Zahărul alb este obţinut prin rafinarea trestiei sau sfeclei de zahăr, proces prin care se elimină numeroase vitamine, minerale, proteine, fibre şi alte substanţe utile organismului uman. El devine astfel un produs industrial lipsit de valoare nutritivă.
Alte zaharuri, precum fructoza (în fructe şi miere), lactoza (în lapte) şi maltoza (în cereale) sunt substanţe naturale cu o mare valoare nutriţională. Zahărul alb inhibă sistemul imunitar, determinând secreţia unor mari cantităţi de insulină necesare pentru a-l digera. Astfel, insulina rămâne în circulaţia sanguină mult timp după ce zahărul a fost metabolizat, iar unul dintre efectele sale negative este inhibarea hormonului de creştere.
Consumul în exces de zahăr alb este principala cauză a numeroase boli şi stări degenerative. El determină apariţia diabetului şi este un factor major în declanşarea candidozei. Zahărul mai determină apariţia cariilor dentare nu atât prin contactul cu dinţii, cât prin extragerea calciului din aceştia. Deoarece este nul din punct de vedere nutritiv, organismul trebuie să "împrumute" de la propriile ţesuturi vitaminele care lipsesc, minerale şi alte substanţe nutritive necesare în procesul de metabolizare.
Zahărul sărăceşte organismul de potasiu şi magneziu, elemente necesare unei activităţi cardiace normale, fiind un factor determinant în apariţia bolilor cardiovasculare şi a obezităţii. Acestea sunt doar câteva din motivele pentru care nutriţioniştii consideră zahărul alb ca fiind unul dintre cele mai periculoase substanţe de pe piaţa alimentară actuală.
