Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

* Astăzi se împlineşte o săptămână de când nu s-a mai îmbolnăvit nimeni de la acest liceu * Elevii din cămin vor fi lăsaţi să plece acasă, după o săptămână de „închisoare” *

Atmosferă ceva mai relaxată la „Radu Negru”, în internat. Elevii au renunţat să mai poarte tot timpul măştile de protecţie. A trecut deja o săptămână de când  nimeni nu a mai fost confirmat ca fiind contaminat cu virusul AN1H1.

Ca urmare, cursurile ar fi trebuit să înceapă chiar de astăzi. Dar s-a mai lăsat şi acest weekend liber pentru o dezinfecţie totală a Grupului Şcolar „Radu Negru”.

„Luni vor veni la şcoală, începem cursurile, în  sfârşit. Vom face încă o dezinfecţie serioasă vineri ca să fie totul în regulă. Nu era necesar, că noi am tot dezinfectat. Dar vrem să fim siguri că vom elimina orice şansă ca boala să mai apară din nou”, ne spune administratorul liceului, Lucia Vrabie. 

Alarmă falsă în cazul elevului de la „Elena Doamna”

Marţi, un elev de la „Elena Doamna” care se afla în carantină în internatul de la „Radu Negru” a fost internat în spital fiind suspect de gripă nouă. De la ambele instituţii de învăţământ, am aflat însă că a fost alarmă falsă.

„Noi am aflat din ziar că avem un elev bolnav. E drept că a stat în carantină la internat în această perioadă. Nu s-a confirmat că ar avea gripă nouă, aşa că nu am suspendat cursurile. Totul decurge normal”, ne-a spus directoarea-adjunctă Ana Daniela Cristea.

Aceasta recunoaşte că elevii de la „Elena Doamna” care aflaseră şi ei din mass-media că au un coleg bolnav de gripă nouă, au venit la şcoală să întrebe dacă se mai ţin cursurile.   

În sfârşit, acasă!

Cei câţiva elevi care au stat închişi în carantină timp de o săptămână, erau ieri foarte fericiţi că astăzi, dacă totul iese bine la controlul medicului, vor putea pleca, în sfârşit, acasă.

„A fost greu. Mai aveam puţin şi ne urcam pe pereţi. Bine că a trecut. Ne-am bucurat noi la început că scăpăm de şcoală, dar acum ne dorim să înceapă cursurile mai repede. Stăm de o săptămână închişi ca la puşcărie”, ne spune unul dintre băieţi, de după masca verde, care-i lasă vizibili numai ochii.

„Mergem acasă. Şi părinţii noştri au stat ca pe ghimpi. Mai ales la început, când nu au ştiut de ce nu am ajuns la sfârşitul săptămânii acasă”, ne spune, omorându-şi timpul la un calculator, un alt coleg de „detenţie”.

Cea care a stat şi i-a vegheat aproape tot timpul este pedagoga Maria Durac. „Nu mi-a fost frică să nu mă îmbolnăvesc. Am dezinfectat tot timpul, am purtat măşti. Acum totul e curat şi dezinfectat. Fiecare cameră, fiecare pat. Nu vor mai fi probleme”, susţine femeia.

Dacă ziua de astăzi se va sfârşi cu bine şi la controlul efectuat de medic nu va mai fi niciun suspect, luni lucrurile vor reintra în normal la „Radu Negru”.

Citit 1391 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.