Gripa nouă face victime în toată lumea

Gripa nouă face victime în toată lumea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* 6.250 de decese la nivel global, pe fondul îmbolnăvirii cu gripa cauzată de virusul A(H1N1) * Peste 500.000 de persoane afectate * Mai mult de jumătate dintre victime au locuit în SUA * Europa a înregistrat „circa 300 de decese” * Românii ucişi de gripă sufereau de boli asociate * Situaţia îmbolnăvirilor, la nivel naţional *

La nivel global, către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) au fost raportate, până la începutul acestei săptămâni, circa 6.250 de decese survenite la persoane care contractaseră gripa nouă şi care au dezvoltat complicaţii.

Unele dintre aceste sufereau şi de boli cronice grave, fapt care a favorizat îmbolnăvirea şi a scăzut şansele de a învinge boala. Tot potrivit celui mai recent bilanţ al OMS, săptămâna trecută, numărul deceselor înregistrate la nivel mondial a crescut cu 179. De departe cel mai afectat continent este cel american, care nu mai raportează de multă vreme îmbolnăvirile, ci doar decesele cauzate de gripa nouă. De la debutul pandemiei, 4.512 locuitori ai Statelor Unite şi-au pierdut viaţa, nereuşind să învingă efectele virusul A(H1N1).

Europa a raportat „circa 300 de decese”, potrivit OMS, iar Asia peste 1.000. S-au înregistrat cinci decese şi printre români de diferite vârste, aflaţi pe teritoriul ţării sau stabiliţi în străinătate.

În total, susţin specialiştii organizaţiei, până în prezent mai mult de 500.000 de persoane din întreaga lume au avut de suferit de pe urma gripei noi.

Situaţia îmbolnăvirilor de gripă, în ţară

Nu mai puţin de 1.335 de îmbolnăviri de gripă nouă fuseseră raportate, până ieri la prânz, la nivelul Ministerului Sănătăţii. Numai în ultimele 24 de ore, deci de duminică de la ora 12.00 până luni (ieri - n.r.) la aceeaşi oră, umărul cazurilor confirmate clinic şi serologic era de 82, potrivit comunicatului oficial. Pe primul loc în topul celor mai multe îmbolnăviri raportate ieri se aflau, la egalitate, Bucureştiul şi Aradul, cu câte 17 cazuri fiecare. Urma Suceava, cu 12 cazuri şi Bacăul, cu 9. La polul opus, Giurgiu, Maramureş, Olt şi Ilfov raportaseră câte un singur caz.

Începând de ieri dimineaţă, în afară de măsurile de profil adoptate la Galaţi, s-au suspendat toate activităţile de profil într-o grădiniţă din Bucureşti, într-un liceu din Bacău şi într-o şcoală din Suceava. Nu se ţin ore nici în clase de la un liceu şi trei şcoli generale bucureştene, două licee din Dolj şi Suceava şi un liceu şi o şcoală generală din Arad.

Din nefericire, creşte numărul persoanelor în cazul cărora clinic nu se stabiliseră suspiciuni de gripă nouă, iar diagnosticul este confirmat serologic. Acest fapt înseamnă că orice simptome respiratorii constituie motiv suficient să vă prezentaţi la medic.

Citit 668 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.