A început curăţenia de primăvară în oraş

A început curăţenia de primăvară în oraş
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

"Am dat startul curăţeniei de primăvară în oraşul Galaţi", anunţă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Administraţia locală precizează că, anul acesta, activitatea de salubrizare a fost organizată diferit, prin tratarea în mod egal, în acelaşi timp, a tuturor suprafeţelor domeniului public, astfel încât intervenţiile să poată fi ţinute sub control pe tot parcursul anului. Din acest motiv, municipiul Galaţi a fost împărţit în şapte zone.

"Lucrătorii au fost organizaţi în echipe care intervin pentru curăţenie şi întreţinere continuă pe şapte zone distincte. Pentru perioada sezonului de primăvară şi chiar pe parcursul verii, există alte două echipe de câte zece muncitori, care vor interveni suplimentar pentru ecologizarea interioarelor de cartier, în funcţie de solicitări", precizează edilul-şef.

Dacă Ecosal se ocupă de curăţenie, echipele societăţii Gospodărire Urbană acţionează, în funcţie de necesităţi, pentru toaletarea copacilor şi a gardului viu.

În plus, salariaţii Gospodărire Urbană au început să planteze flori, din sera proprie, în zona aliniamentelor stradale şi jardiniere.

Citit 3511 ori Ultima modificare Joi, 15 Martie 2018 17:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.