"Leagănul de ape al Galaţilor", o lucrare fabuloasă. Monografia Uzinei de Apă

"Leagănul de ape al Galaţilor", o lucrare fabuloasă. Monografia Uzinei de Apă
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

"Cu un titlu literar, prietenos, "Leagănul de ape al Galaţilor" este mai mult decât o monografie a S.C. Apă Canal S.A. Galaţi, îmbrăcată într-o mai cuprinzătoare poveste adevărată a Dunării. De altfel, partea cu poveşti reale, fabuloase şi puţin cunoscute ale Galaţiului dintre ape, cu vremea sacagiilor, cu istoricul internaţional al Uzinei de apă, al canalizărilor şi Uzinei comunale, precum şi cu partea contemporană a dezvoltării furnizorului de apă gălăţean - piesa principală a volumului - este cuprinsă între o fermecătoare poveste a Dunării de la Vărsare până la noi, respectiv de la Galaţi la Mare", ne-a mărturisit jurnalistul şi scriitorul Victor Cilincă, care, împreună cu publicistul Dan Oancea, a realizat, la cererea Apă Canal, prima monografie a apei la Galaţi.

Un document inedit, de peste 170 de pagini, bogat ilustrat, cu multe fotografii rare şi color, care cuprinde atât citate din "Cartea Dunării" (volum important în care comandantul Jean Bart descria fluviul tutelar, din punct de vedere istoric, geografic, politic, economic, juridic, chiar şi literar), cât şi adnotări necesare ale autorilor monografiei, pentru că, în timp, au apărut noutăţi faţă de observaţiile scriitorului. "«Cartea Dunărei» este completată pe alocuri cu relatări ale unor cercetători interbelici şi chiar cu fragmente de roman (...) Sau istorii legate de insula Ada Kaleh (vom ajunge mai apoi şi la insula de mult dispărută, lungă cât strada Domnească, din dreptul Galaţilor). Istoria "Uzinei de apă" gălăţene - pionerat în România, cuprinzând de la date tehnice originare la procese, este scormonită prin arhive şi în tot felul de articole publicate de cercetători din ţară şi străinătate. Aflăm de pildă cum, după înfrângerea din 1871 a Franţei de către Germania, dezvoltatorul francez al afacerii cu apă la Galaţi a fost detronat de cel britanic. Gălăţeni de seamă şi primari ai oraşului, ca şi directori ai uzinei îşi au, de asemenea, locul în lucrare, ne descrie, pe scurt, Victor Cilincă monografia Uzinei de apă.

Lucrarea începe cu un istoric al aducţiunilor de apă, din care nu lipsesc Grădinile Semiramidei, Cetatea lui Irod cel Mare, maşinile hidraulice britanice sau olanele care aduceau apa în curţile boiereşti.

Foto: Marius Negri

Citit 2487 ori Ultima modificare Joi, 22 Martie 2018 07:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.