aia bună. Dacă parcelele nu erau aranjate ca la carte, apoi cum avea să fie cultivat pământul – o bucăţică acolo, alta dincolo, cum arată pământul în actul de proprietate?
„Da”, răspunde şi secretarul primăriei locale (singurul, în absenţa primarului şi viceprimarului, abilitat să ne lămurească), „vor ca pământul lor să fie la un loc, parcela lui X, lângă a lui Y, şi să facă un hectar întreg, să le vină mai uşor celor din asociaţie să-l lucreze. Dar asta nu se poate, fiecăruia i se dă pământul lui, după actul de proprietate”.
Cine pe cine şi cine cui
Cu alte cuvinte, chemată pe post de Ambulanţă pentru bolnav, „Viaţa liberă” s-a trezit că bolnavul vrea să îl înveţe pe şofer cum se conduce maşina către spital.
Nu este deloc exclus ca în tot balamucul din Bălăşeşti-gate, să ne fi scăpat amănunte. Înregistrările audio nu lasă însă loc de dubiu, scandalul era cine cu cine se uneşte, nu cine cui trage ţeapă.
N.R. Noi zicem că e mai bine să nu dăm nume, după aia zice lumea că am râs de oameni; asta în timp ce nouă numai de râs nu ne ardea după 200 de kilometri de mers prin râpe cu maşina ziarului, după potcoave de cai verzi pe pământuri parcelate. Însă, dacă noi am ajuns acolo, n-ar fi rău ca şi autorităţile să o facă. Poate descurcă mai multe iţe.
