* Cercetător de top, „Doctor Honoris Causa” la Galaţi *
Unul dintre cei mai importanţi cercetători din Portugalia a primit, ieri, din partea Universităţii „Dunărea de Jos”, cea mai înaltă distincţie academică, titlul de „Doctor Honoris Causa”.
Prof. dr. Elvira Fortunato a obţinut Premiul întâi din partea Consiliului European pentru Cercetare în domeniul Ingineriei, fiind recunoscută ca primul cercetător portughez ce a primit cea mai înaltă distincţie de recunoaştere europeană. „Este echivalentul premiului Nobel pentru inginerie”, a explicat, în Laudatio, prof. dr. Viorel Mînzu, rectorul universităţii din Galaţi.
Prof. dr.Elvira Fortunato este coordonatoarea Centrului de cercetări în domeniul materialelor, CENIMAT, de la Facultatea de Ştiinţe şi Tehnologii, Universitatea NOVA din Lisabona, Portugalia. Titlul de Doctor Honoris Causa i-a fost acordat pentru contribuţia în ştiinţă şi în dezvoltarea colaborării ştiinţifice şi de învăţământ cu Facultatea de Metalurgie şi Ştiinţa Materialelor din Galaţi.
Proaspăta laureată are numai 45 de ani, este unul dintre cei mai tineri cercetători care au primit această distincţie la „Dunărea de Jos” şi este un vechi colaborator al Facultăţii de Metalurgie şi Ştiinţa Materialelor, împreună cu care a contribuit decisiv la implementarea în cadrul cercetărilor în domeniul nanotehnologiilor şi al nanomaterialelor multifuncţionale.
„Mulţumesc mult pentru această distincţie, care onorează relaţia de mulţi ani dintre Universitatea Nova şi instituţia dumneavoastră. Voi face tot posibilul pentru a mă ridica la nivelul acestei distincţii”, a spus, în cadrul ceremoniei, prof. dr. Elvira Fortunato.