Nu curge apă la robinet, dar curge bere la cârciumă

Nu curge apă la robinet, dar curge bere la cârciumă
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

În spatele complexului unde înflorea în urmă cu ceva timp comerţul, dar acum mai bine de trei sferturi pustiu, erau câteva tarabe, unde oamenii veneau la târguieli curente, ca să nu mai bată drumul până în Piaţa din Micro 38. Negustorii de zarzavaturi au dispărut acum ca şi cum n-ar fi fost prin zonă niciodată.

Locul a rămas însă în stăpânirea unor terase improvizate, unde, deşi nu era nici ora 10,00  dimineaţa, locuitorii cartierului se buluciseră, nu să bea cafea, ci, fără excepţie, bere. De jur împrejurul  scuarului, acum plin de gropi ca după bombardament, vreo patru-cinci spelunci par să nu-şi facă deloc concurenţă una alteia. Fiecare are clientela ei. Cei săraci, merg acolo unde sunt înşirate doar câteva scaune pe  lângă pereţi, fără mese. Deasupra scrie "frizerie", deşi nimeni nu  pare să aibă probleme cu frizura, la ora respectivă, toţi au câte o sticlă sau un pahar în mână. Cei cu puţină dare de mână se bucură nu numai de mese, în jurul cărora să se adune la un pahar de vorbă, cu şi de un umbrar de viţă de vie, care să-i ferească de soarele încă fierbinte, de început de septembrie, dar şi de ochii curioşi ai trecătorilor. Cu puţin înainte de a ajunge în piaţa din spatele complexului, am stat de vorbă cu un bărbat în vârstă, care venise să umple două bidoane de apă de la ţâşnitoarea din staţia de autobuz.

Toată lumea ştie că Micro 40 este cartierul săracilor, care n-au bani nici să-şi achite facturile la apă curentă şi se alimentează de unde pot. De la cisterne sau de la ţâşnitoare. Trist este că pentru locuitorii din zonă această  situaţie disperată a devenit un fapt cât se poate de normal. Am stat de vorbă cu omul care venise cu bidoanele la umplut şi nu părea nici măcar deranjat de situaţie, iar în  momentul în care l-am întrebat de ce nu-şi plăteşte datoriile, a dat pur şi  simplu din umeri, ca şi cum nici n-ar fi fost problema lui. Poate sărăcia în care se scaldă este de plâns, dar adevărul este că mulţi se şi complac să trăiască în situaţia asta. Se vede lucrul acesta şi după numărul cârciumilor din zonă,  pline ochi de la primele ore ale dimineţii. Sau poate, acolo, berea e mai ieftină decât apa de la robinet şi n-am aflat noi.

Citit 3129 ori Ultima modificare Duminică, 09 Septembrie 2018 17:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.