* Un gospodar cunoscut, puţin scăpătat, a găsit soluţia anticriză: din vântul care îi bate prin buzunare se pot scoate bani! *
Într-o comună săracă, ca Bereşti Meria, oamenii se adaptează şi fac bani, de obicei puţini, din orice. Am căutat buni crescători de vite şi am aflat câteva nume. Despre nea Ghiţă Pricop, om gospodar, fost consilier local, ne-au vorbit mai mulţi, inclusiv oamenii de la primărie sau părintele...
I-am bătut la poartă ca să-i vedem porcii, despre care s-a dus vestea. Vă descurcaţi? – îl întrebăm pe gospodar, care ne deschide larg poarta.
„Prost! E foarte greu, nu este siguranţa zilei de mâine. Nu vă mai spun că de patru ani nu mai am serviciu – s-a desfiinţat Agromecul Bereşti. Că eu muncesc de la 14 ani jumătate. Am 36 de ani vechime… Acu`, mă mai ajută băieţii, am ajuns să cer de la ei io, că până acum i-am ţinut eu pe ei…”.
Pe 1 martie face 55 de ani şi nu i s-a mai întâmplat să nu se ducă la muncă. Pe lângă casă are câţiva porci, vreo şase, cu tot cu godăceii, dar şi orătănii. Porcii asigură hrana familiei, dar ajung şi la piaţă. Pământul, puţin, abia îi dă hrană pentru porci şi păsări: gâşte, găini, curci…
„Dar dacă nu plouă, degeaba ai pământ… Dacă pe la sfârşitul lui iunie nu veneau ploile, era jale”. „Subvenţia? O dă… Da´ ce să fac cu subvenţia? Ce să fac numai´ cu trei milioane pe hectar, domnule?!”.
S-a ocupat şi cu oile, a avut o sută şi ceva de capete, dar după ce-au plecat băieţii, n-a mai avut cu cine să le trimită pe imaşul propriu. „Moromete” a rămas singur, cu consoarta.
„Am imaşul meu, în livadă, am nouă hectare.” Păi, vacile pasc în pădure şi oile, în… livadă? „Livada e tăiată de hăăăt, din ´87. Vişini şi cireşi au fost, i-au tăiat că erau bătrâni şi, dac-o venit Revoluţia, nu s-a mai replantat. Acum e pârloagă toată.” Suflă vântu`, cum s-ar spune!
Vântul care-aduce… bani
De fapt, chiar a închiriat o parte din pământul fostei livezi unui întreprinzător austriac, care va construi aici o staţie eoliană de producere a curentului electric.
„Plăteşte prost: 100 euro pe an de hectar. Am două hectare.” Vântul îi aduce, iată, 200 de euro, siguri, pe an. „Şi când nu bate vântul aici? Când nu bate vântul deloc, tot înregistrează patru metri pe secundă. Aşa că şi când nu bate, bate…”.
Aici e un fel de pol al vânturilor, numai ele pot să urce şi să coboare pantele abrupte. La Bereşti-Meria, pe 180 de hectare vor fi numai elice.
„Eu abia aştept să înceapă lucrarea aici, să dea de lucru la oameni, spune gospodarul cu ceva speranţă. Să aduc un băiat înapoi, că am rămas singuri”.
Nu şi-a lăsat copiii să plece la muncă prin ţări străine: să stea aici, să le „meargă” vechimea în muncă. Fata lucrează, sezonieră, la un hotel al Ministerului de Interne. Are şi nepoţi. Deci sunt şi lucruri bune de povestit.
„E o zonă foarte săracă, să ştiţi. Pe timpul CAP-ului s-a mai lucrat, oamenii au mai lucrat pe la Galaţi, dar acum nici la Galaţi nu mai e nevoie. Sunt vremuri foarte, foarte grele”.
Băieţii „mănâncă mecanică” şi ar vrea ca tatăl să ia o combină. Nea Pricop e de meserie electrician pentru instalaţii interioare, cu şcoală profesională. A lucrat cândva şi pe la Galaţi, dar nu i-a plăcut la oraş. S-a întors la ţară.
„A fost frumos în agricultură, mi-o plăcut şi munca, a fost sudoare multă.” A luat premiu pentru cum muncea pe combină. A fost şi tractorist, până a devenit şef: 12 ani a fost şef de secţie mecanică la fostul CAP.
„Am făcut de toate la viaţa mea. Dacă am văzut ceva azi, gata, mâine am făcut şi eu... Acum m-am mai plictisit, mai sunt şi oleacă bolnav: m-am depistat cu diabet, am tensiune…”.
Nu vrea să jignească pe nimeni, dar e dezamăgit:
„După Revoluţie, am spus: uitaţi-vă la România asta, că prafu´ se alege de ea! Ei râdeau de mine – un fost contabil la CAP, un contabil pe la livadă… Acum-mi spun: da´ de unde ştiai tu ce-o să fie? Să ştiţi că mult nu o să mai mergem aşa noi: nu ne lasă cărţile bătrâneşti, domnule, nu ne lasă”.
Crezi că astea, cărţile vechi, făcute acum câteva sute de ani, n-au fost făcute de oameni deştepţi? Şi au prevăzut nişte chestii: cam aşa se va întâmpla…”.
„Eu am observat o chestie: am prins o discuţie cu Barack Obama, când l-au premiat pentru economie. Dacă iese el în fruntea lumii în continuare, şi noi ne mai revenim puţin. Mai dăm drumu` la comerţul ăsta un pic”.
Uşi „unse” cu miere
„Dar cel mai bun comerţ l-am avut cu ruşii. Şi acum, mobila românească are căutare: cea mai scumpă mobilă la ei e aia românească! De ce nu ne dă voie americanii să facem comerţ cu ei? Ar vinde porci ruşilor, dar nu vin ruşii încoace”.
„Nea Pricop mai spune că erau bune contractele pe care statul le făcea cu producătorii, înainte de Revoluţie. A îngrijit peste 30 de ani de stupi, dar când l-au pus şef de secţie nu a putut să se mai „ţină” de stupărit. La vară o să pună însă iar stupi.
„Ce-am făcut eu cu mierea de albine n-am făcut cu altceva! Unde mă duceam cu un borcănel, hop, se deschideau toate uşile…”.
Nu ştie dacă va ieşi la pensie. Pe vremea comuniştilor se lucra din greu, peste 15 ore pe zi, fiind pontaţi numai opt. „Grupa a doua pentru agricultură a primit un rahat! Am 34 de ani în grupa a doua, un an şi ceva grupa întâia…. Zice:
„În România, e bine să ai un prost la ţară, da’ tu să trăieşti la oraş”…
